Oltul domină autoritar categoria General Maturi 2021

Pentru categoria General Maturi, sezonul 2021 a fost unul dintre cele mai bune. Punctajele obținute de cei trei porumbei de pe podiumul național sunt foarte mici, în special în cazul campionului național, mai ales că vorbim despre o categorie care se realizează prin clasarea a șase concursuri, printre care este obligatoriu și un fond.

Liviu Vieru este campionul național al categoriei General Maturi 2021, rezultat care face parte din pleiada de trofee naționale câștigate de unul dintre cei mai buni porumbei de etape scurte care a concurat vreodată în România, masculul RO-19-1007132 sau „Fantastic 32”. Vicecampionul categoriei este tot din Olt, ca și Liviu Vieru, și este din nou un columbofil foarte cunoscut datorită rezultatelor sale. Vorbim despre Cristian Lemnaru, care ocupă locul 2 Național cu masculul RO-18-9006326. Class A.L.B., din Bacău, sunt cei care își adjudecă ultimul trofeu național, tot cu un mascul, a cărui serie este RO-19-1005865.

Patru trofee naționale câștigate de un singur porumbel

Nu mai este deloc o noutate că Liviu Vieru, din Caracal, Olt, a avut un sezon 2021 cum rar mai întâlnești. Trofee naționale câștigate la categoriile dedicate crescătorilor, alte trofee naționale câștigate cu diferiți porumbei, dar, cu siguranță, cea mai cunoscută este performanța masculului „Fantastic 32”, care a câștigat patru concursuri în sezonul trecut (pe lansare), dar și patru trofee naționale: 1 Național General Maturi, 1 Național Demifond Maturi, 2 Național Viteză Maturi și 2 Național categoria H-Maturi. Câștigând atâtea concursuri și cu numerice foarte mari de porumbei participanți (locul 1 din 17.224 porumbei (240 km), locul 1 din 15.809 porumbei (337 km), locul 1 din 13.117 porumbei (394 km) și locul 1 din 4.731 porumbei (672 km), „Fantastic 32” a stabilit mai multe recorduri de punctaje, printre care și cel de la General Maturi: 2,50 puncte de penalizare.

Cristian Lemnaru, un nou trofeu național câștigat cu aceeași familie de porumbei

Cristian Lemnaru (foto stânga), din Brebeni, județul Olt, deține una dintre cele mai bune familii de porumbei pentru etape scurte din România. Afirmația se bazează doar pe numărul de trofee naționale câștigate de acești porumbei, care au la bază femela „Dolce Vita”, una dintre primele campioane naționale ale lui Cristian Lemnaru, și care performează la toate categoriile de o zi. Doar în 2021 aceștia au câștigat trei noi trofee naționale, două la Fond și cel de la General Maturi. Mai mult, femela care a cucerit cele două trofee naționale, la Fond Maturi și Fond Palmares, și masculul RO-18-9006326, vicecampion național la General Maturi, cu 9,56 puncte de penalizare, sunt frați de mamă. Dintre cele mai bune clasări ale sale pentru norma categoriei General Maturi amintim locul 1 din 4.965 porumbei (367 km), locul 4 din 3.851 porumbei (216 km) și locul 23 din 15.809 porumbei (313 km). De asemenea, pentru detalii despre cum abordează Cristian Lemnaru columbofilia în general vă punem la dispoziție următorul interviu: https://racingpigeons.ro/2021/06/29/cristian-lemnaru-un-columbofil-oltean-cu-rezultate-de-exceptie/

Class A.L.B. (BC) câștigă un nou trofeu național

Două trofee naționale a câștigat echipa „Class A.L.B.”, din Bacău, în sezonul 2021. Unul dintre ele a fost câștigat la As Fond Maturi, locul 3 Național, iar cel de-al doilea la General Maturi, unde ocupă tot locul 3 Național. Trofeul de la General Maturi a fost câștigat cu masculul RO-19-1005865, care a fost penalizat cu 9,83 puncte. Spre deosebire de ceilalți doi porumbei, cinci dintre cele șase clasări ale acestui mascul, centralizate pentru norma categoriei, sunt din clasamentele generale ale etapelor. Între acesta sunt și două locuri întâi: 1 din 6.594 porumbei (175 km) și 1 din 5.524 porumbei (459 km). „Masculul este reprodus dintr-un mascul original Team GPS, din porumbei Vandenabeele și o nepoată celebrului Harry, porumbelul lui Jan Hooymans. Tot Harry se regăsește și la mamă, alături de porumbei Marcel Wouters. El a concurat la văduvie și a avut parte de același sistem ca și cel care a câștigat locul 3 la As Fond. Metoda văduviei a început cu două săptămâni înainte de primul fond și a continuat tot sezonul, porumbeii întâlnindu-se doar la sosire. Am folosit mâncare Vanrobaeys, amestecurile Gino Clique și Platteeuw. În fiecare săptămână, porumbeii au fost duși la trei sau patru antrenamente, care nu au fost niciodată mai lungi de 60 km”, a precizat Alexandru Gosav, unul dintre componenții „Class A.L.B.”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO