În Provincia Moldova, toate județe din grupare au organizat primele curse de fond în data de 27.05.2023, crescătorii moldavi având parte de un weekend columbofil de foc.
Județul Suceava, pe departe cea mai puternică grupare columbofilă din această provincie, a aliniat la startul primei etape de fond, concurs cu lansare din localitatea Janow, nu mai puțin de 22.950 porumbei și 622 de columbofili. Cea mai rapidă pasăre a acestei curse a fost masculul cu seria 0032599-2020, porumbel care a câștigat locul 1 pe concurs pentru tandemul Țugui Mihai și Lucian. „Am avut parte de un început de sezon extraordinar. Noi avem mare încredere în păsările pe care le deținem. Porumbelul care a câștigat locul 1 al acestei frumoase etape de fond este vicecampionul național din sezonul 2022 al categoriei General Maturi, totodată ocupând și locul 3 național Demifond Maturi. Această minunată pasăre provine din linia celebră de porumbei a domnului Ciprian Prelipcean. Ca și numeric, am început acest sezon cu 85 de porumbei, iar la această cursă am angajat un lot de 64 cursieri. Metoda de zbor pe care o practicăm este văduvia totală, zburând atât masculii, cât și femelele“, a declarat Mihai Țugui. Locul 2 pe lansare i-a revenit femelei cu seria 0910054-2020, ce aparține lui Cristi Hurjui, iar pe locul 3 a sosit masculul seria 1119201-2021, al cărui proprietar este Ilie Sefciuc.
Locul 1 în clasamentul Crescători a fost câștigat de Ciprian Prelipcean, care a angajat un lot de 92 de porumbei pentru această cursă, clasând 33 dintre aceștia. Podiumul categoriei a fost completat de către Liviu Sofroni, care a ocupat locul 2 Crescători, și de Mihai Luță, care a urcat pe locul 3.
Prima cursă de fond din calendarul județul Botoșani a fost etapa Kielce, zbor la care au participat 180 de columbofili și 7.307 porumbei. Victor-Gabriel Alexa a fost columbofilul care a reușit să câștige locul 1 pe concurs datorită rapidei sale femele cu seria 0602107-2021. Pe locul 2 a urcat Ionuț Poteros, cu masculul seria 0996300-2021, iar pe locul 3 îl găsim pe Marian Motriuc, cu femela 0619700-2021. Clasamentul Crescători al acestui concurs îl are ca și câștigător pe Andrei Prisăcariu, care a angajat la acest zbor un lot de 82 de voiajori, reușind să claseze 42 dintre aceștia. „Sunt membru în cadrul clubului Corni și concurez porumbeii din anul 2020, iar începutul sezonului 2023 a fost cel mai dificil pentru mine deoarece, la fiecare antrenament, porumbeii îmi întârziau și ajungeau acasă foarte speriați. În urma antrenamentelor am rămas cu un numeric de 88 de păsări, cu care am și început sezonul. La prima cursă de fond din anul acesta am angajat un numeric de 82 de porumbei, reușind să clasez 42. Dintre aceștia, masculul cu seria 620851-2021 și femela 620860-2021 sunt porumbeii care au reușit sa mă aducă pe locul 1 la categoria Crescători. Ambii porumbei au la bază cursieri proveniți de la Dorin Iovescu, din Zaragoza (Spania), iar pe această cale vreau să îi mulțumesc, deoarece 99% dintre porumbei din voliera mea au la bază păsări aduse de la el. Cu două săptămâni înainte de etapa de fond am decis să îi văduvesc, deoarece o bună parte din timpul sezonului sunt plecat, iar de porumbei se ocupă tatăl meu, așa fiindu-i mai ușor să îi observe și să îi antreneze. Sper să fi făcut o alegere bună și să reușim să îi motivăm la fel de bine până la încheierea sezonului“, a conchis Andrei Prisăcariu. Alin Bordianu a fost ocupantul locului 2 Crescători al acestui zbor, iar Cătălin Mircea Budeanu a urcat pe poziția a treia.
Câștigătorul primei etape de fond organizată de județul Neamț, cu lansare din localitatea Cycow, a fost Ioan Peste, grație tânărului său mascul cu seria 1093024-2022, acesta reușind să surclaseze toți cei 8.695 de porumbei participanți. „Pentru mine este un nou început datorită faptului că am schimbat crescătoria și, din această cauză, lotul meu este format din foarte mulți porumbei tineri. Am început sezonul cu 60 de păsări, iar la etapa de fond Cicow am îmbarcat 57, clasând 23 dintre ei. La îmbarcare, porumbeii mei de la lotul de zbor erau despărțiți, iar când au venit din cursă i-am lăsat la pereche, începând pregătirea pentru cursele de maraton. Eu unul nu cred în linii. Părinții masculului sunt zburători de-ai mei, cu norme la Maraton Palmares 3 ani. Deci, pentru mine este simplu, bun cu bun egal bun“, a povestit columbofilul nemțean. Locul 2 pe concurs i-a revenit lui Florin Antohe, prin clasarea femelei 0449256-2021, iar pe locul 3 a urcat Viorel Munteanu, cu femela
seria 1182884-2021. Locul 1 Crescători al acestei etape a fost ocupat de tandemul Familia Toma, care a angajat un număr de 99 porumbei, clasând 48 din aceștia. „Mă numesc Valentin Toma, iar împreună cu fratele meu, Adrian, concurăm sub denumirea Familia Toma. Despre acest sezon putem spune că ne-am bucurat de un debut fantastic, începând cu prima etapa de viteză la care am participat, Dărăbani 2, unde am angajat un număr de 107 porumbei, clasând 61 din aceștia. Apoi, la prima cursă de demifond, Medyka, unde am avut o distanță de 446 kilometri aerieni, am angajat 103 porumbei, clasând 65 și ocupând locul 3 Crescători din 197 columbofili prezenți. La această primă cursă de fond din acest sezon, Cycow, 570 kilometri aerieni, am angajat un lot de 99 de porumbei din care am clasat 48, reușind să urcăm pe locul 1 Crescători din 196 de columbofili. Cei doi porumbei care ne-au adus victoria de această dată au fost femela cu seria 1183114-2021, o porumbiță 100% Ioan Bulgagiu, împreună cu femela seria 1183197-2021, o pasăre 100% Ioan Feștilă“, a precizat Valentin Toma. Podiumul a fost completat de către Ioan Negură și Gabi Nour, ocupanții locurilor 2 și 3 Crescători ai acestei prime curse de fond a județului Neamț.
Prima etapă de fond organizată în județul Iași a avut lansarea în localitatea Cycow, cei 126 de crescători participanți îmbarcând un număr de 5.285 porumbei. Locul 1 pe lansare a fost revendicat de către Alexandru Deaconu, al cărui mascul cu seria 0030043-2020 a reușit să își surclaseze toți adversarii. Pe locul 2 s-a poziționat un alt mascul, având seria 1011301-2021, ai cărui proprietari sunt crescătorii care formează tandemul Mândric Mircea + Mircea Jr, în vreme ce, pe poziția a treia pe concurs regăsim femela cu seria 2021701-2021, care îi aparține aceluiași Alexandru Deaconu.
În ceea ce privește rubrica Crescători, locul 1 i-a revenit tandemului Flueraru+ Iloaia, care din cei 69 porumbei îmbarcați a reușit să claseze 14. „Ne-am prezentat la prima etapă din acest sezon cu un numeric de 75 porumbei. Antrenamentele le-am făcut cu mașina personală și am participat până acum la două etape de viteză și una de fond. Masculul cu seria 0091701-2022 a fost prima pasăre de la echipă sosită în voliera noastră. El a clasat toate cele 3 concursuri la care a fost angajat. Ca și origini, tatăl lui provine dintr-o femelă de Carteus, pe care am împerecheat-o cu cei mai buni zburători ai mei. Femela 0653725-2020, cea de-a doua pasăre de la echipă, are și ea clasate toate cele trei etape la care a participat. Este fiică directă din locul 6 As Maraton Palmares 2019, Gheorghe Preda, împerecheat cu o femelă din voliera noastră, care a reușit să facă norma la categoria Maraton Palmares 3 ani. Tot această femelă a reușit, în anul 2022, la prima etapă de maraton extrem, Kedainiai, să deschidă sosirile live în județul nostru. Porumbeii au fost zburați până în prezent prin metoda văduviei. Pe viitor ne dorim ceea ce credem că visează orice columbofil, anume să urcăm pe podiumul național“, ne-a transmis Marius Flueraru. Tandemul Senciuc + Sava au urcat pe locul 2 al rubrici Crescători, în timp ce pe locul 3 regăsim tandemul Gherasim Marius și Dobândă Marius.
La prima etapă de fond organizată în județul Bacău, cu lansare din localitatea Zamosc, au fost îmbarcați 8.184 porumbei de către cei 164 de columbofili participanți. Câștigătorul acestei etape a fost Constantin Bănuț, a cărui porumbiță, care poartă seria 0211585-2021, s-a clasat pe locul 1. „Am început sezonul cu un numeric de 200 de porumbei. Anul 2023 a început foarte bine pentru mine și îmi doresc să-l termin cu brio și să obțin rezultate la fel de bune sau chiar mai bune ca în anii trecuți. Metoda prin care îmi concurez porumbeii este văduvia. Așa am jucat din anul 2018, de când am început să particip în acest sport columbofil. Femela ce a ocupat locul 1 pe concurs este o combinație 75% Aarden+ Alois Stichelbaut și 25% Gaby Vandenabelle“, a spus băcăuanul.
Iulian Gologan este ocupantul locurilor 2 și 3 pe lansare, cu masculii yarlingi seriile 0181556-2022 și 0181523-2022, păsări ce au făcut parte și din echipa lui. Astfel că, în urma clasărilor de vârf ale celor doi masculi tineri, Iulian a câștigat și locul 1 Crescători, zbor la care a angajat 48 porumbei, clasând 17 dintre aceștia. „Anul acesta a fost diferit față de ceilalți ani deoarece concurez porumbei dintr-o altă locație, iar lotul de zbor este format doar din tineri. Am început sezonul cu 50 porumbei, iar la etapa de fond Zamosc am îmbarcat 48 de păsări. În continuare, majoritatea porumbeilor din lotul de zbor vor participa la cursele de maraton, pentru că îndrăgesc foarte mult și aceste etape de distanțe lungi și sper să mă mențin acolo sus, chiar de este foarte greu acest lucru din cauza concurenței acerbe. Primul porumbel de la echipă este 100% Verkerk, fiind consangvin pe semifratele lui „Rolex”, iar cel de-al doilea porumbel este 50% Vanbruaene și 50% Nouwen – Paesen“, a precizat Iulian Gologan, care spune că își concurează porumbeii la natural. În clasamentul categoriei el este urmat de către Cristian Profir și Fănică Mazere, ocupanții locurilor 2, respectiv 3.
În județul Vaslui, cursa de Tomaszow a fost prima etapă de fond a acestui sezon, cei 128 de columbofili participanți îmbarcând un număr de 4.614 porumbeii. Aici, echipa C R M Loft a condus ostilitățile, ocupând locul 1 pe lansare prin tânărul mascul cu seria 0328816-2022. „Mă numesc Iulian Sorin Cîrmaciu și concurez sub titulatura C R M Loft. Deși concurez cu un număr mic de porumbei, am reușit, la prima cursă de fond din planul de zbor din 2023, cu yarlingul 0328816-2022, să ocup locul 1 pe județul Vaslui. Porumbelul a fost reprodus dintr-un mascul de Crist Musters, Bogdan Ciobanu (incest pe Regele) x Jellema (Claudiu Stroescu) și o femelă de la Valentin Stănescu, care este fiică din doi porumbei originali Martha van Geel. 0328816-2022 este un porumbel care nu m-a dezamăgit, arătându-și ambiția și calitățile de bun zburător încă de pui, la vremea respectivă fiind cel mai constant pui din voliera mea. Vreau să mai menționez că, totodată, el a fost și câștigător al unui mic pariu prietenesc, având suficientă încredere să mizez pe el“, a spus Iulian Sorin Cîrmaciu. Femela 1123118-2021 a fost ocupanta locului 2 pe concurs, aceasta aparținând lui Viorel Ripanu, în vreme ce porumbița 1126305-2021, al cărui propietar este Andrei Nițoi, s-a clasat pe locul 3.
În clasamentul Crescători, pe locul 1 s-a situat George Farm, care la această cursă a clasat 8 porumbei din cei 26 angajați. „Sezonul îl încep, an de an, cu aproximativ 30-40 de porumbei. Masculul cu seria 558649-2020, ce a avut locul 5 pe clasamentul general al etapei, este prima pasăre sosită și la echipă. El provine dintr-un cuplu de la matcă ce an de an îmi dă satisfacții mari. Anul trecut, cu acest porumbel am ocupat locul 4 provincial la categoria Fond Maturi, iar sezonul acesta a obținut deja 6 clasări până în prezent. Acesta provine din tată cu origini Van der Wegen, iar mama sa este o femelă de Oswald Schneider. A doua pasăre de la echipă a fost masculul cu seria 558698-2020, porumbel ce a obținut în cariera sa trei cupe de locul 1, o cupă de locul 2 și o cupa de locul 3. El are în spate tot acești porumbei de Van de Wegen și Oswald Schneider. Porumbeii din lotul de zbor mi-i pregătesc și îi concurez prin metoda văduviei”, a transmis George Farm. Podiumul rubricii Crescători este completat de către tandemul Șerban+ Chirvase + Agache, care a ocupat locul secund, și de Andrei Plugaru, care a încheiat etapa pe locul al treilea.
Lasă un răspuns