Pentru a vedea cât de combative sunt provinciile columbofile ale României (Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și provincia de Vest), vă propunem o serie de prezentări comparative ale ultimelor trei sezoane, în funcție de categoriile competiționale. La fiecare dintre categorii, împreună cu derivatele acestora, criteriul îl va constitui clasarea în top trei la nivel național. Apoi, vă vom prezenta o ierarhie a provinciilor, premiile care le-au revenit în fiecare an, plus câteva alte analize. Pentru a face o ierarhizare transparentă a provinciilor, trofeele câștigate vor primi următorul punctaj: locul 1- 3 puncte, locul 2- 2 puncte, locul 3- 1 punct. La final, vom calcula punctajul total realizat pe toate cele trei sezoane de fiecare provincie și, după acest criteriu, vom realiza un clasament final al acestora. Pentru azi, vă propunem categoria Fond Național.
Într-un clasament al numărului de trofee naționale câștigate în ultimii trei ani la categoria Fond, provincia Moldova ar conduce detașat. În total, 27 de cupe naționale au fost câștigate de crescătorii din această zonă în decursul sezoanelor 2017, 2018 și 2019. Ea ar fi urmată de Oltenia, cu 13 trofee naționale, Muntenia, cu un total de 10 trofee naționale, provincia de Vest și Transilvania, cu 8, respectiv 5 cupe naționale câștigate în aceeași perioadă. Interesant de amintit este că fiecare provincie a avut măcar o cupă națională pe parcursul celor trei sezoane menționate.
Moldova
În primul an de concursuri analizat, 2017, crescătorii moldoveni au cucerit 12 cupe naționale. În același timp cu cel mai mare număr de trofee câștigate la Fond în 2017, crescătorii din Moldova au ocupat și cele mai importante locuri ale clasamentului național: 1 Național Fond Maturi, 1 și 3 Național Fond Tineret, 1 și 2 Național Fond Crescători, 2 Național Fond Maturi Palmares, 1, 2 și 3 Național Fond Tineret Palmares, 1 Național Fond Crescători Palmares, 1 Național Fond Palmares 3 ani, 2 Național Fond Crescători Palmares 3 ani. Anul următor, în 2018, în aceeași provincie s-au câștigat următoarele trofee naționale: 2 și 3 Național Fond Tineret, 1, 2 și 3 Național Fond Pui, 1 Național Fond Crescători, 2 Național Fond Palmares, 1 și 2 Național Fond Crescători Palmares, iar anul trecut, în 2019, crescătorii din Moldova au ocupat următoarele locuri naționale: 3 Național Fond Tineret, 1 și 2 Național Fond Pui, 1 și 3 Național Fond Crescători și 3 Național Fond Palmares.
Oltenia
O prestație solidă la categoria Fond au avut și crescătorii din Oltenia, cu 13 trofee naționale câștigate în ultimele trei sezoane. În 2017, în Oltenia au venit locurile 3 Național Fond Maturi, 2 Național Fond Tineret, 2 Național Fond Crescători Palmares și 1 Național Fond Crescători Palmares 3 ani. Anul 2018 a adus în Oltenia următoarele cupe naționale: 1 Național Fond Maturi, 3 Național Fond Crescători, 3 Național Fond Crescători Palmares. În sezonul trecut, crescătorii din aceeași provincie au câștigat locurile 2 Național Fond Maturi, 1 și 2 Național Fond Tineret, 1 Național Fond Palmares, 2 și 3 Național Fond Crescători Palmares.
Muntenia
În perioada analizată de noi, crescătorii din provincia Muntenia se regăsesc de 10 ori în top 3 național la categoria Fond: 3 Național Fond Crescători, 3 Național Fond Crescători Palmares, 3 Național Fond Palmares 3 ani, 3 Național Fond Crescători Palmares 3 ani (toate în 2017); 3 Național Fond Maturi, 1 Național Fond Tineret, 2 Național Fond Crescători (în 2018); 1 Național Fond Maturi, 2 Național Fond Palmares, 1 Național Fond Crescători Palmares (în 2019).
Provincia de Vest
Pentru provincia de Vest, cel mai productiv dintre cele trei sezoane amintite a fost sezonul 2017, an competițional în care crescătorii din această regiune au câștigat locurile 2 Național Fond Maturi, 1, 2 și 3 Național Fond Pui, 1 și 3 Național Fond Palmares Maturi. În 2018 și 2019, crescătorii din Vest au câștigat câte o singură cupă națională, locul 2 Național Fond Maturi în 2018 și locul 3 Național Fond Pui în 2019.
Transilvania
Provincia Transilvania are în palmaresul său cinci trofee naționale câștigate la categoria Fond în ultimii trei ani. Crescătorii din această provincie au câștigat locul 2 Național Fond Palmares 3 ani, în 2017, 1 și 3 Național Fond Palmares, în 2018, iar în 2019 au câștigat locurile 3 Național Fond Maturi și 2 Național Fond Crescători.
Analiză:
La prima vedere, putem observa faptul că provincia Moldova a câștigat cele mai multe și cele mai importante trofee naționale la categoria Fond în anul 2017. Campionii naționali de la aproape toate categoriile (6 din 9 categorii) au fost crescători din Moldova, ceea ce ne face să afirmăm că au dominat clar categoria Fond în acel an competițional. Sezonul 2018 aduce, însă, o paletă mai bogată de premianți naționali. Nouă crescători din Moldova, trei din Oltenia, doi din Transilvania, trei din Muntenia și unul singur din Vest au urcat pe podiumul național al categoriei Fond în 2018, patru din cele cinci provincii având măcar un campion național la una dintre variațiile categoriei. Anul trecut, polul de forță la categoria Fond s-a deplasat către sudul țării. Oltenia și Muntenia au câștigat, împreună, cele mai importante cupe naționale la această categorie: 1 și 2 Național Maturi, 1 și 2 Național Tineret, 1 și 2 Național Palmares, 1, 2 și 3 Național Crescători Palmares etc. După criteriul de clasificare folosit de noi, Moldova este cea mai bună dintre cele cinci provincii la categoria Fond în ultimii trei ani competiționali, clasamentul arătând în felul următor:
- Moldova- 58 puncte (28/2017+19/2018+11/2019= 58)
- Oltenia- 26 puncte (8/2017+ 5/2018+13/2019= 26)
- Muntenia- 18 puncte (4/2017+6/2018+8/2019= 18)
- Vest- 15 puncte (12/2017+2/2018+1/2019= 15)
- Transilvania- 9 puncte (2/2017+4/2018+3/2019= 9)
Lasă un răspuns