Start COLUMBA – MANIA 2023

Mini-vacanța de care am beneficiat, grație Zilei de 1 Mai, a coincis cu debutul sezonului columbofil din anul 2023 al Uniunii Naționale a Columbofililor din România – COLUMBA, debut așteptat cu mare emoție și nerăbdare de toată suflarea columbofilă din întreaga țară.

Din punctul de vedere al numărului de porumbeilor îmbarcați la prima etapă din planurile de zbor, pe primul loc în top s-a clasat Asociația Columbofilă Argeș, care a aliniat la start 17.227 de porumbei și 354 de columbofili. Stând de vorbă cu președintele Daniel Drăghici, acesta ne-a dezvăluit următoarele: „În județul nostru, columbofilia este la ea acasă. Aici se joacă cu mare drag toate categoriile de distanță. Numărul de porumbei pe care i-am prezentat la linia de start nu reprezintă toți porumbeii pe care îi dețin crescătorii din județ. În paralel, mai avem o grupare de 60-70 de columbofili ce dețin, la ora actuală, circa 4.000 de porumbei, care ni se vor alătura la cursele de fond și maraton. Datorită faptului că nu am mai putut susține ruta Ucraina, am fost nevoiți să «sondăm» și să descoperim noi rute de zbor. De aceea avem o grupare în județ care abordează un plan de zbor pentru etape scurte pe o rută nouă pentru noi, în Bulgaria, în timp ce etapele de maraton și extrem le vom susține pe ruta Polonia. Datorită gradului de dificultate mai mare al rutei Polonia pentru noi, așteptările noastre nu sunt foarte mari. Plecăm la drum în noul sezon cu gândul de a reuși să susținem tot planul de zbor până la ultima cursă de Extrem“.

Cel de-al doilea județ ca și numeric de porumbei îmbarcați la prima etapă a fost Oltul, cei 337 de crescătorii de lângă Dunăre prezentându-se la prima cursă din planul de zbor cu 16.302 porumbei. „Județul Olt își menține tradiția de a fi unul din primele județe din țară privind numărului de porumbei pe care îi aliniază la startul sezonului competițional. Au fost ani în care, într-adevăr, ne-am prezentat la zborul de deschidere al sezonului competițional cu un număr de peste 17.000 de porumbei și puțin ne-a lipsit ca și în acest debut de campionat să realizăm același lucru. Însă, din pricina condițiilor meteo capricioase din ultima lună, numărul de porumbei cu care am sperat că ne vom prezenta la prima etapă a scăzut cu câteva sute de păsări. Anul trecut, sezonul nostru columbofil a fost puțin mai scurt și nu am putut juca etapele de Maraton Extrem, însă în acest an ne dorim să ducem până la capăt tot planul de zbor, iar cei mai buni să câștige“, a relatat președintele Asociației Columbofile Olt, Remus Nicușor Cernătoiu.

Locul trei în topul celor mai puternice grupări columbofile, din punct de vedere al porumbeilor îmbarcați la prima etapă, este ocupat de către București, unde au fost prezenți la îmbarcare 354 columbofili, care au aliniat la startul acestui nou sezon un număr de 15.732 porumbei. „Am început cu dreptul, însă numericul pe care l-am prezentat în prima etapă nu este cel final deoarece ni se vor mai alătura columbofili în perioada imediat următoare. Noi avem patru planuri de zbor la categoria Viteză pentru a asigura o echitate indiscutabilă între toți columbofilii filialei, acest lucru reprezentând un element de noutate în ceea ce privește competiția columbofilă bucureșteană. Această primă etapă a fost una bună pentru toată lumea, iar concurența în ceea ce privește categoriile Viteză, Demifond și derivatele din acestea este una dintre cele mai puternice din țară, dacă nu cumva cea mai puternică. Ani la rândul, colegii mei din București au făcut achiziții de mare valoare, iar acest lucru, coroborat cu talentul crescătorilor, nu face altceva decât să creeze o concurență acerbă. Le urez succes tuturor columbofililor Columba și îi asigur, în calitatea mea de membru în Consiliul Director al UNCR – Columba, că, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, vom avea un campionat corect și deasupra oricăror suspiciuni!“, a declarat Cosmin Dobre, președintele filialei București.

Asociația Columbofilă Prahova este următoarea grupare columbofilă în top, la început de sezon prezentându-se 490 columbofili, care au îmbarcat 14.095 porumbei. „Acest numeric de porumbei îmbarcați la startul noului sezon nu reprezintă nici maximul de porumbei de care dispune județul nostru pentru anul competițional 2023, nici maximul de crescători. Mai avem, pe un alt plan de zbor circa, 6.000 de porumbei care așteaptă să intre în competiție weekend-ul viitor, dar și alți columbofili, cu un numeric de circa 11.000 de păsări, care se antrenează pentru intrarea în competiție la etapele de fond și maraton, pe ruta Polonia. În județul nostru, columbofilia este unul din cele mai iubite hobby-uri. Crescătorii noștri sunt oameni foarte hotărâți în ceea ce fac, tratând acest sport cu maximă seriozitate. După cum îi știu, acești băieți intră în competiție doar cu gândul de a câștiga tot ce se poate câștiga la nivel de județ, provincial sau național, la toate categoriile de distanță. Dacă toți columbofilii din zona noastră am concura sub același steag am avea, cu siguranță, la primele lansări, un numeric de peste 60.000-70.000 de porumbei“, ne-a dezvălui Florin Bilan, președintele Asociației Columbofile Prahova.

Asociația Suceava este, de asemenea, una din grupările columbofile cu mare tradiție și densitate foarte mare de columbofili. Nu este de mirare că, la prima etapă de viteză din planul de zbor, s-au prezentat 334 columbofili, care au aliniat la start 14.084 de păsări. „Numericul porumbeilor de care dispun columbofilii din județul nostru pentru noul sezon columbofil este mult mai mare față de numericul prezent la prima etapă din planul de zbor. Din pricina acestui început capricios de primăvară, în care condițiile meteo ne-au pus în dificultate, nu am putut aduce la prima cursă din debutul acestui sezon decât un procent de circa 60% din columbofilii județului nostru. Unii dintre ei au preferat să mai aștepte și să intre un pic mai târziu în competiție. În acest moment ne dorim ca noul an columbofil să fie măcar la fel de bun ca precedentul, când am reușit performanțe de top național la toate categoriile de distanță, începând de la categoriile de Viteză și terminând cu Extremul. Ca și rezultate obținute la nivel național, anul 2022 a fost cel mai bun sezonul al Asociației noastre columbofile“, a declarat Adrian Șchipor, președintele Asociaței Columbofile Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO