Provincia Moldova: peste 68.000 de porumbei pentru 2020!

Analiza privind numărul de porumbei și de crescători anunțați pentru sezonul 2020 continuă azi cu prezentarea situației din asociațiile provinciei Moldova. Cunoscută drept una dintre cele mai „populate” provincii ca număr de columbofili și porumbei, Moldova este în topuri, din acest punct de vedere, și anul acesta. Spre exemplu, vorbim de mai multe asociații cu câteva sute de crescători deja activați și un număr estimativ de porumbei de ordinul zecilor de mii pentru prima etapă a sezonului.

Ca număr de asociații columbofile județene, Moldova este o provincie de dimensiune medie. Așa cum se cunoaște, din punct de vedere columbofil, Moldova este formată din asociațiile județelor Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați. Ca număr de porumbei și de crescători, asociațiile din nordul provinciei stau foarte bine, spre deosebire de cele din sud, care au ceva mai puțini crescători și porumbei.

Suceava este cea mai mare asociație columbofilă din Moldova

În sezonul 2019, după un prim concurs la care nu au participat prea mulți crescători, Asociația Columbofilă Suceava a avut la a doua etapă peste 16.000 de porumbei angajați și 407 crescători participanți. Însă, fiind o zonă în care crescătorii caută mai mult etapele de fond și maraton, participarea la etapele scurte este mai redusă, atât ca număr de porumbei angajați, cât și al crescătorilor care îmbarcă pentru aceste concursuri. Foarte bine se poate observa acest lucru analizând prima etapă de fond din 2019 organizată la Suceava, Janow, concurs la care au participat 480 de columbofili suceveni și au fost angajați 18.581 porumbei. Anul acesta, Suceava va avea un număr apreciabil mai mare de porumbei și de crescători. Până în momentul de față s-au anunțat aproximativ 550 de crescători, iar reprezentanții asociației consideră că vor avea la startul sezonului mai mult de 25.000 de porumbei. „Față de anul trecut, situația în asociația noastră este evident mai bună. Mă refer, în special, la numărul de porumbei, pentru că numărul columbofililor va fi aproximativ același ca în 2019. Din discuțiile cu colegii mei am aflat că aproape 80% dintre crescătorii din Suceava au un lot mai mare pentru 2020, astfel că ne așteptăm la peste 25.000 de porumbei la începutul sezonului”, a declarat Adrian Schipor (foto dreapta), președintele Asociației Columbofile Suceava.

Situația este una bună și în Botoșani, Neamț sau Bacău

Lucrurile se prezintă foarte bine și în restul asociațiilor moldovene. La Botoșani, de exemplu, se anunță un start de sezon cu 165 de crescători și aproximativ 8.000 de porumbei. Asociația Columbofilă Iași va avea în 2020 în jur de 100 de membri care vor participa la concursuri, iar numărul de porumbei estimat la începutul sezonului este de 3.500, fiind într-o creștere evidentă față de anii trecuți. Asociația Columbofilă Bacău, una dintre cele mai puternice asociații din Moldova din punct de vedere al rezultatelor, va fi anul acesta puternică și din punctul de vedere al numărului de crescători și de porumbei. În jur de 200 de columbofilii din Bacău au anunțat că vor concura în 2020, astfel că ne putem aștepta la un numeri de peste 7.000 de porumbei la debutul sezonului. O asociație cu un număr ceva mai mic de crescători, aproximativ 180 pentru 2020, este Neamț. În schimb, numărul de porumbei anunțați, în jurul a 12.000, este unul foarte mare, raportat la cifra crescătorilor. Acest lucru le-a permis celor de la Neamț să întocmească un plan de concursuri stufos, având și câte două etape în același weekend. „Pentru 2020 avem aproximativ 180 de crescători și, sper eu, mai bine de 12.000 de porumbei. Planul nostru de concursuri conține etape din toate categoriile. O să avem minim o etapă în fiecare weekend, iar toate concursurile de distanță vor fi dublate de câte o etapă de viteză. Față de anii trecuți, ceea ce se anunță pentru anul acesta ar fi cel mai mare număr și de crescători, și de porumbei de care a dispus asociația noastră până acum”, a declarat Ioan Feștilă (foto stânga), președintele Asociației Columbofile Neamț.

Crescătorii din Vrancea și Galați vor concura doar la fond și maraton

Cele mai sudice dintre asociațiile din Moldova, Vrancea și Galați, abordează de ani buni o variantă foarte interesantă. Pentru crescătorii din aceste două județe, sezonul de concursuri începe la prima etapă de fond a anului, asta pentru că toate etapele de dinainte de primul fond sunt considerate antrenamente și nu beneficiază de clasamente. Înainte de a ajunge, însă, la prima etapă de fond a acestui sezon, în asociația Vrancea, aproximativ 115 crescători și-au exprimat dorința de a participa la concursuri, iar numărul de porumbei cu care se vor începe antrenamentele va fi cuprins între 5.500 și 6.000. La Galați sunt cifre ceva mai mici față de Vrancea: 75 de crescători și aproximativ 4.000 de porumbei. Nu în ultimul rând, Asociația Columbofilă Vaslui anunță o participare de 80 de crescători și 3.500-4.000 de porumbei pentru acest sezon.

Punând cap la cap cifrele aproximate de reprezentanții asociațiilor, peste 1.450 de crescători din Moldova vor începe sezonul 2020, iar la primele etape ar trebui să avem, în total, mai bine de 68.000 de porumbei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO