Nurnberg 2021 pentru Zona de Vest: 5 asociații, 8.409 porumbei și 598 columbofili

În cursul zilei de ieri, 15 iunie, a avut loc îmbarcarea porumbeilor pentru concursul de maraton Nurnberg, organizat de Asociația Columbofilă Arad. Etapa, prima de maraton din sezonul 2021 pentru asociațiile participante, vine însă cu câteva aspecte inedite. În primul rând, va fi un concurs la care vor participa columbofilii din județele Bihor, Arad, Timiș, Satu-Mare și Caraș Severin, lucru care în Vest se întâmpla până acum doar la etapele naționale. În al doilea rând, organizatorii au dispus anunțarea numărului de columbofili și de porumbei participanți prin intermediul Programului Național de Clasamente, astfel că știm deja care sunt cifrele pentru acest concurs, iar organizatorii au putut stabili cu exactitate toate aspectele legate de bunul mers al procesului de îmbarcare. De asemenea, Nurnberg va fi o etapă la care columbofilii participanți au posibilitatea să voteze ora la care să fie lansați porumbeii.

Un total de 8.409 porumbei au fost angajați la etapa de maraton Nurnberg, concurs care deschide seria etapelor de distanță din sezonul 2021, iar în privința columbofililor, participarea este de 598 de crescători. Nurnberg, etapă pentru care porumbeii vor fi lansați vineri, în condițiile în care datele meteorologice rămân neschimbate, propune distanțe cuprinse între 800-930 km, pentru columbofilii din Arad, Bihor, Satur-Mare și Timiș, dar și aproximativ 1.000 de km, situație în care se regăsesc majoritatea columbofililor din județul Caraș Severin.

Arad: 2.216 porumbei și 109 columbofili

Din județul Arad, asociație care a coordonat întreaga organizare a etapei de Nurnberg, au fost îmbarcați 2.216 porumbei, aparținând celor 109 columbofili arădeni care și-au anunțat prezența. Numericul porumbeilor angajați aici este cel mai mare la nivelul județelor participante. „Am purtat discuții cu colegii din celelalte asociații încă din iarnă pentru a organiza această etapă comună. Am fundamentat toate discuțiile pe dorința de a avea o etapă de proporții, de a avea un numeric important de porumbei și de a avea posibilitatea să facem performanțe de nivel național. De exemplu, am acceptat ca lansarea porumbeilor să se facă din Nurnberg, condiție pusă de crescătorii din Caraș. Altfel, aceștia nu ar fi acceptat să vină alături de noi. Legat de anunțarea porumbeilor și a crescătorilor care au dorit să angajeze la această etapă prin programul de clasamente al Federației, vreau să amintesc faptul că este o procedură pe care noi o folosim deja de doi ani. Pentru organizatori este foarte util să cunoști dinainte ce numeric de porumbei și de crescători ai de gestionat, cum să împarți mașinile sau ce ore de îmbarcare să stabilești. Consider că este un aspect care trebuie să devină o normalitate pentru etapele de acest gen. De asemenea, pentru că Federația Columbofilă Germană are puncte de lansare omologate, adică nu poți merge oriunde să lansezi, columbofilii au putut vedea ce distanțe au la această etapă. Un alt aspect important este că, în dimineața când se preconizează lansare, columbofilii participanți vor avea posibilitatea să voteze asupra orei de lansare și chiar pentru amânarea acesteia, decizia finală fiind aceea care are majoritate de voturi. Pot spune că îmbarcarea porumbeilor, în toate cele cinci județe, s-a desfășurat fără probleme, motiv pentru care le mulțumesc responsabililor din fiecare județ. Din datele pe care le avem acum, nu există impedimente în legătură cu lansarea porumbeilor în ziua de vineri, însă vom vedea concret la momentul respectiv. Cert este că toţi ne dorim un concurs echitabil și reușit”, a declarat Daniel Marta, președintele Asociației Columbofile Arad.

Timiș: 2.167 porumbei și 95 columbofili

Un aport important în organizarea acestui concurs l-au avut și columbofilii din Timiș, care, deși Nurnberg este considerabil mai în sudul Germaniei față de localitățile de lansare ale etapelor de maraton organizate în Timiș, au preferat să participe la un concurs împreună cu toată zona de Vest. Un număr de 95 de columbofili din acest județ s-au prezentat la etapa de la Nurnberg, angajând împreună un total de 2.167 de porumbei. „Încă de la primele discuții noi am fost de acord cu o etapă comună, pentru toată zona de Vest. Dacă până acum adunam undeva la 3.000 de porumbei, odată cu această propunere am înțeles că avem posibilitatea să facem un concurs cu un numeric mult mai mare de porumbei și nu am ezitat. Pot spune că noi chiar ne doream de mult timp o astfel de etapă. Din acest motiv, sperăm să fie un concurs reușit, pentru ca și pe viitor, zona de Vest să concureze împreună încă de la primul concurs de maraton al sezonului. Păcat că a fost un sezon dificil până acum, cu pierderi însemnate, dar este bine și așa, în condițiile în care avem peste 8.000 de porumbei. Locul de lansare este unul echitabil, care nici nu avantajează, nici nu dezavantajează pe niciunul dintre participanți”, a menționat Tiberiu Iancu, președintele Asociației Columbofile Timiș.

Caraș Severin: 2.206 porumbei și 201 columbofili

Tot peste două mii de porumbei vor participa la concursul Nurnberg 2021 și din Caraș Severin, asociație care dă și cel mai important număr de columbofili: 201. Recunoscută pentru rezultatele naționale la maraton realizate aici, asociația Caraș Severin are unul dintre cele mai importante numerice de porumbei angajați (2.206), dar și cele mai mari distanțe. În Caraș, Nurnberg va avea preponderent peste 950 de km, iar la unii columbofili va depăși chiar o mie de km. „Trebuie să recunosc faptul că unii dintre colegii mei au fost destul de reticenți atunci când s-a discutat despre o etapă comună, pe toată provincia, dar până la urmă, dorința de a face performanță a primat. Ne dorim să avem un concurs reușit, astfel ca pe viitor să mai organizăm astfel de etape, care nu fac decât să ajute sportul columbofil. Organizarea a decurs fără probleme, porumbeii sunt deja pe drum, iar vineri, dacă vremea va permite, vor fi lansați”, a precizat Stelian Păniță, columbofilul care a coordonat organizarea etapei în județul Caraș Severin.

Din Bihor și Satu-Mare participă 872 porumbei și 109 columbofili, respectiv 948 porumbei și 84 columbofili

O prezență ceva mai redusă, dar nu neglijabilă, avem și din asociațiile Bihor și Satu-Mare, unde începutul de sezon și, mai ales, primele două concursuri de fond din 2021 au creat mari dificultăți. Totuși, din Bihor, 109 columbofili au angajat 872 de porumbei. „Faptul că am stabilit anunțarea numărului de porumbei prin Programul Național de Clasamente ne-a ajutat la programarea columbofililor pe ore, astfel încât îmbarcarea porumbeilor s-a desfășurat foarte cursiv. Nu au fost probleme, nu s-au format cozi sau grupuri foarte mari de columbofili, ceea ce este foarte bine, mai ales în condițiile actuale. Concursul de Nurnberg este o oportunitate foarte bună pentru columbofilii din Vest. În trecut, la noi se concura din această localitate, cu rezultate foarte bune chiar. Faptul că vom avea din nou un concurs cu lansare din Nurnberg a trezit emoții puternice și i-a bucurat în special pe columbofilii mai experimentați, iar pe cei tineri i-a motivat și mai mult”, a precizat Vlad Fildan, responsabilul cu organizarea concursului în Asociația Columbofilă Bihor. Din județul Satu-Mare, la etapa de la Nurnberg, participă 84 de columbofili și 948 de porumbei. Ca pentru toate asociațiile columbofile din provincia de Vest, și pentru columbofilii din Satu-Mare, propunerea unei etape comune de maraton a reprezentat o provocare greu de refuzat. „În asociația noastră nu au existat rezerve atunci când s-a propus să avem o etapă comună de maraton în toată provincia. Chiar dacă și la noi au fost probleme create de pierderile de porumbei, am reușit să angajăm aproape o mie de porumbei. Considerăm că este un început bun și sperăm să nu ne oprim aici”, a declarat Rober Kasai, coordonatorul etapei în Asociația Satu-Mare.

Așa cum aminteam, lansarea porumbeilor pentru etapa de Nurnberg va avea loc vineri, pe 18 iunie. De amintit că toate cele cinci asociații prezente la Nurnberg vor organiza împreună toate cele patru etape de maraton ale sezonului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO