UNCR – Columba oferă toate trofeele în sezonul competițional 2023

De ani buni, există o dezbatere vie printre columbofilii afiliați UNCR – Columba cu privire la calitatea și cantitatea trofeelor cu care sunt recompensați, la sfârșit de sezon, cei mai meritoși dintre ei. De multe ori, voci mai mult sau mai puțin avizate au contestat modul în care filialele au manageriat acest aspect foarte important al columbofiliei românești, acuzând fie calitatea îndoielnică a unora dintre trofee, fie modul în care au fost înmânate ca urmare a neorganizării unei festivități așa cum se cuvine atunci când campionatul s-a încheiat.

Pentru a elimina aceste controverse, conducerea UNCR – Columba a luat decizia ca, începând din acest an, toate trofeele ce sunt decernate în cadrul Uniunii și filialelor să fie achiziționate în sistem centralizat. „Vom evita, astfel, să se mai creeze dezbateri care fac rău columbofiliei românești. Toate filialele vor primi același tip de trofee pentru a fi acordate campionilor județeni și provinciali, trofee care vor fi achiziționate de Columba pentru întreaga țară. Astfel, un campion județean din Dolj va fi recompensat la fel cu unul din Bihor, nu vor mai exista discrepanțe privind mărimea sau calitatea cupelor. O singură precizare vreau să fac: aceste trofee vor fi acordate gratuit de Uniune doar dacă se va organiza, la sfârșit de an, Expoziție Județeană de porumbei! Apoi, tot Uniunea va cumpăra și trofeele pentru podiumurile provinciale, care vor fi unele individualizate pentru fiecare provincie în parte. Tot ca element de noutate, din acest an tot noi vom achiziționa toate trofeele care se acordă la Etapele Naționale pe centrele de îmbarcare, astfel încât filialele și columbofilii nu vor mai trebui să plătească bani în plus. Vreau să precizez că, pentru Etapele Naționale pe provincii, premierea se va face la Banchetele Provinciale, în timp ce premianții la etapele Naționale Berlin, Birzai, Sokolka și Vilnius vor fi recompensați în cadrul Expoziției Naționale, în sala în care sunt expuși porumbeii. În final, în premieră, am luat decizia să premiem în cadrul Expoziției Naționale cu câte zece medalii primii zece câștigători județeni la două etape: fondul numărul 5 și o etapă cu puii de 300 de kilometri“, a precizat Marius Tunduc, președinte UNCR – Columba.

Pentru a înțelege dimensiunea investiției și efortul logistic care va fi făcut pentru a se realiza acest deziderat, adăugăm o listă completă a trofeelor ce urmează a fi achiziționate și distribuite de către Uniune:
– 200 de trofee pentru Campionatul Național
– 1080 de trofee pentru Campionatele Provinciale
– 450 de trofee pentru Etapele Naționale
– 5000 de trofee pentru Campionatele Județene
– 400 de medalii – Top 10 Etape cu pui
– 200 de medalii – Etapa 5 de Fond Maturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO