Trei masculi pe podiumul național la As Speed Maturi 2020

As Speed, categoria „sprinterilor”, a fost îndeplinită în sezonul 2020 de 642 de porumbei maturi. O cifră care la prima vedere ar putea părea mică, dar, având în vedere că pentru această normă porumbeii trebuie să claseze zece concursuri cu distanța cuprinsă între 95 și 630 de km, numărul de norme îndeplinite sezonul trecut la As Speed Maturi nu mai pare atât de mic. Cel mai bun punctaj și, automat, locul 1 Național As Speed Maturi a fost obținut de un super mascul, concurat de tandemul Constantin + Ivănescu, din Pitești. Locul al doilea îi revine unui alt mascul, de data aceasta concurat de cunoscutul tandem bucureștean Stănescu + Dobre, iar locul al treilea este ocupat de unul dintre cei mai premiați porumbei din sezonul 2020, tot un mascul, concurat de Marius Floștoiu.

„Sultan”, masculul cu seria 0154047/2018 concurat de tandemul Constantin F.+Ivănescu I., din Pitești, județul Argeș, a încheiat norma la As Speed Maturi cu 142,24 puncte de penalizare și și-a adjudecat cea mai râvnită poziție din Catalogul Național al acestei categorii. Tot acest mascul este campion național și la As Speed Palmares 2020, dar și vicecampion național la Viteză Palmares, trofee care fac din el unul dintre cei mai buni porumbei de etape scurte din România la ora actuală. Vicecampionul național la As Speed Maturi, concurat de tandemul Stănescu + Dobre, are seria 4044297/2018 și a fost penalizat cu un coeficient total de 163,25 puncte de penalizare. Masculul de pe locul 3 Național, concurat de Marius Floștoiu, din Prahova, este un porumbel despre care am amintit în repetate rânduri. El are seria 2085284/2018, iar la As Speed Maturi a încheiat norma cu un punctaj total de 193,27. În sezonul trecut, masculul lui Marius Floștoiu a câștigat nu mai puțin de șase trofee naționale.

Trei trofee naționale aduse de „Sultan” tandemului Constantin F.+Ivănescu I. (AG)

Un total de 11 etape a clasat în sezonul trecut masculul cu seria 0154047/2018, concurat de tandemul Constantin F.+Ivănescu I., din Pitești. Cu ajutorul acestora, printre care se numără inclusiv un loc 1 din 2.384 porumbei (165 km) și mai multe locuri de 2 și 3, „Sultan” a reușit să câștige trei trofee naționale. Câștigând locul 1 Național As Speed Maturi în sezonul 2020 și locul 1 Național la As Speed Palmares, putem spune că masculul tandemului piteștean a dominat de o manieră clară această categorie în ultimele două sezoane. „Masculul este original Silviu Glodeanu și ne-a adus cele mai mari satisfacții de până acum în columbofilie. A fost concurat la văduvie, ca întreg lotul de zbor, fiind separați cu două săptămâni înainte de primul concurs, după ce au crescut câte un pui. De regulă, preferăm să trimitem porumbeii calmi la concursuri, dar au mai fost și etape când i-am lăsat să se vadă înainte de îmbarcare. Pentru hrănire am folosit Vanrobaeys, amestecul 29, și Gerry de la Versele Laga. Ca recuperator folosim Avipharm, la sosire, iar luni primesc probiotic. Între etape, porumbeii sunt duși de două sau de trei ori pe săptămână la începutul sezonului, iar mai spre final, îi lăsam puțin mai lejer”, a declarat Ionuț Ivănescu.

Tot un tandem și pe locul al doilea

Pe locul al doilea regăsim tot un tandem, Stănescu + Dobre, din București, pentru care sezonul 2020 a adus o nouă prezență pe podiumul național. Trofeul pentru locul 2 Național As Speed Maturi a fost câștigat de masculul 4044297/2018, care a reușit în sezonul 2020 să claseze 13 etape, cu distanțe între 150 și 680 km. Una dintre cele mai bune clasări ale sale a fost ocuparea locul 2 din 6.702 porumbei la o etapă de 158 km. „Este un mascul cu origini Leo Heremans, pe partea tatălui, iar mama este soră cu celebra noastră femelă „300”, o combinație de Van Dyck cu Rudi Diels. Porumbeii din lotul de zbor concurează văduvi încă de la prima etapă. Zburătorii nu reproduc înainte de sezon, ci doar după terminarea etapelor. Folosim gama de amestecuri de la Versele Laga pentru hrănire, iar suplimente folosim de la Rohnfried, CEST Pharma și Versele Laga. De două ori pe săptămână porumbeii sunt duși la câte un antrenament de la 40 de km, iar cei care se evidențiază la concursuri în timpul sezonului sunt lansați separat”, a explicat Cosmin Dobre (foto stânga).

Marius Floștoiu (PH), pe podiumul național și la As Speed Maturi

Printre cele șase trofee naționale câștigate de masculul 2085284/2018, concurat de prahoveanul Marius Floștoiu, se numără și locul 3 Național As Speed Maturi. Celelalte locuri naționale ocupate de porumbelul columbofilului din Prahova, unul dintre cei mai premiați porumbei din România, sunt 1 Național H Maturi, 2 Național General Maturi, 3 Național General Palmares, 3 Național Demifond Maturi și 3 Național Viteză Maturi. În timpul sezonului, campionul lui Marius Floștoiu a clasat 12 etape, câștigând de trei ori locul 1 la nivel de centru, la trei etape de 384 km, dar și un loc 2 din 12.427 porumbei, la un concurs de 142 km. „Masculul este o încrucișare de mai multe linii de porumbei pentru etape scurte, tatăl său fiind un porumbel Louis van Loon. L-am concurat la văduvie, iar pentru a-l motiva am încercat mai multe opțiuni. Cel mai bine a venit atunci când l-am lăsat în boxă, unde avea și cuibarul, înainte de etapă sau când în boxa lui am băgat un alt mascul cu femela lui. Am încercat la două etape să îl las cu femela înainte de îmbarcare, dar a venit rău la acele concursuri și am renunțat la această metodă. Din 12 etape câte a concurat, la opt a fost primul sosit acasă. În sezon am folosit hrană de la Versele Laga și Bayers și i-am antrenat de două-trei ori pe săptămână de la aproximativ 90 de km”, a explicat Marius Floștoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO