Tandemul Fekete+Lucaciu, campion la una dintre categoriile favorite: Demifond Maturi

Sezonul competițional 2018 a fost unul extrem de productiv pentru tandemul Fekete+Lucaciu, format din bunii amici Robert Fekete și Florin Lucaciu. Cei doi crescători concurează în actualul format din anul 2014, înainte de a forma tandemul zburând individual, cu rezultate remarcabile. Fac parte din Asociația Columbofilă Sălaj și, în noul format, încearcă să abordeze cu succes etapele cuprinse între 100 și 700 km.

Robert Fekete, principalul pilon al tandemului, este un tânăr columbofil de lângă Zalău care, după ce a început sportul columbofil cu porumbei de maraton, concurează în momentul de față pentru cursele de o zi, cu accent special pe categoria General. În sezonul trecut, a reușit să se claseze pe podiumul național la mai multe categorii, cel mai important rezultat fiind obținut la categoria Demifond, unde a ocupat locul 1 Național Demifond Maturi.

O familie de porumbei născută învingătoare

Masculul care a reușit această performanță are seria 0158611/2016 și s-a clasat pe prima treaptă a podiumului cu un coeficient de 5.78 puncte. În afară de locul 1 Național Demifond Maturi și locul 1 provincial Provincia Vest, același mascul a mai ocupat și locurile 2 Național As Speed Maturi, 3 Național categoria H Normă Olimpică, 4 Național General Palmares și 5 Național Viteză Maturi. Porumbelul a fost prezent și în cadrul Olimpiadei columbofile din acest an, desfășurată la Poznan, în urma puntajului obținut de 24,798 sutimi clasându-se pe locul 24 la categoria H. Masculul are la bază porumbei cu rezultate deosebite la nivel național și european, tatăl său provenind de la Familia Culda, iar mama de la Strava Ioan. Comportamentul său aparte, calitatea sa, dar și „ochiul de columbofil” al lui Robert au conlucrat pentru această performanță. „Mi-a atras atenția prin faptul că mânca foarte puțin, venind la hrănitor printre ultimii. Tot timpul era activ, plin de viață și de foarte multe ori sosea de la etapă fără a arăta că a depus vreun efort”, ne-a explicat crescătorul.
Un alt mascul, 0158649/2016, a adus palmaresului lui Robert încă două cupe naționale. El s-a poziționat pe locurile 3 Național General Maturi, 2 Național Palmares, categoria H Normă Olimpică și locul 4 Național Demifond. Pe lângă campionatul național, a participat și la Olimpiadă în cadrul categoriei H, unde s-a clasat pe locul 22, cu un cuantum de 18.337 sutimi. Mama porumbelului provine din vechea linie de porumbei ai tandemului, iar tatăl are la bază porumbeii lui Olimpiu Nagy. Același mascul a fost foarte aproape de a obține un rezultat foarte bun și la categoria Fond. S-a clasat de două ori pe locul 1 pe toată lansarea la concursurile Hausleiten (535 km) și Amstetten 3 (619 km), iar la etapa Amstetten 2 a ocupat locul 5 din 2090 de porumbei angajați. Cu toate că a reușit sosiri foarte bune, acestea nu i s-au luat în calcul pentru că nu a acumulat cei 1800 km necesari normei.
Robert folosește metoda văduviei, iar anul acesta, din cauza unor probleme de sănătate, a concurat doar cu masculii. Paradoxal, nu folosește foarte multe metode de a își motiva porumbeii deoarece este de părere că motivația poate duce la oscilarea formei și, implicit, a rezultatelor. În schimb, Robert pune foarte mare accent pe îngrijirea zilnică a porumbeilor, în care include și curățarea în fiecare dimineața a crescătoriei. Nu mai puțin importante sunt hrănirea adecvată și păstrarea porumbeilor cât mai sănătoși cu putință.

„E nevoie de stabilitate la nivelul RNS-ului“

Despre folosirea produselor, Robert spune că nu reprezintă un procent prea mare în realizarea performanțelor, mult mai important fiind ca porumbeii să aibă un ficat curat și sănătos. Deoarece face parte din comitetul care organizează etapele asociației sale, Robert este de părere că felul în care sunt îngrijiți porumbeii în timpul deplasărilor până la locurile de lansare influențează foarte mult sosirile: „Porumbeii noștri primesc apă în mașina de transport încă de la prima etapă. La fel am procedat și la zborurile cu puii, pentru a îi obișnui să bea. Căutăm tot timpul ca vremea din dimineața lansării să fie foarte bună, soarele să fie bine răsărit, iar vântul să nu aibă o intensitate mai mare de 12/h, indiferent de direcția din care bate”. Un alt aspect deosebit de important pe care Robert Fekete a dorit să îl sublinieze a fost necesitatea de a avea un Regulament Național Sportiv stabil: „Un prim criteriu pentru dezvoltare este stabilitatea, iar schimbările repetate nu fac decât să aducă instabilitate și să producă confuzie și certuri în rândul crescătorilor afiliați FNCPR.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO