Sărbătoarea columbofiliei românești, Gala Campionilor a reprezentat încă o dată un spectacol grandios, menit a celebra eforturile și talentul celor mai buni crescători angajați în campionatul organizat de către Uniunea Națională a Columbofililor din România – Columba. Într-o sală cu adevărat excepțională a complexului Allegria din județul Alba, 550 de columbofili și familiile lor au petrecut împreună peste șase ore, aplaudând campionii columbofili ai României și simțindu-se bine pe ritmurile melodiilor cântate de Trupa 6 din Brașov și de solista Nicoleta Priescu. Ca întotdeauna, maestrul de ceremonii a fost „Zâna columbofiliei românești“, Andreea Marin, o ambasadoare a pasiunii noastre pe măsura talentului și priceperii columbofililor români. Cum este greu să descriem în cuvinte atmosfera de vis a Galei Campionilor, vă invităm să priviți o arhivă foto care surprinde în mod fidel spiritul și voia bună care a caracterizat evenimentul.
Lasă un răspuns