Guben Național, o etapă de maraton cu tradiție pentru Provincia Transilvania

Județul Brașov a organizat, în data de 8 iulie, etapa de maraton Guben Național, cursă la care au participat columbofili din Provincia Transilvania. Pentru acest concurs, crescătorii din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Sibiu au îmbarcat 1.069 voiajori, însă condițiile minime necesare pentru întocmirea clasamentelor județene le-a îndeplinit doar județul Alba.

Primul porumbel sosit în clasamentul general al acestui zbor a călcat trapa în prima zi de la lansare. Este vorba despre masculul cu seria 0034102-2021, care îi aparține lui Horațiu Moldovan, din localitatea Bistrița. Pe poziția secundă s-a clasat Florin M. Ghimpu, din județul Mureș, grație masculului cu seria 0244546-2021, în vreme pe locul al treilea a revenit femelei cu seria 0441588-2020, pasăre ce îi aparține hunedoreanului Denes Simo.

Florin Ghimpău + Jozsef Pupăză

Același Florin M. Ghimpu a reușit să se impună în clasamentul Crescători, clasând toți cei cinci zburători îmbarcați pentru etapa de maraton Guben Național. „La etapele de maraton ne-am prezentat cu un lot mic de porumbei. Punem accent foarte mare pe calitatea păsărilor. Anul acesta am angajat la primul zbor de maraton 11 cursieri, reușind să clasăm șapte dintre aceștia. Pentru concursul Guben Național am pregătit și angajat cinci voiajori, realizând tot atâtea clasări. Datorită sosirilor foarte bune am obținut locul 1 Crescători. Această etapă a fost una destul de grea, dar pentru noi s-a încheiat pot zice foarte bine, obținând și locul 2 pe lansare. Metoda folosită pentru pregătirea păsărilor de la lotul de zbor pentru această cursă a fost la natural. La începutul sezonului i-am avut la văduvie până la a doua etapă de demifond, apoi au fost trecuți la natural. Păsările sunt de talie medie spre mică, dețin un penaj abundent și o musculatură moale și elastică, fiind, totodată, și foarte ușori la mână. Ca origine ei provin din linii mai vechi de Menne, Cees van Bijsterveld și Sjaak Buwalda. În general, sunt nepoți din porumbeii de top provincial ai Comb. Jozsef + Pupăză. După al treilea concurs de maraton din acest sezon am obținut șase norme la categoria Maraton Maturi și trei norme la As Maraton Maturi, îndeplinind totodată și norma la categoria Crescători. Pentru noi, rezultatele obținute în 2023 sunt unele foarte bune având în vedere că acesta a fost primul an de participare la maraton de pe a doua crescătorie a Comb. Joszef + Pupăză“, a declarat Florin M. Ghimpu, care a ținut să precizeze că crescătoria sa este manageriată de către Horațiu Pupăză. Locul secund în clasamentul Crescători i-a revenit lui Alexandru Ionescu, din județul Mureș, iar locul 3 a fost ocupat de către Dănuț Costan, din Cluj.

Alexandru Negru

În clasamentul județului Alba s-au evidențiat porumbeii lui Alexandru Negru, păsări care au reușit frumoasa performanță de a ocupa locul 1 pe județ, atât în clasamentul Porumbei, cât și la Crescători. Pasărea care a reușit să ocupe locul 1 județean și locul 6 pe lansare a fost femela cu seria 0541171-2019, iar cea de-a doua sosită în volieră a fost femela cu seria 0247082-2020, aceasta clasându-se pe locul 16 județean și pe locul 77 pe concurs. „Am început anul cu un lot de aproximativ 54 de cursieri, iar, în prezent, mai am acasă 18 tineri pe care i-am concurat în cadrul etapelor de viteză – demifond și patru păsări mature, dintre care două au realizat deja norme. Este vorba despre cele două femele sosite primele pe crescătorie de la concursul Guben Național. În acest sezon competițional nu am înregistrat pierderi prea multe până la cursele de maraton. La acest zbor național am îmbarcat patru porumbei, doi dintre ei reușind să și claseze, iar cu aceste două femele am ocupat și locul 1 pe județ la categoria Crescători Guben. Etapa a decurs normal pentru mine, cu toate că a fost o cursă cu vânt din față. Lotul de zbor îl joc la natural, ceea ce este foarte greu deoarece avem doar două săptămâni între maratoane și nu îi pot pune pe poziție de cuib la toate aceste curse. Tatăl lui 0541171-2019 provine de la Eugen Stan, din Aiud, iar mama ei a fost adusă de la Silviu Ciorbă, din Bistrița-Năsăud. Tatăl celei de-a două femele clasate, adică seria 0247082-2020, este același mascul de Eugen Stan, iar mama ei provine din păsările lui Vasile Dan. Practic, aceste două porumbițe sunt semi-surori după tată. Pe viitor îmi doresc să reușesc să închei norma la categoria As Maraton Palmares, deoarece anul acesta am ratat categoria, întrucât porumbița 0541171-2019 nu a putut fi îmbarcată la toate cursele de maraton deoarece nu a reușit să ouă la timp“, a spus Alexandru Negru. Femela cu seria 0782521-2021, aparținând lui Nelu Gabor, s-a clasat pe locul 2 județean, iar pe locul 3 a sosit masculul seria 0778392-2021, al cărui proprietar este Dumitru Csipipal. Tot Nelu Gabor a fost și ocupantul locului 2 în clasamentul județean Crescători, în vreme ce poziția a treia a revenit lui Gheorghe Fufezan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO