Gabriel Nica, câștigătorul cursei Vilnius Național 2023

În data de 4 august, județul Buzău a organizat pentru Provincia de Sud-Est etapa de maraton extrem Vilnius Național, cursă care a aliniat la start 5.263 de porumbei și 408 columbofili din județele Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea și Vrancea.

Femela 0559652-2021 / Gabriel Nica

Concursul a fost unul cu lansare întârziată, eliberarea porumbeilor având loc la ora 10:00. Așa cum era de așteptat, prima pasăre sosită a fost înregistrată abia a doua zi dimineața, la ora 08:04:48, viteză medie de zbor fiind de 1.174,20 metri/minut. Este vorba despre femela cu seria 0559652-2021, care prin prestația excelentă a reușit să îi aducă proprietarului său, crescătorul Gabriel Nica, din localitatea Adjudu-Vechi (județul Vrancea), un important trofeu. „Până în anul 2020 am activat ca membru columbofil în cadrul U.C.P.R, iar din sezonul 2021 activez ca membru al Clubului Columbofil Tecuci 1, al județului Galați, în cadrul U.N.C.R. Columba. Această frumoasă pasiune o am din tânără copilărie. Prefer etapele de fond-maraton și, începând cu anul 2021, particip inclusiv la cursele de extrem. Pentru Vilnius Național 2023 am pregătit și îmbarcat un lot compus din 28 voiajori, dintre care 10 tineri și 18 maturi. Cursa a fost foarte dificilă, în special pentru crescătorii din Provincia de Sud-Est, având în vedere lansarea întârziată, iar pe durata traseului porumbeii au întâmpinat o vreme foarte grea, fiind caniculă și vânt puternic din față pe aproape toată distanța de zbor. Câștigătoarea locului 1 Vilnius Național 2023, femela cu seria 559652-2021, a fost concurată la natural, fiind îmbarcată pentru acest zbor de pe pui de aproximativ 10 zile. Este un porumbel de talie mijlocie, cu un braț puternic și foarte bine echilibrată. Până la etapa de Vilnius Național, femela a fost angajată doar la zboruri de maraton (700+ km), clasând toate cele trei etape la care a participat și astfel a încheiat norma la categoria Maraton Maturi cu 15.99 puncte și As Maraton Maturi cu 32.28 puncte de penalizare. 559652-2021 a fost una dintre păsările de bază de la echipă, ajutându-mă la toate cursele de maraton și extrem din acest sezon. Tatăl ei este un mascul adus de la prietenul și colegul meu Daniel Sîrmanche, iar mama ei este de la Constantin Gafton. Bunica pe parte de tată a reușit, la zborul Birzai Național 2021, să obțină locul 22 din 15.735 porumbei și locul 3 pe județul Galați. Pentru mine, câștigarea cursei Vilnius Național 2023 reprezintă un lucru foarte important având în vedere că o mare parte a timpului sunt plecat în străinătate, de porumbeii mei având grijă tatăl meu pe tot parcursul anului“, a relatat pentru racingpigeons.ro Gabriel Nica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO