Continuăm azi cu Categoria General Tineret, acolo unde se constată o situație destul de rară. Primele două locuri sunt ocupate de columbofili din aceeași asociație, cea a județului Mehedinți, care s-au duelat până la ultima etapă pentru locul pe care să îl ocupe în clasamentul final. Liviu Plăvițu a ieșit până la urmă învingător, iar tandemul Iordache&Adăscăliței, căci despre cei trei este vorba, a trebuit să se „mulțumească” cu locul al doilea. Acestora le urmează Cosmin Olteanu, cu super-femela RO-20-0020655, triplă campioană în 2021.
„Niciun sezon fără cupă națională” pare să fie dictonul după care se ghidează mehedințeanul Liviu Plăvițu, campion național și în 2021. El a cucerit din nou un trofeu național la categoria preferată, General, unde tânărul mascul RO-20-2002217 a obținut un coeficient de 16,62 puncte de penalizare. În ceea ce îi privește pe columbofilii Adrian Adăscăliței și Maricel Iordache, care formează tandemul Iordache&Adăscăliței, sezonul 2021 a fost la fel de bun, cu patru trofee naționale câștigate. Două dintre acestea au fost câștigate de femela RO-20-0578850, campioană națională a categoriei As Speed Tineret și vicecampioană la General Tineret, cu 17,89 puncte de penalizare. Cât despre performanțele lui Cosmin Olteanu, realizate cu femela RO-20-0020655, nu sunt foarte multe de adăugat.
Sezon nou, încă un trofeu național în palmares
Crescători ca Liviu Plăvițu fac ca sportul cu porumbeii voiajori să pară, la prima vedere, extrem de simplu. Cu toate acestea, nu este deloc așa, iar zecile de trofee naționale pe care le-a câștigat în decursul timpului Liviu Plăvițu sunt rezultatul unor porumbei de excepție, unei munci susținute și unei pasiuni nelimitate. În 2021, cel care a strălucit în crescătoria lui Liviu Plăvițu este tânărul mascul RO-20-2002217, care a încheiat norma la General cu cel mai bun punctaj din țară și a câștigat astfel trofeul de campion național. Evoluția sa a fost una foarte susținută. Cel mai „slab” loc ocupat de el a fost 7. „Masculul a concurat foarte bine tot sezonul. După cum se poate vedea și în centralizări, a avut etape bune tot sezonul. El este fiu din dublul campion național la categoria Viteză și Viteză Palmares 2018, achiziționat de mine de la Sergiu Stoin, în pereche cu o femelă de Vandenabeele, strănepoată a lui Rudy, de la Florin Doștețean. A concurat la văduvie, care a început cu aproximativ trei săptămâni înainte de prima etapă, după ce, în prealabil, porumbeii au crescut câte un pui. Programul de antrenamente este unul intens, cu două ore de zbor în jurul crescătoriei, pe zi, la începutul sezonului, și cu două sau trei antrenamente cu mașina odată începute etapele, a căror distanță variază. Mâncarea folosită este de la Versele Laga, iar suplimentele, în mare parte, CEST Pharma”, a detaliat Liviu Plăvițu.
Tandemul Iordache&Adăscăliței, în topurile naționale încă de la debutul în noua asociație
Despre tandemul Iordache&Adăscăliței, din același județ, Mehedinți, am mai amintit atunci când am abordat categoria Demifond Pui, unde cei doi ocupă locul 2 Național. Pe aceeași poziție se clasează și la General Tineret, cu femela RO-20-0578850, care a obținut 17,89 puncte de penalizare în cele șase etape centralizate pentru norma categoriei. Una dintre cele mai bune etape ale sale a fost chiar ultima, concursul de fond cu lansare din localitatea Cetatea Albă, în Republica Moldova, unde a ocupat locul 3 pe lansare, împotriva a 1.264 porumbei, la distanța de 612 km. „Această femelă a fost cel mai bun porumbel din crescătoria noastră în sezonul trecut. A clasat toate cele 12 etape la care a fost angajată și a câștigat două trofee naționale. Pentru noi, acest sezon a fost un adevărat test, pentru că am schimbat locația și am reînceput doar cu porumbei tineri. Dar, porumbeii nu ne-au dezamăgit deloc. Femela este o combinația Koopman-Vandenabeele și în proporție de 50% provine de la crescătorul german Hans Hirn, adică partea de Koopman. Jumătate este descendentă din Rudy și Super Romeo ai lui Gaby Vandenabeele, iar pe partea de Koopman este pe linia lui Wondere Dirk, fiul unui alt porumbel de excepție, Kleine Dirk. Porumbeii au concurat văduvi, dar această femelă s-a împerecheat cu altă femelă în compartimentul lor, pe final de sezon, au ouat, iar ea s-a motivat foarte tare. Ultimele trei etape a concurat practic la natural, la ultimul fond, unde a ocupat locul 3 pe lansare, i-am pus inclusiv un pui mic. Înainte de văduvire, porumbeii scot câte un pui sau doi, iar anul trecut au fost separați cu aproximativ 10 zile înainte de primul concurs. Mâncarea pe care o folosim este un amestec din mai multe sortimente Versele Laga și Vanrobaeys, pe care le combinăm noi în funcție de situație. Un alt aspect la care suntem foarte atenți este sănătatea porumbeilor. Iarna tratăm doar de Salmonella, cu două săptămâni înainte de primul concurs tratăm de probleme respiratorii, iar la o săptămână după ce lotul de zbor a depus ouăle, tratăm de tricomonoză. În restul sezonului, nu tratăm decât dacă avem probleme foarte mari. Dacă apar probleme la unul-doi porumbei, preferăm să îi eliminăm. Oricum, per total, noi suntem foarte duri cu porumbeii. Îi concurăm serios și nu oprim decât pe cei care sunt capabili de performanță și foarte rezistenți, cu imunitate puternică”, a precizat Adrian Adăscăliței.
Cosmin Olteanu (PH) deține cel mai bun tânăr din 2021
Cu cele patru trofee naționale pe care le-a câștigat în sezonul 2021, dintre care trei de locul întâi, femela RO-20-0020655 concurată de Cosmin Olteanu este, detașat, cel mai bun tânăr din sezonul 2021 la categoriile cu etape de o zi. La General Tineret, unde ocupă locul 3 Național, a încheiat norma cu 25,64 puncte de penalizare. Una dintre cele mai bune etape ale sale a fost la distanța de 292 km, unde a câștigat primul loc din 6.844 porumbei. De asemenea, patru dintre cele cinci etape de Viteză-Demifond au fost cu penalizări de sub un punct. Punctajul său a fost afectat de o clasare ceva mai slabă la etapa de fond, unde a fost penalizată cu 21,30 puncte. Însă, chiar și așa, rezultatele sale sunt greu de egalat deoarece, așa cum am amintit, aceeași femelă este campioana categoriilor Viteză, Demifond și G-Tineret. „Anul trecut am zburat doar femelele, care au concurat văduve, dar cu partenerul acasă. Vreau să vă spun că au fost etape când și-au văzut masculii înainte de îmbarcare și etape când nu s-au întâlnit, în ambele cazuri sosind la fel de bine. Și în privința antrenamentelor am procedat la fel, adică au fost etape când au fost duse la antrenamente și etape când nu au fost duse. Cert este că au venit la fel de bine. Am folosit, ca hrană, un amestec unguresc, iar ca suplimente am folosit și Tollyamin, dar și Belgasol. Campioana națională este reprodusă dintr-un mascul Rudy Van Reeth, iar mama sa este o femelă de la Jos Cools”, a precizat Ciprian Mălescu, managerul crescătoriei lui Cosmin Olteanu.
Lasă un răspuns