Bătălie aprigă pentru titlul de campion naţional la Maraton Grand Prix Maturi 2021

Etapele naționale de maraton sunt de departe cele mai atractive concursuri ale campionatului național. Numărul mare de porumbei, de crescători, cât și amploarea geografică sunt doar câteva dintre detaliile care fac aceste concursuri să fie speciale. În consecință, categoria Maraton Grand Prix, care se realizează prin clasarea a două astfel de etape, a devenit încet, dar sigur, una foarte provocatoare și interesantă, pentru care concurează câteva mii de crescători anual. Totuși, pe podium nu este loc decât pentru trei câștigători, iar în articolul de azi vă vom prezenta pe cei trei „norocoși” ai categoriei Maraton Grand Prix Maturi, sezonul 2021.

Sezonul trecut s-au realizat aproape 5.000 de norme ale categoriei Maraton Grand Prix Maturi, dar competiția pentru primele locuri nu a fost niciodată mai strânsă. Dincolo de punctajul „infim“ obținut de campionul național, diferența dintre locul 1 și locul 3 este foarte mică, de doar 33 de sutimi.

Buzoianul Vasile Bratu este campionul național

Birzai Național și Madona Național sunt cele două etape naționale la care a participat în sezonul 2021 o parte din columbofilii pasionați de maraton din Buzău. Aflați mult în spate pe direcția de zbor, distanțele au devenit unele foarte mari. De exemplu, Vasile Bratu (foto), cel care avea să devină campionul național al categoriei, a avut la aceste etape 1.233 km, respectiv 1.330 km. Asta nu l-a împiedicat, însă, să își joace șansele până la final, iar masculul RO-18-1070859 avea să îi dovedească faptul că nimic nu este pierdut încă de la început. Mai întâi, masculul a fost angajat la etapa Madona Național (1.330 km), unde a ocupat locul 1 pe zonă (608 porumbei; locul 79 pe lansare, din 15.868 porumbei), iar apoi a fost îmbarcat și pentru Birzai Național (1.233 km), concurs de la care a sosit la fel de bine, ocupând locul 1 pe județ (1.369 porumbei). Din cele două clasări, porumbelul lui Vasile Bratu a acumulat doar 2,37 puncte de penalizare și a devenit campionul național al categoriei. Dar, acesta nu este singurul trofeu național al lui Vasile Bratu. Același porumbel, pentru că a acumulat cel mai bun punctaj în două etape de maraton cu distanțe foarte lungi, a câștigat și Trofeul Maraton Extrem 2021. Pentru că un astfel de crescător merita să fie cunoscut la nivel național, pe site-ul nostru a fost realizat și un video-reportaj cu acesta, pe care îl găsiți la adresa https://racingpigeons.ro/2021/11/10/vasile-bratu-campionul-categoriilor-maraton-grand-prix-si-maraton-extrem-2021/ . Aici veți afla toate detaliile despre cum a reușit Vasile Bratu aceste performanțe și îl veți cunoaște, desigur, și pe cel mai bun porumbel al crescătoriei sale.

Flavius Crainiceanu (CS) câștigă un nou trofeu național

Flavius Crainiceanu (foto) este un columbofil din Bocșa, județul Caraș Severin, și în timp a devenit un foarte bun concurent la etapele de fond și maraton. El și-a reconfirmat poziția în sezonul 2021, atunci când a câștigat primele două locuri pe lansare și locul întâi la crescători la etapa Praga Național, concurs organizat de Asociația Columbofilă Bistrița Năsăud, cu participarea a 2.130 porumbei și 505 columbofili. Acest prim „semnal de alarmă” a fost reconfirmat la etapa Berlin Național (1.081 km), când același porumbel care câștigase și Praga Național, masculul cu seria RO-18-0511102, s-a clasat pe locul al doilea pe zonă din 1.107 porumbei. Astfel, cele două clasări foarte bune și coeficientul de penalizare realizat (2,47 puncte) i-au adus columbofilului din Caraș un nou trofeu național, locul al doilea la categoria Maraton Grand Prix Maturi. „De la începutul sezonului, porumbeii mei au concurat văduvi. Am folosit mâncarea de la Versele Laga, cele trei amestecuri clasice pentru zbor, iar despre pregătire nu pot să spun că am făcut ceva special. Nici la antrenamente nu i-am dus, au zburat doar acasă, în schimb i-am angajat la toate etapele din sezon. Vicecampionul național face parte din familia cu care am făcut cele mai importante rezultate de până acum. Bunicul lui este tatăl campionului din 2017 de la categoria Fond Pui, iar el a ocupat locul 10 național la aceeași categorie. Este un foarte bun zburător, care a clasat aproape toate etapele la care a fost angajat, având, de exemplu, și locul 2 județean la As Național”, a declarat Flavius Crainiceanu.

Bizu&Bizu Jr. (SV), primul podium național din carieră

Cele două etape naționale de maraton pe care le-a clasat campionul național al categoriei din sezonul 2021 au mai „produs” un porumbel de podium național la aceeași categorie. Este vorba despre femela RO-19-0520781 a tandemului sucevean Bizu&Bizu Jr., format din columbofilul Mihai Bizubac (foto) și fiul său, care ocupă locul al treilea național cu 2,70 puncte de penalizare. La Madona Național, acolo unde a avut distanța de 1.049 km, femela tandemului a ocupat locul 14 din 10.625 porumbei, clasament realizat pentru prima zonă de distanță. La Birzai Național (949 km), același porumbel s-a clasat pe locul 13 din 9.426 porumbei, în clasamentul județului Suceava. Astfel, constanța acestei femele a făcut ca tandemul Bizu&Bizu Jr., concurenți de primă mână ai județului Suceava, să acceadă în premieră și pe podiumul național și nu oricum, ci la una dintre categoriile preferate. De asemenea, pentru a îi cunoaște mai bine pe cei doi crescători, vă invităm să vizionați video-interviul realizat de echipa publicației noastre în crescătoria lor, accesând link-ul https://racingpigeons.ro/2021/11/18/bizubizu-jr-selectie-dura-rezultate-pe-masura/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO