Prahova a fost „fruncea“ la etapele de viteză din acest an

Una dintre principalele concluzii care pot fi enunțate după sezonul competițional de anul acesta este că a fost un sezon care s-a bucurat de un numeric impresionant de porumbei angajați la diferitele etape. Atât la început de sezon, când s-a zburat viteza şi demifondul, cât și la etapele de fond şi de maraton, numărul de porumbei angajat este indubitabil mai mare în comparație cu anii trecuți. Este un aspect care nu poate decât să bucure mediul columbofil din România pentru că, la nivel teoretic, cel puţin, un număr de porumbei mai mare angajat la o etapă presupune și o competiție mai puternică.

La început de sezon, asociațiile județene ale Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România s-au întrecut în numericele de participare, atât la crescători, cât și la porumbei. Aproape că nu a existat asociație care să nu înregistreze un plus față de anii trecuți din acest punct de vedere, ceea ce demonstrează că iubitorii de porumbei din România știu să recunoască și caută calitatea unei competiţii curate şi coerente precum este cea organizată de Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România.

Semne bune anul viitor are!

Recordul de participare pentru o singură asociație județeană, referindu-ne astăzi doar la etapele de viteză, a fost stabilit în acest an de Asociaţia Judeţeană Prahova. Chiar dacă a fost una dintre asociațiile în care crescătorii au concurat după două planuri de concursuri, cu două rute de zbor total diferite, asociația județeană Prahova a avut o primă etapă, Luduș, la care au fost angajați 17.401 porumbei. Este vorba de cei 538 de crescători care au preferat ruta de zbor pe Polonia. Conform declaraţiilor responsabililor din conducerea asociaţiei prahovene, cel mai probabil de anul viitor există șanse foarte mari ca judeţul să aibă cifre și mai mari la primele etape. „Pentru noi nu este neapărat o cifră impresionantă, pentru că în trecutul nostru am organizat etape de dimensiuni și mai mari iar noi suntem o asociație cu un număr foarte mare de crescători. Avem șanse reale începând de sezonul viitor să atingem chiar de peste 30.000 de porumbei la primele etape. O dată cu schimbarea rutei de zbor pe Bulgaria foarte mulți crescători și-au manifestat dorința de a se înscrie în asociația noastră și au cumpărat inele pentru sezonul viitor. Cel mai probabil o să avem în jur de 1200-1300 de membri afiliați, lucru care ne va da posibilitatea să organizăm etape de anvergură foarte mare”, a declarat Florin Bilan, președintele asociației județene din Prahova.

17.401- cel mai mare număr de porumbei angajați la o etapă de viteză

Câștigătorul etapei-record a fost Florin-Alin Stroe (foto dreapta), unul dintre crescătorii foarte buni ai asociației și ai țării. Rezultatul a fost realizat de femela 4067168/2017, care a reușit o viteză de 1312.78 m/min. „A fost de-a dreptul o etapă aparte, în special numărului foarte mare de porumbei angajați, iar sentimentul victoriei este unul aparte cu o astfel de competiție. Femela câștigătoare a avut un sezon foarte bun în continuare și va fi campioana județului la Demifond Palmares și vicecampioană la Viteză. Cel mai probabil va sta destul de bine și în clasamentele pe provincie și la nivel național”, ne-a transmis Florin Stroe. Crescătorii care au preferat al doilea plan de zbor, pe direcția Bulgaria, au avut la prima etapă, Ruse, o participare de 5.440 de porumbei și 163 de crescători. Făcând un exercițiu de imaginație, dacă în asociația prahoveană s-ar fi organizat doar o singură etapă, s-ar fi ajuns la un număr impresionant de 22.841 de porumbei și 701 crescători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO