După finalizarea Campionatului Național și după stabilirea premianților sezonului 2021, a fost întocmită și lista columbofililor români care vor reprezenta țara noastră în clasamentul World Best Pigeon 2021. Este cea de-a treia ediție a acestei competiții care se desfășoară sub egida Federației Columbofile Internaționale, iar cum țara noastră a ocupat poziții foarte bune până acum, sperăm la rezultate remarcabile și în 2021.
World Best Pigeon este un campionat internațional sau, mai bine spus, un clasament internațional, la care iau parte columbofili din țările europene membre ale Federației Columbofile Internaționale. Pe baza evoluției din campionatele interne, porumbeii din diferitele țări sunt clasificați pe criterii asemănătoare celor de la Olimpiada Columbofilă și grupați în șase categorii de distanță. Asta face ca de cele mai multe ori, cel puțin în cazul României, porumbeii din topurile naționale să fie și cei care reprezintă țara noastră în acest campionat. Dincolo de toate acestea, World Best Pigeon este un prilej extraordinar de a vedea unde ne situăm ca țară în columbofilia internațională.
Familia Szabo (SJ), Victor Chiriac (DB) și Miklos Szekey (AB) vor reprezenta România la categoria Speed
Prima dintre categoriile campionatului World Best Pigeon este categoria Speed și, după cum foarte ușor se poate intui, este categoria dedicată columbofililor pasionați de etapele de viteză. În acest sens, sunt calculate cele mai bune punctaje ale porumbeilor realizate în cinci etape cu distanța cuprinsă între 100 și 400 km. Anul acesta, la categoria Speed, România va fi reprezentată la World Best Pigeon de către Familia Szabo (SJ), Victor Chiriac (DB) și Miklos Szekey.
La categoria Midlle Distance vor participa tandemul Poenaru+Călin (DJ), Cosmin Olteanu (PH) și tandemul Manole Victoraș+Răzvan
Pentru categoria Midlle Distance a clasamentului World Best Pigeon sunt centralizate patru concursuri a căror distanță este cuprinsă între 300 și 600 km. Anul trecut, la aceeași categorie, România ocupa locul al doilea grație tandemului Manole Victoraș+Răzvan, columbofili care vor fi prezenți în acest campionat și sezonul acesta, dar, de data aceasta, de pe poziția a treia. Primul loc la nivel național este ocupat tot de un tandem, Poenaru+Călin, din Dolj, iar pe a doua poziție se clasează prahoveanul Cosmin Olteanu. În această ordine, ei vor reprezenta țara noastră la această categorie. „Este o femelă care în acest sezon a concurat foarte bine. La nivel național este campioană națională la categoria As Speed, vicecampioană națională la categoria Demifond, la Viteză ocupă locul 3 național și tot pe aceeași poziție se clasează și la categoria D-General Palmares. Tatăl său este un porumbel original Mees Doornekamp, iar mama este o încrucișare Vandenabeele-Hooymans. Dacă la nivel național suntem extrem de mulțumiți de evoluția sa, sperăm ca și în acest clasament să obținem o clasare foarte bună”, a precizat Răzvan Călin (foto dreapta, alături de tandemul său, Constantin Poenaru).
Long Distance, trei apariții în premieră
La categoria Long Distance, cea care la nivel național corepunde categoriei Fond, România va fi reprezentată de columbofilii Marius Otea (GJ), Cristian Lemnaru și Cătălin Nițu, ambii din asociația Olt. Pentru acest segment de distanță s-au centralizat cele mai mici punctaje obținute de porumbei în trei concursuri de peste 500 de km și, din fericire, coeficintele porumbeilor care vor reprezenta țara noastră la această categorie sunt foarte mici. Dacă anul trecut am ratat de puțin o clasare pe podiumul competiției, șansele ca anul acesta România să ocupe un loc pe podium, cu cele 2,52 puncte obținute de porumbelul lui Marius Otea, sunt foarte realiste.
La All Round vor participa Liviu Vieru (OT), Cristian Lemnaru (OT) și Class A.L.B. (BC)
Pentru categoria All Round a campionatului World Best Pigeon sunt centralizate cele mai bune cinci concursuri a căror distanță se încadrează în intervalul 100-500 km. Din România, la această categorie, vor fi prezenți columbofilii Liviu Vieru și Cristian Lemnaru, ambii din Olt, dar și echipa Class A.L.B. De altfel, columbofilii amintiți își păstrează pozițiile și în clasamentul intern al categoriei General Maturi, iar coeficientul obținut de masculul lui Liviu Vieru ne dă mari speranțe pentru câștigarea acestei categorii a campionatului World Best Pigeon. „Sunt conștient că sunt șanse foarte mari să ocup chiar prima poziție pe întregul clasament al acestui campionat. În orice caz, sunt performanțe care mi-au întrecut cu mult așteptările. Masculul a avut o evoluție fantastică la nivel național, a câștigat, așa cum se cunoaște, cinci concursuri, este dublu campion național și dublu vicecampion național. Un loc 1 la World Best Pigeon nu ar face altceva decât să completeze un sezon de neuitat”, a declarat Liviu Vieru (foto stânga).
Categoriile Marathon și Super Marathon
La precedentele două ediții ale campionatului World Best Pigeon, cele mai bune rezultate ale țării noastre au fost obținute la categoria Marathon. Atât în 2019, cât și în 2020, prin columbofilii Elisei Eacobuță și Florian Cernitu, România a ocupat primul loc la această categorie, care presupune clasarea a două concursuri de peste 700 km. La propunerea reprezentanților României în cadrul Federației Columbofile Internaționale, în afară de categoria Marathon, a fost adăugată începând cu acest sezon și categoria Super Marathon, unde se centralizează două concursuri de peste 900 de km. La prima dintre cele două categorii, țara noastră va fi reprezentată de Familia Tunduc (BH), tandemul Stroescu Claudiu+Mihăilescu Mihai (PH) și tandemul Frații Gheorghe+Luca (DB). Pentru categoria Super Marathon, vor intra în competiție trio-ul Măgirescu+Ojog+Dorneanu (BC), Cristian Brumușescu (OT) și Ionuț Cîrciumaru (DJ). De departe, campionul trio-ului Măgirescu+Ojog+Dorneanu, cu doar cele 20 de sutimi penalizare, are cele mai mari șanse să ducă numele țării noastre din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european. „Porumbelul este fiu din doi campioni naționali ai crescătoriei noastre, masculul 004, locul 1 Național As Maraton Maturi 2017, și femela Tripla Campioană. Face parte dintr-o adevărată familie de câștigători, fiind semifrate de mama cu câștigătoarea etapei Birzai Național 2019, care a fost o etapă la fel de grea, femela respectivă sosind tot noaptea, la ora 23:58. Este verișor, pe linia tatălui, cu locul 1 Național Maraton Grand Prix Maturi 2020 și cu locul 1 Madona Palmares 2020. La vârsta de un an și doi ani a fost concurat la două maratoane, iar anul acesta zboară și clasează trei etape de maraton, făcând Maraton Palmares cu 22 de puncte și As Maraton cu 45,8 puncte. Foarte important este că a ocupat locul 2 la Kelme și are un punctaj istoric la Maraton Maturi, de doar 0,20 de sutimi. A fost concurat pe ouă de 13-14 zile la primul maraton, la Madona a avut pui, iar la Birzai a avut ouă de 4-5 zile. Este un porumbel care se atașa foarte bine de cuib, de multe ori găsindu-l în boxă, lângă femelă”, a declarat Daniel Măgirescu.
Trebuie precizat că la World Best Pigeon categoriile nu se centralizează separat, în funcție de vârsta porumbeilor. De asemenea, eventualele contestații cu privire la lista reprezentanților din țară noastră pot fi depuse până la data de 24 noiembrie.
Lasă un răspuns