Instanţă de judecată pune capăt solicitărilor abuzive ale FRSC

Încercările abuzive și total nefondate ale Federației Române de Sport Columbofil (FRSC) de a disturba activitatea Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România (FNCPR) și a asociațiilor județene afiliate ei se dovedesc, din nou, profund nelegale. Şi asta nu o spunem noi, ci o instanţă de judecată.

Recent, FRSC a deschis o acțiune în instanță împotriva Asociației Columbofile Brașov, entitate juridică afiliată FNCPR, prin care a atacat dreptul acesteia de funcționare și de a organiza campionatul columbofil, pe motiv că FRSC este singura grupare columbofilă care poate organiza etapele şi campionat în județul Brașov. Reprezentată în fața instanței de către vicepreședintele FNCPR, Florin Gătejescu, Asociația Columbofilă Brașov a câștigat fără emoții procesul și, o dată cu acesta, dreptul de a funcționa în continuare ca până în prezent. Mai mult decât atât, FRSC a fost obligată la achitarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 de lei. „În încercarea de a atrage membrii noi, Asociația Județeană de Sport Columbofil Brașov, afiliată la FRSC, a cerut în instanță dizolvarea Asociației Columbofile Brașov, membră a FNCPR, motivând că ei sunt singurii reprezentanți ai sportului columbofil recunoscuți de Guvernul României, iar Asociația județeană a FNCPR încalcă normele de ordine publică. În urma prezentării istoricului și a altor argumente pertinente, instanţa de judecată ne-a dat câştig de cauză, statuând faptul că solicitarea Asociația Județeană de Sport Columbofil Brașov este nelegală. Nici nu putea să fie altfel, pentru că noi organizăm campionatul columbofil din anul 1940, avem marcă înregistrată la OSIM, plus alte argumente solide. Asociația Columbofilă Brașov, condusă de Sorin Zamfir, este una dintre cele mai puternice din țară, cu mulți campioni naționali și maeștrii emeriți. Este păcat că membri FRSC recurg la astfel de gesturi, dar, după cum se vede, legea în ţara asta este una singură, iar noi, FNCPR-ul, nu facem altceva decât să o respectăm în litera şi spiritul său. Ca atare, continuăm cu încredere!”, ne-a declarat Florin Gătejescu, primvicepreşedinte al FNCPR şi avocatul Asociației Columbofile Brașov în această cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO