Continuăm seria de analizare a zonelor în care s-au câștigat trofee naționale în sezonul 2020, iar azi vă prezentăm statistica realizată pentru categoria Demifond Național. Așa cum v-am obișnuit, vom acorda următorul punctaj: locul 1 – 3 puncte, locul 2 – 2 puncte, locul 3 – 1 punct. Iar, la final, după prezentarea trofeelor câștigate în fiecare provincie, vom calcula punctajul total realizat și, după acest criteriu, vom realiza un clasament provincial final. Bineînteles, scopul acestor date statistice este reliefarea nivelului de competiție din fiecare provincie columbofilă și categoriile pe care se axează columbofilii din zonele respective.
Dacă la categoria Viteză Național, prezentată ieri, nu am regăsit columbofili decât din patru provincii columbofilie, la categoria Demifond Național lucrurile se schimbă. Cel puțin unul dintre cele 18 trofee naționale va ajunge în fiecare dintre cele cinci provincii.
Muntenia, cea mai combativă provincie la Demifond
Cândva „leagănul” competițional al categoriilor scurte, provincia Muntenia revine în forță în sezonul 2020. Columbofili din Dâmbovița, București sau Prahova au câștigat un total de nouă trofee naționale la Demifond, acestea fiind următoarele: locurile 1, 2 și 3 Național Demifond Tineret, 2 Național Demifond Maturi, 3 Național Demifond Maturi, 1 Național Demifond Crescători, 3 Național Demifond Crescători, 3 Național Demifond Palmares și 1 Național Demifond Crescători Palmares. Așadar, cu jumătate din cupele naționale câștigate, putem spune că provincia Muntenia a dominat categoria Demifond Național în sezonul 2020.
Oltenia, următoarea clasată
Atât din punct de vedere al numărului de trofee naționale câștigate la Demifond (patru), cât și al importanței acestora, Oltenia urmează provinciei Muntenia. De precizat că din cele patru trofee naționale care îi revin Olteniei (1 Național Demifond Maturi, 1 Național Demifond Palmares, 2 Național Demifond Crescători Palmares și 3 Național Demifond Maturi), trei au fost câștigate în asociația Vâlcea și unul în Mehedinți.
Trei trofee naționale pentru provincia de Vest
Nici provincia de Vest nu „stă” rău în ceea ce privește categoria Demifond Național. Aici, respectiv în județele Caraș Severin, Bihor și Sălaj, s-au câștigat trei trofee naționale: 2 Național Demifond Pui, 2 Național Demfond Crescători și 3 Național Demifond Crescători Palmares.
Câte un trofeu național pentru Transilvania și Moldova
În provincia Moldova s-a câștigat un singur trofeu național la Demifond în sezonul 2020, însă unul foarte important. Suceveanul Andrei Malinovschi a reușit să câștige locul 1 Național Demifond Pui, incluzând astfel și provincia sa în topul categoriilor scurte. De partea cealaltă, în Transilvania, Familia Strava, din Brașov, a adus singurul trofeu național la Demifond pentru provincia sa, respectiv locul 2 Național Demifond Palmares.
În aceste condiții, clasamentul provinciilor pe baza punctajului realizat este următorul:
- Muntenia (17 puncte)
- Oltenia (5 puncte)
- Vest (5 puncte)
- Moldova (3 puncte)
- Transilvania (2 puncte)
Lasă un răspuns