Trofeul Traian Nițescu 2020, câștigat de Vali Tudor

Maiorul Traian Nițescu este recunoscut drept întemeietorul sportului columbofil românesc oficial, prin înființarea Asociației Columba în anul 1937. Continuatoare de drept a acesteia, Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România oferă anual, în amintirea maiorului Traian Nițescu, un trofeu care îi poartă numele, acordat porumbelului cu cei mai mulți km clasați din țară în timpul unui sezon.

Vâlceanul Vali Tudor a câștigat în sezonul trecut zece trofee naționale. Acesta ocupă locurile 1 Național Fond Crescători Palmares, 2 Național Fond Crescători, 2 Național General Crescători, 2 Național As Crescători, 2 Național General Palmares, 3 Național General Maturi, 3 Național Fond Palmares, 3 Național categoria H și 3 Național As Crescători Palmares. Tot acestuia îi revine și trofeul „Traian Nițescu”, iar în total, în ultimii doi ani, columbofilul din Drăgășani a câștigat 15 trofee naționale.

O femelă este câștigătoarea

Performanțele din sezonul 2020 realizate de Vali Tudor, amintite mai sus, se datorează unui grup de câțiva porumbei, care, deloc întâmplător, sunt și înrudiți. Unul dintre acești porumbei este femela 0177145/2018. Ea a fost mereu unul dintre porumbeii de echipă, fiind angajată la 13 concursuri, de la viteză până la maraton, clasând tot atâtea. În total, au reieșit 6.875 de km clasați, cea mai lungă distanță totală din sezonul trecut, performanță pentru care va intra în posesia trofeului „Traian Nițescu”. Printre concursurile clasate amintim trei etape de maraton, trei etape de fond și șapte etape de viteză-demifond, ceea ce înseamnă că a concurat în fiecare săptămână, fără niciun fel de pauză. „Porumbeii au concurat la văduvie tot sezonul. În mod normal nu îi las să crească pui înainte de sezon, dar anul trecut, pentru că s-a întârziat, au reprodus câte o serie de pui și au fost văduviți cu două săptămâni înainte de primul concurs de fond. Femela „145” a fost unul dintre cei mai buni porumbei ai mei. A fost un porumbel de echipă mereu, concurând foarte bine încă din primul an de zbor. Ea este o tardivă, reprodusă în toamna anului 2018, ca și sora sa, pe care voiam să le opresc pentru reproducție. Între timp m-am răzgândit și le-am concurat, devenind două foarte bune zburătoare. Ca yarling, această femelă a ocupat locul 13 Național Fond, cu 14,47 puncte de penalizare, iar sezonul trecut a zburat și a clasat tot ce se putea. A clasat trei etape de maraton și trei de fond, în condițiile în care nu am avut decât un concurs de fond înainte de primul maraton”, a explicat Vali Tudor.

O familie de campioni

Din punct de vedere al originilor, câștigătoarea trofeului „Traian Nițescu” provine dintr-o adevărată familie de câștigători. Atât pe linia tatălui, cât și pe linia mamei sunt porumbei de top 3 Național la maraton, iar un frate bun al său, 9003365/2018, a concurat și el foarte bine sezonul trecut și ocupă locul 8 Național General Palmares și locul 11 Național As Național Maturi, iar ca tânăr a câștigat și un premiu Gold. „Unul dintre reproducătorii mei de bază este un mascul numit Barilul, frate bun cu locul 1 Provincial Harkov Palmares în 2015. Acesta, în pereche cu o femelă de la Marian Dumitrache, care a ocupat locul 3 Național Maraton în 2016, a reprodus-o pe femela Tik-Tak, o altă foarte bună reproducătoare. Tik-Tak, la rândul ei, a fost împerecheată cu un mascul tot de la Marian Dumitrache, câștigător al locului 3 Național Maraton Palmares. Din ei a rezultat femela care a câștigat acest trofeu, masculul 365 și sora lor, 146, care a concurat foarte bine până să fie rănită de răpitoare”, a detaliat Vali Tudor.

Așadar, „recordmena” lui Vali Tudor nu și-a trădat deloc originea foarte bună. Mai mult decât atât, a contribuit esențial în câștigarea trofeelor lui Vali Tudor din campionatul național al crescătorilor, iar pe cont propriu a câștigat trofeul acordat pentru cei mai mulți km clasați într-un sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO