Printre primele lucruri pe care le află un crescător despre porumbeii de maraton este că, pentru a obține maximul de randament din partea lor, trebuie tratați cu răbdare. O întreagă discuție se poate deschide pe tema maturizării porumbeilor de maraton și foarte multe ipoteze s-au lansat în legătură cu vârsta la care e cel mai potrivit ca ei să participe la prima etapă de maraton. Una dintre cele mai acceptate variante este că abia de la vârsta de doi ani un porumbel de maraton este pregătit pentru duritatea etapelor de distanță, dar sunt și destui crescători români care își angajează tinerii zburători la maraton. Mai mult decât atât, yarlingii lor reușesc să facă față cu brio etapelor de maraton la care sunt angajați. Unul dintre cele mai bune exemple pentru a demonstra că porumbeii noștri pot face performanță la maraton încă de la vârsta de un an este categoria As Maraton Tineret, normă pentru care, așa cum se cunoaște, pentru a putea fi îndeplinită, sunt necesare trei etape clasate, printre care un concurs național.
În sezonul trecut, nu mai puțin de 765 de tineri zburători au reușit să claseze cele trei etape de maraton necesare pentru îndeplinirea normei As Maraton Tineret. Campionul național aparține crescătorului Florin Petrache din Piatra Neamț, un columbofil cu multe rezultate deosebite la nivel național. Masculul său, 6042699/2017, (foto dreapta) a reușit un punctaj de 31,58 puncte, suficient pentru a-l plasa pe primul loc al clasamentului național. Două clasări foarte bune la etapele din localitatea Vilnius (880 km), mai exact locul 3 din 3060 de porumbei și locul 46 din 1014 porumbei, au făcut ca viitorul campion național să participe cu încredere la etapa decisivă pentru îndeplinirea normei, celebra Birzai Național. Etapă de proporții pentru provincia Moldova, Birzai Național a reunit la linia de start 10832 de porumbei și peste 800 de crescători. Chiar și în aceste condiții, tânărul mascul al lui Petrache Florin s-a descurcat excelent, clasându-se pe locul 50 în clasamentul general al etapei și pe locul 6 în clasamentul pe centrul Piatra Neamț, la capătul a 1160 de km de zbor. „Masculul are origini 100% Aarden, fiind reprodus din doi porumbei originali de la Iureți Relu. Provine dintr-o familie foarte bună de porumbei, cu care eu am mai avut rezultate și de care sunt foarte mulțumit. L-am primit cadou de la Costel Grădinaru din Bacău și am hotărât, încă de la început, să îl zbor. A fost concurat tot sezonul la natural, chiar la etapa decisivă de la Birzai având o poziție de cuib foarte delicată pentru masculi. A fost îmbarcat având pui mici, de doar câteva zile, și aici este o întreagă poveste. Inițial, l-am lăsat acasă, dar când am ajuns la locul de îmbarcare mi-am dat seama că uitasem ceasul constatator acasă. M-am întors după ceas și m-am decis să iau şi porumbelul să îl îmbarc, deși știam că risc. Mi-a atras atenția că era foarte atașat de pui, foarte motivat și am hotărât să încerc, mai ales că erau primii lui pui și el era foarte atașat de ei. Privind înapoi, a fost o decizie foarte inspirată, deși contrazice multe reguli nescrise din columbofilie”, își descrie Florin Petrache, în câteva cuvinte, campionul.
Femela lui Gagea, singura cu două etape de peste 1000 de kilometri clasate
Pe locul al doilea, cu 37,43 puncte de penalizare, s-a clasat femela 0002239/2017 (foto stânga) a crescătorului Ionuț Gagea din județul Suceava. Performanța sa este cu atât mai importantă cu cât a reușit să îndeplinească norma chiar dacă nu a fost îmbarcată la prima etapă de maraton, ci a debutat abia cu a doua etapă, maratonul Seta provincial (857 km). Au urmat cele două etape naționale organizate de provincia Moldova, Birzai și Madona, ambele etape depășind 1000 de km. A reușit să se descurce atât de bine încât, la finalul sezonului, să fie vicecampioană națională: locul 33 din 3999 de porumbei ai județului Suceava la etapa Birzai și locul 275 din 12418 porumbei participanți la etapa Madona Național. „Femela nu a fost îmbarcată la primul maraton pentru că a avut ceva probleme respiratorii și a trebuit să o tratez, am angajat-o la următoarele trei, fiind singura din primii trei porumbei la nivel național care are două etape peste 1000 de km. Ca și origini, provine dintr-un mascul de la Gheorghe Struț, nepot din dublu campion național As Maraton și Maraton Național în 2014. Mama este reprodusă de mine dintr-un porumbel de la Mihai Terteș (Housul+Brockamp) și o femelă de la Moise Dinu, fiică din „41”, dublu campion național la Fond și As Fond în anul 2014. Per total, femela este în proporție de 75 % din familia de porumbei a lui Moise Dinu. A fost zburată tot sezonul la văduvie, iar ca descriere, pot să spun despre ea că este o femelă de talie medie spre mare, bine echilibrată și foarte blândă”, ne-a explicat Ionuț Gagea.
În cazul fraţilor Ivanciu, naturalul a bătut văduvia
Clasamentul național a fost completat tot de o femelă, 0387666/2017, a fraților Ioan-Emanuel și Narcis Ivanciu din Câmpineanca (foto dreapta), județul Vrancea. Două clasări la etapele Augustow I şi II (951 km), locul 8 din 1014 porumbei și locul 75 din 2850 porumbei, la care s-a adăugat foarte reușita etapă Birzai Național (1293 km), clasată de femela fraților Ivanciu pe locul 85 din 10832, au fost realizările sale în sezonul de debut la categoria maraton. „Este o femelă de care ne-am atașat încă de când era pui, de fiecare dată când mergeam în compartimentul lor, cel mai adesea pe ea o prindeam, deși voiam de fiecare dată să prind alt pui. În sezonul din 2018 am concurat-o prima etapă la văduvie, iar următoarele două etape le-a zburat la natural, pe pui de 5-8 zile. Cred că asta a motivat-o foarte mult, pentru că era foarte atașată de pui. Noi, de obicei, concurăm porumbeii la văduvie, doar anul acesta încercând și naturalul, cu succes, se pare. Este nepoată din masculul nostru „555”, locul 13 național As Maraton Maturi în 2013, iar mama este de la Marian Rotaru, o femelă cu origini 100% Vanbruaene”, a adăugat Ioan Emanuel Ivanciu.
Așadar, putem observa că toți cei trei porumbei care s-au clasat pe podiumul național au obținut clasări foarte bune, inclusiv la distanțe care au depășit 1100 de km. Dacă unii pot spune că este mult pentru un porumbel de un an să participe la trei etape de maraton într-un singur sezon, nimeni nu poate contesta că cei care reușesc acest lucru sunt niște porumbei de valoare.
Lasă un răspuns