Pentru a realiza norma categoriei General, porumbeii voiajori sunt nevoiți să claseze un număr de opt etape, cursele pe care trebuie să le claseze fiind zboruri ce fac parte din trei categorii de distanță diferite. Așadar, aceste păsări trebuie să fie capabile să claseze la fel de bine în cadrul concursurilor de viteză, demifond, dar și fond. Privind atent către podiumurile naționale ale categoriei General din sezonul 2023 observăm că femelele s-au descurcat mult mai bine decât masculii, dominând autoritar clasamentele finale.
General Tineret
În sezonul 2023, titlul de campion național al categoriei General Tineret a fost înmânat membrilor echipei Team Gătejescu + Călin, din județul Dolj, tandem format din Florin Gătejescu și Răzvan Călin. Pasărea lor campioană a fost femela cu seria 3010083-2022, care a obținut un total de 49,02 puncte de penalizare și 2.538 de kilometri clasați.
„Tandemul nostru a luat ființă în anul 2022, iar în scurt timp am urcat pe podiumul național cu tânăra femelă cu seria 3010083-2022, care în sezonul 2023 a câștigat detașat locul 1 național al categoriei General Tineret. Este un porumbel de talie medie, foarte echilibrat, cu osatură foarte bună, un penaj mătăsos, foarte ușoară, cu o musculatură foarte bună și un ochi foarte vascularizat, care inspiră inteligență. Această minunată femelă are ca tată un mascul originar Samuel Tarmure, ce provine din linii precum Gaby Vandenabeele, Jan Hoymans și Gust Cristiaens, care este fiul unui porumbel olimpic, care a ocupat, la Oradea, în anul 2022, locul 2 olimpic al categoriei F, pui concurat de același Răzvan Călin, iar mama ei este o porumbiță de Alistair Hogg, din păsări cu rezultate foarte bune pe columbodrom. Campioana națională s-a evidențiat încă din sezonul cu puii, sezon în care a sosit de mai multe ori prima în crescătoria noastră, iar în 2023, ca yearlingă, la etapele de viteză-demifond, a ocupat locul 4 din 7.018 porumbei, locul 7 din 7.768 păsări îmbarcate, locul 17 din 7.369 voiajori, locul 16, locul 27, locul 35, iar la concursurile de fond, mai precis la zborul Antonești, din data de 23.06.2023, la care au participat 3.272 de cursieri, a reușit să se claseze pe locul 2, iar la fond Antonești, desfășurat în data de 21.07.2023, a sosit pe locul 8 din 1.687. O pasăre foarte constantă în clasările de vârf, la toate categoriile de distanță unde a fost angajată, un porumbel pus în valoare de către tandemul meu Răzvan, el fiind un crescător foarte bun, cu mare experiență columbofilă“, a explicat Florin Gătejescu.
Pe locul 2 național al categoriei General Tineret a urcat Andrei Bondar, din județul Bihor, datorită performanței femelei cu seria 0007135-2022, care și-a adjudecat titlul de vicecampioană națională cu un coeficient de 77,29 puncte de penalizare și 2.560 de kilometri clasați, în timp ce pe locul 3 național s-a instalat Ionuț Cârciumaru, din județul Dolj, cu femela yearlingă cu seria 1084002-2022, cu un total de 108,45 de puncte și 2.762 de kilometri clasați.
General Maturi
În schimb, trofeul categoriei General Maturi a mers în Bihor, la Familia Tunduc, grație performanței obținute de porumbița cu seria 0599998-2021, care a încheiat norma cu un coeficient de 56,80 de puncte acumulate și un total de 2.375 de kilometri clasați.
„Femela «998» este primul nostru porumbel campion național al acestei categorii. Este o femelă cu mari calități fizice, fiind totodată și extrem de rapidă. Metoda prin care a fost pregătită se știe deja: noi practicăm sistemul văduvia cu femelele, sistem în care această valoroasă pasăre și-a putut etala calitățile de foarte bun cursier. Este un porumbel de talie medie, cu o musculatură bogată, un penaj foarte bun și cu o stare de sănătate perfectă, o «bombă de energie». Originile acesteia sunt 100% Stănescu + Dobre, fiind primită cadou de la prietenul meu Cosmin Dobre pentru a fi concurată în lotul nostru de zbor. În sezonul 2023 a reușit să claseze nu mai puțin de 12 etape, inclusiv sosiri de locul 1, demonstrând că, într-adevăr, este o femelă de excepție“, a declarat Marius Tunduc.
Vicecampion național al categoriei General Maturi 2023 a devenit Marian Iancu, din județul Giurgiu, prin porumbița cu seria 0019326-2021, care a urcat pe treapta a doua a podiumului cu 60,99 de puncte de penalizare și 3.335 kilometri clasați. Pe locul 3 național îi găsim pe Frații Mirăuță, echipă ce activează din județul Suceava, cu a lor femelă cu seria 1043221-2021, care și-a adjudecat acest trofeu național cu un coeficient de 67,79 puncte și un total de 3.132 de kilometri clasați.
General Pui
Când vine vorba despre cei mai tineri dintre zburători, în sezonul 2023, la categoria General Pui s-a evidențiat puiul cu seria 2017283-2023, care îi aparține cunoscutului Liviu Plăvițu, din județul Mehedinți. Micul zburător a obținut primul trofeu al carierei cu un punctaj de 284,40 de puncte de penalizare și 2.772 kilometri clasați.
„În anul 2023 am avut parte de un sezon cu maturii foarte greu, pus sub semnul îndoielii. Nici sezonul cu puii nu a fost foarte ușor pentru noi, deoarece a fost destul de greu să obținem performanțe de top național. Dar cum nimic nu este imposibil, într-un final, 2017283-2023 a reușit să câștige titlul de campion național. De această dată am jucat puii pe ruta de Est, o rută mult mai normală de selecție a porumbeilor decât ruta de Vest. Am avut în lot și pui reproduși din campionii mei sau din fii acestora, încrucișați cu păsări noi aduse din Belgia, păsări triate pe principii sănătoase, iar rezultatele obținute au fost unele de excepție. Am jucat cu puii patru curse de demifond, toate fiind câștigate de porumbeii mei într-o manieră încântătoare pentru mine. În cadrul curselor de fond pui, concurența a fost foarte mare, datorită faptului că la aceste etape au participat trei județe: Mehedinți, Gorj și Dolj, eu fiind net dezavantajat de distanță față de columbofilii doljeni. Totuși, 2017283-2023, prin calitățile sale de învingător moștenite a reușit să puncteze în așa fel încât să devină lider național la această categorie. El este fiul unei campioane naționale la aceiași categorie și nepotul surorii ei, care a fost vicecampioană națională la categoria Palmares General Tineret, campioană națională la categoria As Național, puiul fiind reprodus un pic în consagvinitate, părinții lui formând pereche din dragoste, fără ca eu să intervin în formarea acestei perechi“, a precizat Liviu Plăvițu.
Podiumul național al categoriei a fost completat de către doi pui care aparțin crescătorului doljean Gheorghe Dobrescu. Este vorba despre puiul cu seria 0162036-2023, care a devenit vicecampion național cu un punctaj de 307,61 de puncte de penalizare și 2.298 kilometri clasați, și de puiul cu seria 0162083-2023, care l-a urmat în clasament cu 346.96 de puncte de penalizare și 2.347 de kilometri clasați.
General Crescători
Ajungând și la clasamentul național al categoriei General Crescători, trebuie precizat că și aici trofeul a ajuns în vitrina unui columbofil extrem de galonat. Este vorba despre multiplul campion Florin Petrache, din județul Neamț, care a urcat pe locul 1 al podiumului cu un coeficient de 58.63 puncte de penalizare.
„Pentru realizarea acestui rezultat deosebit la categoria Crescători General, o contribuție importantă a avut-o porumbelul cu seria 1191020-2021, pasăre ce a reușit să se situeze pe locul 1 județean și 6 național General Maturi, fiind o combinație Marc & Geert Pollin și Gino Clique, precum și experimentatul zburător cu seria 363304-2017, porumbel care an de an a reușit să fie pe primele locuri la diferite categorii. Pentru mine, rezultatul obținut este deosebit, mai ales când iei în considerare că, în planul de zbor, nu avem decât două etape din categoria demifond, pe care trebuie să le joc cât mai bine și să înregistrezi o clasare cât mai bună la rubrica crescători. Altfel nu ai nicio șansă. Dar voiajorii mei din lotul de zbor nu m-au dezamăgit nici de această dată, reușind, în final, să îmi aducă în palmaresul columbofil sportiv un nou titlu de campion național“, a conchis columbofilul nemțean.
În clasamentul național, pe locul al doilea a urcat Familia Culda, din Sălaj, cu un punctaj de 60,90 puncte, iar pe locul 3 național Crescători General îl găsim pe George Vochin, din județul Dolj, cu un punctaj de 100,25 de puncte de penalizare.
Lasă un răspuns