Constantin Poenaru, locul 1 Tokmak Național 2019

În același weekend plin de etape superbe, una mai spectaculoasă decât alta, în Provincia Oltenia a avut loc Maratonul „Tokmak Național“, organizat de către Asociația Columbofilă Dolj „Gelu Ioan Gătejescu“. Concursul Tokmak Național din acest sezon a fost unul foarte spectaculos, cu porumbei sosiți încă din prima seară în toate județele participante, deși vorbim de distanțe de peste 1000 de km la unii crescători din Dolj și Gorj și la majoritatea columbofililor din Mehedinți. Marele câștigător al etapei este Constantin Poenaru din Băilești, cel care se va putea lăuda de acum înainte cu locul întâi la una dintre cele mai importante etape de maraton din întreg sezonul.

Fiind prima etapă a sezonului la care participă crescătorii din toate județele Olteniei (AG, OT, VL, DJ, GJ, MH), concursul Tokmak Național s-a bucurat de o participare însemnată. Mirajul unei etape la care participă toți columbofilii zonei de sud, dar și premiile consistente puse în joc de către organizatori, au făcut ca în dimineața lansării să fie eliberați 11.301 porumbei. Și la crescători competiția a fost una de nivel, grație celor 906 columbofili care s-au aruncat în luptă. Astfel, am avut parte de încă o premieră în ceea ce privește participarea la o etapă în această provincie, în care concursurile de maraton sunt la mare căutare.

Constantin Poenaru (DJ)- locul 1 din 11.301 porumbei cu masculul 0247057/2017
Deși au participat, așa cum aminteam mai devreme, toate cele șase județe ale Olteniei, columbofilii din Dolj s-au descurcat cel mai bine. În primii 10 porumbei pe lansare, nu mai puțin de șase sunt din acest judeţ, ceea ce denotă un nivel foarte bun de calitate pentru etapele de distanță. Și câștigătorul cursei, Constantin Poenaru, este tot doljean din „patria zaibărului“, Băilești, unul dintre crescătorii cu o distanță de peste 1000 de km pentru această etapă. La Tokmak, Constantin
Poenaru a angajat 17 porumbei maturi, concurați la văduvie. În marea lor majoritate au fost porumbei de doi ani, ca de altfel și câștigătorul etapei, masculul 0247057/2017. „La etapa Tokmak Național am angajat 17 porumbei, absolut toți fiind maturi. În afară de 3 porumbei care au fost mai bătrâni, restul au fost din 2017. Masculul 0247057/2017 a zburat ca yarling toate etapele, de la 100 la 700 de km, acesta fiind primul an în care a participat și la etapele de maraton. Porumbeii din care provine acest mascul sunt aduși de nepotul meu, Călin Răzvan, din Olanda, cu care am și concurat în tandem mulți ani. Sunt porumbei de la crescătorul Huub Hermans, iar ca linii de sânge, masculul are în spate porumbei Louis Van Loon și Pieter Veenstra, una dintre bunicile masculului fiind „Prima Donna”, locul 1 As Fond  landa în 2007. Pentru pregătirea și întreținerea porumbeilor în sezonul competițional folosesc toată gama de tratamente și produse de la Rohnfried. Amestecurile de mâncare pe care le folosesc sunt cele de la Verselle Laga, în special gama pentru concursuri. Porumbeii se antrenează zilnic în jurul crescătoriei și minim o dată pe săptămână sunt duși la un antrenament de la 70 de km”, a detaliat Constantin Poenaru. Trebuie menționat faptul că masculul câștigător a terminat cursa de 1.005 km la ora 21:14, sosind aproape la lăsarea serii, după aproape 16 ore de zbor. Viteza realizată de el, 1047.53 m/min, a fost destul de mică, tipică pentru o etapă de maraton destul de dificilă. Aflat deja la 8 clasări în acest sezon și câștigând și etapa Tokmak Național, el devine astfel unul dintre cei mai buni zburători ai columbofilului din Băilești.
Chiar dacă a avut și în trecut câteva rezultate notabile, pentru Constantin Poenaru câștigarea ediției din 2019 a maratonului Tokmak Național reprezintă cel mai important rezultat realizat până acum. Atât numărul mare de porumbei și crescători, cât și dificultatea foarte mare a cursei, fac din câștigătorul acestei etape un super-porumbel. Interesant este și faptul că, în procent de 50%, masculul 0247057/2017 are în spate o familie de porumbei de viteză-demifond, fapt care lasă loc la destule interpretări interesante cu privire la împărţirea porumbeilor, apriori, în familii specializate în zborul la o anumită categorie de distanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO