Maraton FCI, Maraton Extrem și Maraton Grand Prix – tot Moldova-i fruncea!

Pentru a vedea cât de combative sunt provinciile columbofile ale României (Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și provincia de Vest) şi pe ce categorii de distanţă, vă propunem o serie de prezentări comparative ale ultimelor trei sezoane. La fiecare dintre categorii, împreună cu derivatele acestora, criteriul îl va constitui clasarea în top trei la nivel național. Apoi, vă vom prezenta o ierarhie a provinciilor, premiile care le-au revenit în fiecare an, plus câteva alte analize. Pentru a face o ierarhizare transparentă a provinciilor, trofeele câștigate vor primi următorul punctaj: locul 1 – 3 puncte, locul 2 – 2 puncte, locul 3 – 1 punct. La final, vom calcula punctajul total realizat pe toate cele trei sezoane de fiecare provincie și, după acest criteriu, vom realiza un clasament final al acestora. În materialul de azi vom analiza ultima categorie de maraton rămasă, cu mențiunea că în cele trei sezoane analizate, denumirea acesteia a fost diferită. În sezonul 2017 am avut Maraton FCI, în 2018, Maraton Extrem, iar în 2019, a treia categorie de maraton s-a numit Maraton Grand Prix.

Cu toate că vorbim de denumiri diferite ale categoriilor, cerințele pentru realizarea normelor sunt oarecum asemănătoare, ca în cazul normei de la Maraton Extrem și Maraton Grand Prix, de exemplu. Maraton FCI este singura categorie la care s-a realizat și palmares, datorită faptului că am avut categoria Maraton Extrem doar în sezonul din 2018, iar categoria Maraton Grand Prix a fost inaugurată abia sezonul trecut. Din cele cinci provincii ale țării, doar Transilvania lipsește din clasament, crescătorii din această zonă neavând nicio prezență în top 3 național la aceste categorii.

Moldova

Cum deja ne-am obișnuit, Moldova este și de data aceasta provincia cu cele mai multe trofee naționale. Per totalul celor trei sezoane, la toate cele trei categorii, crescătorii din Moldova au câștigat 14 trofee, existând cazuri când au ocupat toate cele trei locuri ale podiumului. În sezonul 2017, crescătorii moldoveni au ocupat următoarele locuri naționale: 2 Național Maraton FCI Tineret, 2 Național Maraton FCI Maturi Palmares, 1, 2 și 3 Național Maraton FCI Tineret Palmares. Un an mai târziu, la categoria Maraton Extrem, au câștigat următoarele trofee naționale: 3 Național Maraton Extrem Maturi, 1 și 3 Național Maraton Extrem Tineret. Anul trecut, la categoria Maraton Grand Prix, columbofilii din Moldova au ocupat toate cele trei locuri ale podiumului național atât la porumbeii maturi, cât și la tineret.

Oltenia

Premii naționale câștigate de columbofili din Oltenia regăsim doar în sezoanele 2017 și 2018, adică la categoriile Maraton FCI și Maraton Extrem. În sezonul din 2017, aici s-au câștigat locurile 1 și 2 Național Maraton FCI Maturi și 1 Național Maraton FCI Maturi Palmares. La categoria Maraton Extrem, columbofililor din Oltenia le-au revenit locurile 2 Național Maraton Extrem Maturi și 2 Național Maraton Extrem Tineret.

Muntenia

Provincia Muntenia se poate lăuda cu un palmares de patru trofee naționale, toate câștigate la categoria Maraton FCI. Ele sunt următorele: 3 Național Maraton FCI Maturi, 1 și 3 Național Maraton FCI Tineret și 3 Național Maraton FCI Maturi Palmares.
În provincia de Vest au fost câștigate doar două trofee naționale. Mai exact, vorbim despre locul 1 Național Maraton Extrem Maturi și extraordinara performanță a lui Nicoale Stanciu din Timiș, care anul trecut a câștigat locul 1 Național Maraton Grand Prix Pui.

Concluzii

Singura provincie în care crescătorii s-au pliat foarte bine pe diferitele condiții de realizare a normelor celor trei categorii a fost Moldova. Columbofilii de aici au avut rezultate foarte bune la Maraton FCI și Maraton Extrem, unde au câștigat inclusiv locul 1 Național, însă au explodat cu adevărat la categoria Maraton Grand Prix, acolo unde au câștigat locurile 1, 2 și 3 Național atât la maturi, cât și la tineret. Crescătorilor din Oltenia, a doua provincie ca număr de trofee naționale câștigate la aceste trei categorii, au „îndrăgit” mai mult categoria Maraton FCI, unde au câștigat trei cupe naționale, dintre care două de locul 1 Național. Tot Maraton FCI a fost categoria la care s-au descurcat foarte bine și crescătorii din Muntenia, categorie la care au câștigat patru trofee naționale. În funcție de punctaj, clasamentul final este următorul:
1. Moldova: 27 puncte (10/2017+5/2018+12/2019= 27)
2. Oltenia: 12 puncte (8/2017+4/2018= 12)
3. Muntenia și Vest: 6 puncte (Muntenia: 6/2017; Vest: 3/2018+3/2019)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO