Maratonul Bielsk, „afacere“ 100% vrânceană

Luna iunie a reprezentat, la fel ca pentru mulţi alţi crescători din ţară, debutul etapelor de maraton din acest sezon și pentru columbofilii din Vrancea, Galați, Tulcea, județe care au îmbarcat pentru prima etapă, care a avut ca şi punct de start localitatea Bielsk din Polonia, un numeric de 6.564 porumbei şi 238 columbofili participanți. Podiumul clasamentului general al acestei etape, atât la categoria porumbei, cât și la categoria crescători, este ocupat în totalitate de către columbofilii din Vrancea.

Surprinzător sau nu, Ionel Zmeu (foto cover), columbofil din localitatea Focșani, a fost liderul detașat al acestei etape la categoria porumbei, unde și-a adjudecat locul 1 și 2 pe lansare. Locul 1 al etapei l-a ocupat masculul cu seria 0485119-2020. El a sosit în crescătorie la ora 14:52:55 și a zburat cei 823 kilometrii aerieni cu o viteză medie de 1.516,66 m/minut. Acest porumbel a fost reprodus din încrucișarea porumbeilor de top ai lui Cristian Ștefanescu cu produșii celor mai buni zburători ai lui Iancu Gelu. Bunica din partea tatălui a obținut locul 1 județean Maraton Palmares 2013-2015 și locul 3 județean Maraton Palmares 2014-2015. În schimb, mama a fost reprodusă din doi porumbei cu norma la categoria As Maraton, adică din 440-2012 şi 507-2013 (440-2012 frate bun cu 408-2012 care a fost loc 3 național As Maraton în anul 2014, iar 507-2013 a fost loc 1 județean Maraton Palmares 4 ani, Iancu Gelu).

Gheorghiță Iordache

Locul 2 în clasamentul general al etapei la categoria porumbei i-a revenit experimentatului mascul cu seria 0404248-2019, care și în sezonul 2021 a făcut o figură la fel de frumoasă în cadrul unei etape de maraton Vilnius, cu distanța de 1.033 kilometri aerieni, unde a ocupat locul 3 pe lansare din cei 9.694 porumbei ai celor șapte județe participante. Mama acestui mascul a reușit să obțină locul 3 județean la categoria Demifond Tineret 2017 și locul 7 județean la categoria As Fond Tineret 2017 în crescătoria Ionel Zmeu. Acest porumbel a dezvoltat, pe durata zborului, o viteză medie de 1.509,15 m/minut. Metoda prin care au fost pregătiți porumbeii lui Ionel pentru acestă etapă a fost văduvia, la etapă participând ambele sexe.
O frumoasă surpriză a facut-o prin ocuparea locului 3 pe lansare veteranul Gheorghiță Iordache, în etate de 70 ani, din localitatea Focșani, cu frumoasa femelă care are seria 0398779-2017. În ciuda tuturor problemelor de sănătate pe care le-a avut în ultimul timp, experimentatul crescător nu a putut sta departe de cursele cu porumbeii voiajori, pasiune care a făcut parte din viața lui prea mulți ani ca s-o poată lăsa deoparte chiar şi la această vârstă. „Fugeam din Italia, de la muncă, 2-3 luni de zile în sezonul columbofil și tot zburam porumbeii. Pe timpul meu nu existau atâtea surse de unde să îți aduci porumbei buni. Voi, cei tineri, să mergeți înainte și să continuați, pentru că sunteți pe drumul cel bun“, ne povățuiește nea Gheorghiță. Femela sa a călcat trapa în prima zi de sosiri, la ora 14:55:36, și a parcurs cei 823 kilometri aerieni cu o viteză medie de 1.508,52 m/minut, aducându-i o bucurie imensă.

Liderii din clasamentul crescătorilor au dovedit că-şi „citesc“ foarte bine porumbeii

Ionuț Cornovac

În clasamentul etapei, la categoria crescători, pe locul 1 s-a instalat Ionuț Cornovac, din localitatea Broșteni, județul Vrancea. La acestă etapă, el a angajat 55 de porumbei văduvi, din care a clasat 21, porumbeii săi având de parcurs până la volieră o distanță aeriană de 812 kilometri. Primii trei porumbei sosiți în volieră sunt femele, fiind şi porumbeii desemnaţi la echipă, Ionuţ Cornovac demostrând astfel că-şi cunoaşte foarte bine porumbeii pe care-i angajează la etape. Prima sosită la echipă este femela yarlingă cu seria 0168194-2021. Acestă porumbiță a ocupat locul 5 pe lansare și provine din porumbeii lui Adrian Manta, mama ei fiind o porumbiță de top 3 național. Cea de-a doua femelă sosită are seria 0493188-2020, a ocupat locul 6 pe lansare, iar ca origini este o femelă cumpărată ca pui de la columbofilul Marius Nicolau. Cea de-a treia femelă sosită la echipă are seria 0097621-2020. Ea ocupă în clasamentul etapei locul 21 sosind în crescătorie la ora 15:03:05, acestă frumoasă femelă având la bază porumbeii din voliera lui Silviu Dorasin.

Olaru C + Burdușa G

Olaru C. + Burduşa G. tandem columbofil din localitatea Garoafa, județul Vrancea, și-au adjudecat poziția a doua pe podiumul acestei etape la categoria crescători. Și în acestă crescătorie columbofilii își cunosc foarte bine puterile porumbeilor lor și le recunosc foarte ușor forma sportivă, primii trei porumbei sosiți la echipă fiind și primii trei porumbei sosiți în volieră. Primul mascul care calcă trapa, la ora 15:05:22, are seria 0485658-2020, el ocupând locul 23 în clasamentul etapei. Ca origini, este frate bun cu „545”, un bun zburător în voliera celor doi, iar ca sânge este o combinație dintre porumbeii de Moise Dinu şi Vasile Tuvenia. Ceilalți doi porumbei de la echipă, în ordinea sosirii, au seriile 0485679-2020 și 0485664-2020, ei ocupând locurile 47 și 55 pe lansare. Ambii sunt rudele lui „532”, primul nepotul și secundul fratele bun, un alt mare zburător din voliera Olaru C. + Burdusa G. Ca linii, ei poartă în sânge porumbei Janssen, Vanbruaene şi Vandenabeele. Metoda de pregătire a porumbeilor în acest sezon a fost văduvia, fiind zburați doar masculii, femelele așteptându-și partenerii acasă.

Ionel Cornea

Tot din localitate Garoafa, județul Vrancea, vine şi columbofilul Ionel Cornea, cel care şi-a adjudecat locul 3 pe podiumul categoriei crescători al acestei etape. Porumbeii lui, majoritatea fiind aduși de la bunul său prieten Nicu Potlog, au avut de străbătut până acasă o distanță aeriană de 811 kilometrii aerieni. În acestă volieră, masculii au făcut legea, foarte mulţi dintre ei reușind clasări bune. Primul porumbel sosit la echipă este masculul 0333757-2019, care a ocupat locul 17 pe lansare. Ca origini, tatăl lui este un mascul de Moise Dinu, adus de la Nicu Potlog, iar mama sa este adusă tot de la Nicu Potlog, ea fiind fiica vicecampioanei naționale Maraton Palmares 5 ani. Porumbelul numărul doi sosit la echipă are ca tată un mascul de la Nicu Potlog cu sânge Daniel Cobzaru, iar mama lui este o femelă adusă de la Marian Morărescu din județul Vâlcea. Acest mascul se clasează pe locul 52 pe lansare. Porumbelul numărul trei din echipa lui Ionel este masculul seria 0488219-2020, fiind fiul primului porumbel sosit. El ocupat locul 54 pe lansare, iar ca origini este o combinație Vasile Bădin şi Nicu Potlog, cu sânge Roger Florizoone, George Carteus şi Ko Van Dommelen.

Un yarling şi două femele, în funtea clasamentului judeţului Galaţi

În clasamentul județului Galați, pe locul 1 s-a instalat un porumbelul yarling, masculul cu seria 0960012-2021, ce aparține tandemului columbofil Cobzaru & Caploiu din localitatea Tecuci. Porumbelul a sosit în volieră la ora 15:03:37 și a reușit să dezvolte o viteză medie de 1.471,47 m/minut în cei 814 kilometri aerieni pe care ia avut de parcurs la acestă etapă, surclasând toți cei 2.187 de porumbei care au fost îmbarcați la acestă etapă de către cei 77 de columbofili participanți din județul Galați.
Locul doi județean a fost atribuit lui Mirel Mărăscu din localitatea Panciu, datorită femelei lui cu seria 1134556-2020, care a parcurs cei 795 kilometri aerieni cu o viteză de 1.470,13 m/minut. Gabriel Nica, columbofil din Adjudu Vechi, ocupă locul 3 județean cu tânăra femelă seria 0559636-2021, femelă ce a zburat la acestă etapă 777 kilometri aerieni.

Crescătorii gălăţeni, câştigători în… Tulcea

Florin Sava

În ceea ce priveşte județul Tulcea, podiumul etapei este ocupat de trei columbofili din Galați, care în ultimele două sezoane au participat la cursele cu porumbeii alături de colegii din județul Tulcea. Pe locul unu județean, la categoria porumbei a urcat Florin Sava din localitatea Galați. Pasărea lui căștigătoare a fost femela cu seria 0301230-2019, care a parcurs distanța de 874 kilometrii în aproximativ 10 ore și 30 de minute de zbor și a dezvoltat în aer o viteză medie de 1.387,96 m/minut. Ea a fost reprodusă din doi buni zburători în voliera lui Florin Sava, atât tatăl cât și mama ei fiind porumbei cu norma încheiată la categoria Maraton Palmares 3 ani. În venele acestor porumbei curge sânge Buțucanu şi Cobzaru, iar Metoda de pregătire a porumbeilor din acestă volieră a fost văduvia.
Constantin Gafton din localitatea Barboși-Galați a ocupat locul doi al județului Tulcea cu masculul 3082358-2017. Acest mascul a fost nominalizat și la echipă, Constantin mizând pe experiența lui. Locul trei județean îl ocupă Călin Virgil din Galați, tot cu o pasăre experimentată, respectiv femela seria 0057618-2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO