Tăut și Rogoz câștigă cea de-a doua etapă în asociațiile Satu-Mare și Mureș

La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat în aproape toate asociațiile din țară a doua etapă a planului de concursuri. A fost, de asemenea, și cazul asociațiilor de columbofili din județele Satu-Mare și Mureș, care au organizat concursurile Salgotarjan (Ungaria) și Satu-Mare, etape cu distanțe clasice de viteză. S-au impus, de data aceasta, Daniel Tăut, la Satu-Mare, și Eugen Rogoz, în etapa de la Mureș.

Salgotarjan a fost o cursă cu un procent foarte ridicat de competitivitate, datorat atât numărului mare de porumbei angajați, dar și crescătorilor de top care activează în această asociație. S-au lansat, așadar, în dimineața zilei de sâmbătă, 8.088 de porumbei pentru ceea ce s-a dovedit a fi o cursă nu tocmai simplă, în special datorită vremii destul de capricioasă. De partea cealaltă, la etapa desfășurată la Mureș au participat 3.688 de păsări și 109 crescători, iar cel care s-a impus în ambele clasamente ale etapei (porumbei și crescători) a fost Eugen Rogoz din bătrâna cetate Sighișoara.

0139485/2018- tânăra câștigătoare a lui Daniel Tăut

Așa cum am amintit deja, la etapa Salgotarjan (220-260 km) organizată de asociaţia Satu-Mare concurența nu a fost una tocmai simplă. Cu toate acestea, cea mai bună sosire a fost realizată de Daniel Tăut din localitatea Decebal, a cărui femelă de doar un an, 0139485/2018, a reușit să fie cel mai rapid porumbel al cursei. La capătul unui zbor de 221 km, parcurs cu o viteză medie de 1440 m/m, femela lui Daniel Tăut a reușit primul său rezultat remarcabil din actualul sezon, debutând cum nu se poate mai bine. „Ca și origini ale femelei de pe locul întâi, mama ei este de la Daniel Pîslă, în timp ce tatăl provine de la tandemul Simion Emil+Stelian Dumitran. Și pe linie maternă și pe linie paternă, femela are în spate genele porumbeilor olimpici deținuți de crescătorii amintiți. Pregătirea porumbeilor și implicit a femelei care a fost locul 1 la această etapă a constat în trecerea lor la văduvie imediat după prima etapă și în antrenamente zilnice făcute cu mașina personală, de la diferite distanțe, între 60 și 100 de km. În rest, alimentația a fost una corespunzătoare unei astfel de etape”, a precizat Daniel Tăut.

Satu-Mare, etapa perfectă pentru Eugen Rogoz

La cea de a doua etapă a anului organizată la Mureș, Eugen Rogoz a participat cu un lot numeros de 127 de porumbei, dar, se pare, de o calitate direct proporțională. El a reușit o serie foarte bună de sosiri, ocupând toate cele trei locuri ale podiumului și locul întâi la crescători. Un mascul, 0683010/2016, care a făcut parte și din echipă, este câștigătorul cursei, urmat de două femele tinere, reproduse anul trecut. Cei trei porumbei au sosit în crescătorie în același timp, la ora 11:24, fiind înregistrați de ceasul constatator la diferență de doar o secundă unul față de celălalt. „Masculul care a câștigat locul 1 la această etapă este, în momentul de față, cel mai bun porumbel al meu. A reușit mai multe rezultate foarte bune la nivel național, dintre care pot aminti locul 6 național la categoria Viteză. Pe linia tatălui are porumbei de Schaerlaeckens de la Mihai Trifan, iar mama este nepoata unui porumbel olimpic. Femela de pe locul al treilea, 3060080/2018 a avut și la prima etapă o sosire foarte bună, fiind locul 4 pe lansare. Mama ei provine de la Ciprian Pop, în timp ce tata este de la tandemul Filip+Birtalan, fiu din celebra femelă Mara”, ne-a explicat Eugen Rogoz. Deși joacă un număr mare de porumbei, Eugen Rogoz reușește să facă rezultate foarte bune și în clasamentul crescătorilor. Un exemplu este și această etapă când, deși a angajat nu mai puțin de 127 de porumbei, a reușit să își aleagă porumbeii potriviți pentru echipă și a câștigat locul 1 din 109 crescători: „Având destul de mulți porumbei, este dificil uneori să îmi aleg echipa. Dar, pot spune că mă bazez pe porumbeii foarte buni, constanți, cum este masculul care a câștigat această etapă. De exemplu, femela 3060080/2018, care a avut două rezultate foarte bune până acum, la prima și la a doua etapă a sezonului, începând de etapa viitoare va fi nominalizată pentru echipă”, a adăugat crescătorul. Mai trebuie precizat că Eugen Rogoz este şi unul dintre cei doi componenți ai tandemului Tătar+Rogoz care concurează din Tîrgu-Mureș, având numeroase rezultate de top la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO