Revenire spectaculoasă pentru George Tîlvîc în competițiile columbofile alături de FNCPR

De la începutul acestui sezon, asociațiile columbofile FNCPR din județele Argeș și Vâlcea au stabilit un protocol în baza căruia mai multe etape ale sezonului, inclusiv din categoria viteză-demifond, vor fi organizate împreună. O astfel de etapă, comună, a fost și prima cursă din acest an, etapă pentru care ambele asociații și-au lansat porumbeii din localitatea Pogoanele din județul Buzău. Împreună, cele două județe au ajuns la impresionantul număr de 18.292 de porumbei, propunând celor 384 de crescători participanți o etapă foarte competitivă.

George Tîlvîc, locurile 1 și 2 din 18.292 de porumbei
Pogoanele, etapă cu distanțe de peste 160 de km pentru crescătorii din Argeș, iar pentru crescătorii din Vâlcea de peste 200 km, a fost un start excelent de sezon. Și mai bună s-a dovedit a fi această etapă pentru George Tîlvîc. Astfel, la finalizarea clasamentului comun al etapei, George a reușit performanța de a ocupa primele două locuri ale clasamentului, cu două sosiri excelente ale unui mascul și unei femele, departajați de doar 7 secunde. Pentru ca totul să fie de vis, și în clasamentul crescătorilor, la aceeași etapă, George Tîlvîc ocupă primul loc, cu un excelent procentaj, 80 din cei 112 porumbei angajați reușind să obțină o clasare. „Cei doi porumbei sunt semifrați de mamă, femelă cu origini Van de Pasch, pe linia celebrului porumbel olimpic Alexander. Bunicul lor comun a fost campion național la categoria Viteză Palmares 4 ani la UCP. Este o familie de porumbei foarte puternică, am mulți frați, semifrați și alte rude din această familie și sper să am în continuare produși de calitate. Masculul a fost concurat și în 2016 câteva etape, în timp ce femela nu a participat decât la câteva antrenamente făcute personal”, a explicat crescătorul.
George Tîlvîc este un columbofil din generația tânără din județul Vâlcea care, începând de anul acesta, a decis să participe cu porumbeii săi ca membru al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România. După mai multe sezoane în care a activat ca membru U.C.P., grupare în care a avut rezultate foarte frumoase, inclusiv cupe naționale, George a decis că e timpul pentru o mică pauză. Stând departe de competiție în sezoanele 2017 și 2018, începând cu anul acesta, George a decis să redevină un columbofil activ. De data aceasta a hotărât, însă, că FNCPR este locul în care se merită să reînceapă participările în competiții, atras de nivelul ridicat pe care FNCPR îl propune membrilor săi: „După o pauză bine-meritată de doi ani de zile, mi-am refăcut forțele și am făcut pasul în Champions League. Se pare că este o alegere foarte bună și sunt mulțumit. La noi s-a format un nucleu de columbofili foarte puternic, care consideră că este vorba de cu totul altceva în FNCPR, concurența este foarte puternică, dar mai mult decât atât, nimic nu se compară cu posibilitatea oferită doar de FNCPR de a participa la Olimpiada columbofilă”, a precizat George Tîlvîc.

George Tîlvîc: „Practic un stil de văduvie propriu!”
Încă de când era membru U.C.P., George Tîlvîc își concurează porumbeii la văduvie, însă adaptată timpului pe care îl are la dispoziție, unul relativ redus, dar cu un aport personal foarte consistent. „Practic metoda văduviei de 7 ani. Este o metodă de văduvie adaptată condițiilor mele. Nu pot să spun că este cea curată, clasică, pe care o cunoaștem toți. Îmi place să folosesc și să adaptez foarte multe metode care să motiveze porumbeii. De exemplu nu cred în acele prejudecăți, ca de exemplu porumbeii să nu se vadă deloc în timpul săptămânii. Dimpotrivă, porumbeii mei se văd în timpul săptămânii chiar și de două sau de trei ori. Încerc să fac destul de multe antrenamente cu mașina de la anumite distanțe, nu doar în jurul crescătoriei. Mă ajută și porumbeii, pentru că se pretează la multe metode de motivare și asta mă bucură”, afirmă George Tîlvîc. Pe cât de complicat pare, pe atât de simplu este sistemul aplicat de columbofilul vâlcean zburătorilor săi: „La fiecare început de sezon, porumbeii din lotul de zbor reproduc câte un pui. Întotdeauna am făcut lucrul acesta și nu îl văd deloc ca pe un impediment. Dimpotrivă, ajută foarte mult la motivarea porumbeilor. În momentul în care puii au aproximativ 14-15 zile separ porumbeii, urmând ca puii să rămână pentru încă o săptămână cu masculii. Din acest moment începe văduvia. Masculii și femelele se antrenează separat, o singură dată pe zi, pentru că nu am timp suficient la dispoziție. În timpul săptămânii, dacă vremea nu este una bună, prefer să îi țin închiși. Nu îi forțez să se antreneze, pentru că nu cred că de asta ține totul. Am avut etape înainte de care porumbeii nu s-au antrenat mai mult de 10 minute pe zi și am avut multe locuri de 1 pe lansare. La fel, dacă vremea este bună și timpul îmi permite, fac două-trei antrenamente în timpul săptămânii. Porumbeii sunt lansați separat, mai întâi femelele și abia după 10-15 minute și masculii. Întotdeauna opresc acasă 1-2 masculi pe care femelele să îi găsească acasă, să se motiveze mai bine și să intre repede în compartiment. După ce ajung și masculii, rămân împreună maxim 15-20 de minute, după care sunt separați”, a detaliat acesta.
La fel de simplă este și cealaltă parte a îngrijirii lotului de zburători, George Tîlvîc fiind tipul de columbofil căruia îi place ca lucrurile să fie ținute cât mai simple cu putință: „Folosesc produse de la firme consacrate, dar doar strictul necesar. În sezon tratez doar de tricomonoză și căi respiratorii pentru două zile pe săptămână la un interval de trei săptămâni. În rest, nu fac mari intervenții în ceea ce privește tratamentele sau alimentația, pentru că, consider că nu este necesar atât timp cât porumbeii sunt sănătoși, arată bine, iar rezultatele sunt și ele prezente”.
Astfel, George Tîlvîc este încă un exemplu de columbofil care preferă o abordare simplă a sportului cu porumbei voiajori, în care accentul este pus pe calitatea porumbeilor și mai puțin pe aportul crescătorului sau al diferitelor produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO