Una dintre cursele emblematice de maraton extrem a Provinciei Moldova este, fără îndoială, zborul Madona Național, unde concurența este mai numeroasă și mai acerbă de la un an la altul. În acest sezon columbofil, etapa Madona Național a avut loc în data de 15 iulie și a adunat la start 1.119 crescători din Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Suceava, județul organizator, care au îmbarcat un număr de 19.403 porumbei.
Podiumul clasamentului general al categoriei Porumbei a fost câștigat în totalitate de către masculi yearlingi, ceea ce ne arată încă o dată cât de rapidă este evoluția acestor minunate păsări, tăria de caracter de care dau dovadă, dar și forța lor de a zbura la distanțe extreme încă de la vârste fragede. Pasărea care a obținut locul 1 pe concurs a fost masculul cu seria 0589324-2022, el fiind urmat, la scurt timp, de alt voiajor yearling, cu seria 2025604-2022, ambii cursieri aparținând crescătorului botoșănean Daniel Chibel. „Am început sezonul cu un lot de 60 de porumbei, din care 38 yearlingi și 12 păsări de doi ani, având în momentul de față în crescătorie 38 de porumbei. Cea mai mare parte, adică 36, sunt pregătiți pentru cele două etape rămase: Birzai și Berlin. Am început acest sezon cu vreme neprielnică, dar am reușit și am îmbarcat porumbeii etapă de etapă. Pentru cursa de Madona am pregătit un lot de 14 porumbei maturi, la care am mai adăugat un număr de 30 yearlingi, care, cu o săptămână înainte, au zburat etapa de Kaunas Național. Datorită vitezei mari cu care au sosit porumbeii, am luat hotărârea să-i trimit și pe ei la Madona. În total, am îmbarcat 44 de porumbei. Spre surprinderea mea, din cei 15 porumbei sosiți în prima zi, 13 au fost păsări tinere. Din punctul meu de vedere a fost o etapă organizată bine, dar traseul porumbeilor spre casă a fost destul de dificil din cauza caniculei. În decursul anilor am încercat să concurez și la natural și la văduvie, dar am decis că rămân la văduvie, aceasta fiind o metodă pe care o pot practica mai ușor. Ca și calități, porumbelul este de talie medie, ușor și are o musculatură bine definită.Tatăl lui este o combinație Koers + Kipp, de la Bogdan Munteanu, și păsări de Stichelbout, iar mama lui este combinație Florentin Asmarandei + porumbei Wanroy, de la Cristian Pughiuc, cărora pe această cale le mulțumesc frumos. În continuare sper ca tinerii să nu mă dezamăgească. Mi-aș dori mult ca porumbelul care a sosit pe locul 2 de la acest zbor extrem Madona să mai poată realiza un rezultat bun și la următoarea cursă. Joacă la Gold și are momentan până în patru puncte cumulate din două etape“, a explicat câștigătorul acestui concurs, Daniel Chibel. Pe locul 3 s-a clasat tânărul mascul cu seria 2000141-2022, ce aparține Familiei Ciocan, din același județ Botoșani.
Fericitul câștigător al locului 1 Crescători la această etapă a fost Gabriel Iftode, tot din Botoșani, care pentru acest zbor a îmbarcat un lot de 16 porumbei, clasând 9 dintre aceștia. „În anul 2023 am avut un sezon foarte bun, mai ales la maratoane, iar față de anii trecuți se vede un plus de valoare. La concursul de Madona Național am angajat 16 porumbei, din care am clasat 9 în clasamentul general. A fost o etapă de maraton foarte frumoasă la care s-au impus păsările de valoare. Joc metoda natural cu lotul meu de zbor, iar porumbeii mei sunt de talie mijlocie spre mare, cu musculatură elastică și ușori la mână. Tânărul mascul 2016714-2022 este frate bun cu femela 2016712-2022, ce a ocupat locul 5 pe concurs, din 19.810 păsări, la maraton Goldap, în acest sezon. Tatăl celor doi frați este un mascul Mihai Vasiliu, combinație între porumbeii Daniel Măgirescu + Dinu Moise, iar bunica lor de pe mamă, femela 3023039-2017, a fost locul 1 Provincial Maraton Palmares 3 ani, cu 39 puncte, în 2021, și locul 1 Național Madona Palmares 3 Ani, cu 9 puncte, la Ionuț Zakiu, iar ca origini provine din păsări de German Imbrecht + George Carteus, via Dinu Moise. Celălalt porumbel de la echipă este reprodus la prietenul meu Gabriel Ciocan, având ca tată un porumbel de Călin Habaci, în vreme ce mama este fiică de „Bufniță“, a lui Moise Ghidan. La ultima cursă de maraton extrem din acest sezon, Birzai Național, îmi doresc să obțin clasări cu punctaj foarte bun“, a spus Gabriel Iftode. Locul 2 Crescători pe lansare a fost revendicat de Familia Siscă, în timp ce pe locul al treilea a urcat Marian Perijoc.
Și podiumul clasamentului județului Bacău a fost ocupat în totalitate de către masculi, însă, de această dată, fiind vorba despre păsări mature. Porumbelul care a obținut locul 1 poartă seria 1211197-2021 și îi aparține lui Adrian Ionuț Tătaru. „Lotul meu de zbor în sezonul 2023 a fost compus din 60 de porumbei, având ca obiectiv etapele de maraton și extrem. Pentru mine, sezonul a debutat cu două etape (una de viteză și una de fond) destul de ușoare, cu vânt din spate, porumbeii venind cu viteze de peste 1.500 metri/minut. După acestea a urmat o cursă de fond, Kalinka, puțin mai dificilă, cu vânt din față și căldură, după care au urmat primele etape de maraton și extrem, zboruri destul de grele, cu vânt din față și caniculă. La Madona Național am îmbarcat un număr de 18 porumbei, clasând șapte din ei. Lotul meu de zbor este pregătit și concurat prin metoda natural, porumbelul câștigător fiind îmbarcat pe ouă de câteva zile și un pui mare. Acest mascul este de talie medie, cu o musculatură bogată și un penaj mătăsos. Ca origine, tatăl lui este reprodus de mine și are la bază porumbei de Batenburg și Aarden, iar mama acestuia este adusă de la bunul meu prieten Răzvan Lovin și are la bază porumbei de la Măgirescu + Ojog + Dorneanu“, a precizat Adrian Ionuț Tătaru. Lucian Funaru a fost ocupantul locului 2 al județului Bacău grație porumbelului cu seria 0205526-2021, iar pe locul 3 s-a clasat masculul cu seria 2018093-2020, al lui Ionuț Spătaru.
Locul 1 județean Crescători i-a revenit lui Ion Radu, care din cele cinci păsări angajate a reușit să claseze două. „Am început sezonul 2023 cu un număr de 150 porumbei, dar am pierdut foarte mulți în primăvară din cauza răpitoarelor. A fost un sezon destul de bun pentru mine, cu toate că au fost câteva etape foarte grele. La Madona Național am îmbarcat un număr de cinci porumbei. Pentru mine, personal, a fost o etapă de vis mai ales că Madona Național este, de regulă, o cursă grea. Cele două păsări de echipă mi-au sosit la interval de 12 minute unui față de celălalt. Masculul 0272429-2020 a clasat, în anul 2021, etapele de maraton Birzai Național și Vilnius, iar în anul 2022 zborurile de maraton Augustow, Madona Național, Birzai Național și Kedainiai. În acest an a clasat maratonul Code și Madona Național și, în prezent, îl pregătesc pentru Birzai Național. Tatăl masculului 0272429-2020 provine de la domnul Florin Petrache, iar mama de la domnul Daniel Magirescu. În acest sezon am obținut, la etapele de fond Kalinka, locuri fruntașe, atât pe Club, cât și pe lansare, la ambele categorii, Porumbei și Crescători“, a povestit columbofilul băcăuan. Pe locul 2 Crescători s-a poziționat Petrică Bulai, în timp ce pe locul 3 a urcat renumitul trio Măgirescu, Ojog + Dorneanu.
În schimb, în județul Iași femelele au făcut legea, ocupând primele 3 poziții în clasamentul județean, zbor la care Familia Bodor a învins din nou concurența prin femela cu seria 1014719-2021, câștigând locul 1 al rubricii Porumbei. „Este aceiași porumbiță care etapa trecută de maraton extrem Code a sosit prima în voliera mea, ea fiind pasăre nominalizată și la echipă. Am pus-o atunci prima la echipă datorită încrederii pe care i-o acord. Este o pasăre care dovedește că devine din ce în ce mai bună și poate obține clasări inclusiv de locul 1. Pe această familie de porumbei mă pot baza la toate cursele de maraton, mama acesteia fiind una din cele mai bune reproducătoare din voliera mea“, a transmis Mihai Sebastian Bodor. Pe locul 2 județean a sosit porumbița cu seria 1011908-2021, ce aparține lui Romeo Petrenchi, iar locul 3 regăsim tandemul Gherasim Marius și Dobândă Marius, datorită clasării femelei cu seria 1015066-2021.
Familia Siscă a îmbarcat pentru Madona Național opt voiajori și a clasat cinci dintre ei, reușind, prin sosirile foarte bune ale păsărilor nominalizate la echipă, să urce pe locul 1 județean Crescători. „Anual, lotul de zbor numără aproximativ 30 de porumbei, atât yearlingi cât și maturi, pe care-i concurez doar prin metoda natural, din pricina faptului că serviciul nu-mi permit un alt sistem de zbor. Consider că, pentru maraton, sistemul la natural poate da la fel de bine rezultate ca și sistemul de văduvie, important este să deții păsări de calitate, care să fie suficient de bine pregătite și să fie sănătoase. Un sfert din lot este compus din păsări mature, ceilalți sunt tineri. Anul acesta am pregătit un lot de 33 porumbei, care au participat la zborurile de antrenament, dar și la etapele de viteză, demifond și fond cu clubul la care sunt afiliat. Sezonul a fost unul bun pentru mine până în prezent. Am participat cu porumbeii atât la zboruri de viteză-demifond, dar și la o etapă de fond, după care lotul de tineri a fost dirijat spre etapele de maraton scurt, iar lotul de maturi a fost programat pentru etapele de maraton extrem. Am încercat, în anii trecuți, să zbor și categoria fond, însă consider că mi se potrivesc cel mai bine zborurile de maraton, asta din cauza timpului limitat pe care-l pot dedica acestei frumoase pasiuni. Ca și poziție de cuib, lotul de zbor a fost angajat la majoritate zborurilor fie pe ouă, fie pe pui, iar alte trucuri pentru extra-motivare nu folosesc. De la primul maraton am simțit ca porumbeii sunt mai pregătiți decât anii anteriori și am sperat că am să reușesc să leg rezultate notabile în acest sezon. Am pregătit și angajat pentru Madona Național un număr de opt porumbei cu vârsta de peste doi ani, bineînțeles pe sistemul de zbor amintit mai sus, din care am reușit clasez un număr de cinci voiajori, toți sosiți în prima zi, trei dintre ei fiind masculi și două femele“, a declarat Bogdan-Cătălin Siscă, care participă la cursele cu porumbei din cu anul 2013, fiind membru al clubului Iași.
Crescătorul ieșean a ținut să evidențieze faptul că etapa s-a desfășurat în condiții excelente, motiv pentru care și-a felicitat colegii care au fost implicați în organizarea zborului. „Din punct de vedere tehnico-organizatoric, condițiile de îmbarcare și transport au fost ireproșabile, iar lansare a fost făcută ca la carte de colegii ce au fost desemnați delegați la această etapă. Primul sosit a fost un mascul care, din păcate, nu a fost nominalizat la echipă pentru că, în momentul îmbarcării, încă își gonea femela la cuib, nefiind suficient de încărcat fizic. Sau, cel puțin, așa am considerat eu. El a sosit în crescătorie la ora 19:27,43, având de parcurs o distanță de 1.030 kilometri aerieni, înregistrând o viteză medie de zbor de 1.194,23 metri /minut. Al doilea porumbei ajuns în volieră a fost o femelă de la echipă, o pasăre de 2019 care a plecat la concurs pe ouă de circa 14 zile. Ea a sosit împreună cu primul mascul, dar a intrat un pic după acesta în crescătorie, la diferență de câteva secunde, primind o penalizare de 1.65 puncte. La scurt timp, mai exact la orele 19:36,25, a venit și al treilea porumbel, acesta fiind al doilea din echipă, un mascul angajat pe oua de 10 zile, care a dezvoltat viteza de 1.182.31 metri/minut. Cu aceste ultime sosiri m-am plasat pe locul 1 Crescători în județul meu și pe locul 2 pe întreaga lansare. Îmi plac porumbeii de talie mijlocie, cu penaj bogat, mătăsos și rezistent la factorii climaterici (ploaie și vânt), foarte bine echilibrați, aerodinamici și al căror schelet să fie corespunzător taliei pe care o au. Ca și așteptări de final de sezon îmi doresc să închei cu un punctaj cât mai bun categoria maraton extrem, secțiunea Crescători, atât la nivel național (dacă îmi va ajuta bunul Dumnezeu), dar și la nivel local-regional, așteptând cu interes maxim etapa de Birzai Național, pentru care pregătesc șase porumbei și unde sper să obțin un bun punctaj la Crescători. Totodată, îmi doresc să închei cu patru dintre ei norma la categoria As Maraton Extrem, iar cu ceilalți doi să realizez norma cu punctaje cât mai bune la nivel județean și provincial pentru că știu că la nivel național este extrem de greu să ajung cu ei, întrucât concurența este acerbă, iar păsări cu șanse reale de a urca pe podium sunt destul de multe la momentul actual“, a mai spus Bogdan-Cătălin Siscă. Podiumul județean al categoriei Crescători a fost completat de către tandemul Team Beny și Ionuț, care a urcat pe locul 2, în vreme ce poziția a treia a revenit echipei Gherasim Marius și Dobândă Marius.
Cristian Bobu este proprietarul tinerei femele cu seria 1095142-2022, pasăre ce a reușit performanța de a se clasa pe locul 1 al județului Neamț. „Din punctul meu de vedere a fost un sezon competițional greu. Am îmbarcat 78 de porumbei pentru etapa de extrem Madona, concurs care a fost unul dificil pentru porumbeii din județul meu deoarece, pe traseu, au avut vânt din față și ploi pe anumite tronsoane din traseu. Din cauza că timpul pe care îl pot aloca porumbeilor este limitat, zbor doar la natural și prefer ca la zborurile de maraton să-i prind pe ouă de 7 zile sau pui mici. Femela care s-a clasat pe locul 1 este de medie din punct de vedere fizic și bine echilibrată. Tatăl ei are origini Rijckaert, iar mama provine din păsările lui Nicu Bizdrigheanu. Voi angaja porumbeii la următoarea cursă de maraton cu speranța de a repeta iarăși performanța de obține locul 1 pe județ“, a afirmat Cristian Bobu. În clasamentul județean, pe locul 2 s-a clasat masculul lui Marius Roșca, porumbelul cu seria 1186891-2021, iar pe poziția a treia a urcat tandemul Team Sucioaia + Senciuc, grație masculul 0222018-2021.
În clasamentul Crescători al județului Neamț s-a impus echipa de porumbei a lui Cătălin Motfolea, acesta clasând trei cursieri din echipa de 12 trimisă la acest concurs. „Ținând cont că sunt un columbofil începător, acest sezon a fost unul foarte bun pentru mine. La prima etapă m-am prezentat cu 70 de porumbei, iar pentru Madona Național am angajat 12 voiajori. Metoda de zbor pe care o practic este la natural, iar acest rezultat obținut a fost o mare surpriză și o imensă bucurie“, a precizat Cătălin Motfolea. Același Marius Roșca a ocupat și locul 2 județean Crescători, în vreme ce pe poziția a treia îl găsim pe Tiberiu Varlan.
În județul organizator Suceava, liderul clasamentului pe lansare a fost tandemul format din frații Marius și Cătălin Apetrei, datorită tinerei lor femele cu seria 1070704-2022. „Sezonul acesta este primul nostru sezon în columbofilie și sunt mândru că sunt membru al Clubului Burdujeni Suceava. Am început sezonul cu 85 de porumbei, angajați prima dată la demifondul Jaroslaw 1. A fost un sezon foarte greu pentru noi, ținând cont că suntem într-un județ unde concurența este foarte mare. În plus, anul acesta starea vremii nu a ținut cu noi, având etape în care porumbeii au întâmpinat ploi pe traseu, grindină și vânt din față, ceea ce le-a îngreunat sosirile acasă. Cu toate astea am reușit să avem porumbei care au încheiat norma la categoria As Maraton, dar și alte categorii.
La Madona Național am angajat, în total, 38 de porumbei, majoritatea lor fiind yearlingi, din care am clasat 9. La acest zbor a participat un număr foarte mare de porumbei, doar din Suceava fiind anunțați 9.913 porumbei. Pot să spun că performanța reușită de porumbeii noștri la acest zbor a fost extraordinară, femela cu seria 1070704-2022 sosind prima în județul nostru și pe locul 10 pe toata lansarea, lucru ce ne-a bucurat enorm de mult. Metoda de joc este una destul de simplă, anume la natural. Femela de pe locul 1 este o pasăre medie spre mică și arată impecabil de bine la mână. Este un porumbel 100% din liniile lui Măgirescu + Ojog + Dorneanu, ambii părinți fiind achiziționați din crescătoria lui Adi Brenciu. Sezonul este aproape de final, însă avem încredere în cursierii noștri și sunt convins că ne vor surprinde plăcut și la etapa de Birzai Național, cursă extrem de așteptată de majoritatea columbofililor din zonă, căror le urez succes în continuare și Doamne-ajută tuturor“, ne-a transmis Marius Apetrei. Femela lui Ionel Cotleț, cu seria 3082783-2017, a fost al doilea porumbel clasat în județ, pe locul 3 sosind o altă yearlingă, cu seria 0946603-2022, ea fiind proprietatea tandemului Harabagiu și Nedelcu.
În schimb, columbofilul cu cele mai rapide păsări de echipă din Suceava s-a dovedit Marian Perijoc, care a ocupat astfel locul 1 județean Crescători. „Am început sezonul cu 30 de porumbei, 15 păsări mature de 2021 și 15 yearlingi, nefiind adeptul jocului cu foarte mulți porumbei. La etapă de Madona Național voiam să angajez doar 15 porumbei cu șanse, dar m-au «supărat» câteva femele yearlinge, pentru că se împerecheau între ele, așa că le-am trimis «la luptă», îmbarcând, în final, 20 de voiajori, reușind să clasez 14, chiar în prima zi de concurs. Din punctul meu de vedere, această cursă a fost una normală, nici foarte grea, dar nici ușoară, având caniculă și vânt în aripa dreaptă. La următorul extrem, Birzai, voi îmbarca doar 8 porumbei, alți 7 urmând a fi îmbarcați la Berlin Internațional.
Metoda de joc pe care o practic este mai diversificată. Femelele yearlinge, împreună cu masculii de doi ani, sunt la văduvie, iar femelele de doi ani și masculi yearlingi sunt jucați la natural. Doar că, la mine, văduvia nu prea funcționează, deoarece mare parte din sezon mama mea este cea care se ocupă de îngrijirea lor. Fiind mai în vârstă îi mai scapă împreună afară, își întâlnesc partenerii și numai ce trebuie nu rezultă. Porumbei mei care au doi ani și nu reușesc să facă norme în top 10 județean la Maraton Extrem pleacă la Berlin. Spre exemplu, am câțiva din cei șapte pe care îi voi îmbarca pentru Berlin care deja au câte două maratoane extreme clasate, dar cu puncte mai mari. Își vor salva pielea dacă clasează în fața la Berlin Internațional. Dacă și acolo vor lua puncte multe, ne vom despărți. Despre calitățile la mâna, nu știu ce să zic. Spre exemplu, nu am văzut un porumbel bun de maraton extrem fără un penaj impecabil. Îmi plac porumbeii medii spre mici, cu penele bine ventilate (aerisite, subțiri), cu musculatură bună și cu o vitalitate foarte mare. Îmi plac foarte mult voiajorii agresivi, care nu-i poți ține în mâna, cărora trebuie să le dai drumul imediat, pentru a nu le strica penele“, a precizat Marian Perijoc. Cel de-al doilea crescător sucevean a fost Gheorghe Flutur, în timp ce pe locul 3 a urcat fratele lui Marian Perijoc, Liviu.
În județul Vaslui, Ionuț Cireș a trăit momente cu adevărat speciale, obținând primul loc în clasamentul județean prin sosirea femelei cu seria 0596541-2020, ocupând totodată și locul 1 în clasamentului județean Crescători. Pentru acest zbor, Ionuț a pregătit și a îmbarcat un lot format din 15 cursieri, clasând șase dintre aceștia. Tandemul Iacob & Gruia Loft și Familia Anei au ocupat locurile 2 și 3 județene datorită clasărilor de vârf ale masculului cu seria 0557519-2020, respectiv femelei yearlinge 0590539-2022. În schimb, pe locul 2 județean al rubrici Crescători s-a poziționat Tess Top Pigeons, iar pe locul 3 regăsim tot echipa Familia Anei.
Cum precizam încă de la început, crescătorii botoșăneni au fost marii câștigători ai etapei de maraton extrem Madona Național, reușind să domine podiumul general pe lansare prin cei doi yearlingi cu seriile 0589324-2022 și 2025604-2022, care îi aparțin lui Daniel Chibel, cărora li s-a adăugat masculul cu seria 2000141-2022, care aparține Familiei Ciocan.
Ba mai mult, și câștigătorul locului 1 la categoria Crescători vine tot din Botoșani, în persoana lui Gabriel Iftode, care, evident, s-a impus și în clasamentul județean, acolo unde a fost urmat de Roberto Alexandru, care s-a clasat pe poziția secundă, și de Frații Babii, ocupanții locului 3.
Lasă un răspuns