Pasha, specialistul zborurilor cu puii

Pentru Pasha, sezonul 2018 a fost, din nou, unul foarte bun în plan columbofil. El a reușit o nouă serie de rezultate foarte importante în campionatul Federației Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România, adăugând palmaresului său nu mai puțin de cinci cupe naționale, dintre care două titluri de campion naţional. Succesului la nivel național i se adaugă și participarea cu doi dintre porumbeii săi la olimpiada columbofilă desfășurată în Polonia, la Poznan, la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, încununând un an perfect pentru Pasha, din punct de vedere al rezultatelor.

Trei dintre cele cinci prezențe pe podiumul național în anul 2018 au fost obținute în campionatul puilor, iar unul dintre cei mai buni porumbei al columbofilului bucureștean a fost 0017449/2018, dublu campion național la categoriile Viteză și Demifond Pui, performanță pe care a realizat-o participând la nu mai puțin de 10 etape de concurs. Noutatea absolută pe care a adus-o sezonul 2018 în cadrul zborurilor cu puii a fost posibilitatea ca aceștia să participe în lunile iunie, iulie și august la aceleași etape cu porumbeii maturi, cu clasificarea lor atât în clasamente separate, cât și generale.

Un pui minune!

Pasha, alături de preşedintele FNCPR, Marius Tunduc

Profitând de această nouă oportunitate, Pasha a participat cu puii la etapele de zbor din planul de concursuri pentru maturi, începând cu etapa de Dubăsari din data de 24 iunie, concurs la care a reușit să claseze nu mai puțin de 19 pui în clasamentul general (maturi, tineri și pui). Mai mult decât atât, la etapa din 07 iulie, cu lansare tot din Dubăsari (382 km), 0017449/2018 a reușit performanța de a ocupa locul 1 pe întreaga lansare. Pare aproape de necrezut ca un pui de doar câteva luni să obțină această performanță împotriva unei concurențe formată aproape exclusiv din porumbei maturi. Cu toate acestea, puiul-minune al lui Pasha a reușit să câștige locul 1 din 3497 de porumbei care au participat la etapa respectivă. Performanța deosebită a fost repetată și două săptămâni mai târziu, când un alt pui al lui Pasha, 0017491/2018, a reușit locul 1 pe întreaga lansare din nu mai puțin de 4001 porumbei, pe următoarele două poziții ale podiumului clasându-se alți doi porumbei ai aceluiași crescător. Sezonul cu puii a continuat la fel de spectaculos pentru columbofilul din București, la finalul anului competițional reușind câștigarea a două titluri de campion național, Viteză și Demifond Pui și locul 3 național, tot la Demifond Pui cu 0017457/2018. Deși foarte mulți s-ar fi așteptat ca Pasha să dețină un amplu sistem de concurare a puilor, modul în care acesta își concurează puii pare, relativ, simplu: „Felul în care pregătesc puii pentru concursuri nu este un secret, în special acum, când am reușit să concurez puii la etapele maturilor. Există foarte multă informație legată de cum trebuie zburați puii, trebuie doar să ne documentăm și să punem în practică. Puii cu care eu concurez sunt reproduși undeva în lunile ianuarie-februarie. De exemplu, anul acesta am inelat foarte recent prima serie de pui. În rest, folosesc metoda întunericului pentru a nu năpârli, dar nu cred că aceasta este totul. Puii sunt lăsați la natural, nu mă complic cu împerecheri sau alte lucruri de genul acesta. Îi angajez la toate etapele la care am posibilitatea, inclusiv la fonduri, drept dovadă campionul național de la viteză și demifond, a zburat 10 etape. Pentru a deveni buni zburători ca și maturi, puii trebuie concurați foarte bine. Eu niciodată nu am ținut cont de originea lor, pur și simplu îi angajez la etape”, ne-a explicat acesta.
Întregind performanțele de la nivel național cu participarea campionului național în cadrul olimpiadei de la Poznan, unde a fost clasificat pe locul 15, cu un coeficient de 2,544, Pasha se dovedește a fi unul dintre cei mai competenți columbofili români în momentul de față, în special în concursurile cu puii. Deja foarte bogatul său palmares conține o mulțime de cupe naționale, lucru care reflectă nici mai mult, nici mai puțin decât afinitatea și îndemânarea sa în sportul columbofil, dar și calitatea porumbeilor pe care îi deține.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO