Tomaszow, prima etapă oficială în județele Galați și Vrancea

Asociațiile columbofile din Galați și Vrancea sunt printre puținele din țară în care sezonul debutează oficial abia cu prima etapă de demifond-fond. Așa au stat lucrurile și cu sezonul actual, când duminica trecută a avut loc etapa de la Tomaszow (Polonia), așa cum aminteam prima etapă oficială a anului competițional, cu județul Vrancea în calitate de organizator. În cadrul acesteia, s-au impus Edward Braia pe lansare și Mircea Crăciun la crescători.

După etapele din țară, unde crescătorii din cele două județe nu au întocmit clasamente, la etapa de fond de la Tomaszow (550-640 km), cei 174 de crescători care au participat au angajat un număr destul de semnificativ de porumbei.

Edward Braia câștigă locul 1 din 7856 de porumbei

Cursa de la Tomaszow a fost câștigată de femela 0387003/2017 (foto alăturat), a columbofilului Edward Braia din Mărășești, Vrancea. Lansați la ora 06:35 dimineața, femela lui Edward a reușit să termine cursa, care pentru ea a avut 578 de km, la ora 13:16 minute, realizând o viteză foarte bună de 1439 m/min. „Porumbeii mei, înainte de sezonul de zboruri cresc câte un pui, iar cu două săptămâni înainte de prima etapă de fond sunt văduviți. Femela care a câștigat această etapă este reprodusă dintr-o femelă care și ea, la rândul ei, este reprodusă și concurată de mine, cu rezultate foarte bune la categoriile As Fond și As Maraton. Tatăl ei este un porumbel de la Marian Iorgu, pe care l-am achiziționat de la Cătălin Apostu. Fiind din 2017, a concurat și anul trecut, fiind cel mai bun tânăr al crescătoriei mele. A clasat toate cele șase etape de fond la care a fost angajată, la finalul sezonului fiind locul 3 județean la As Fond tineret și locul 4 județean la Fond tineret. Provine dintr-un cuplu foarte bun, mai având încă o soră care concurează la fel de bine. Anul trecut, sora femelei a fost locul 4 județean la As Fond, iar la această etapă s-a clasat pe locul 74”, ne-a explicat Edward. Etapa a fost una foarte bună pentru columbofilul din Vrancea și în clasamentul crescătorilor, unde s-a clasat pe locul 4 din 174 de crescători, cu 32 de porumbei clasați din 57 angajați.

Locul 1 la crescători merge la Galați

Dacă pe lansare s-a impus un crescător din Vrancea, în clasamentul crescătorilor primul loc a mers la Galați, la crescătorul Mircea Crăciun din Tecuci. El a reușit un coeficient foarte bun, din cei 46 de porumbei angajați clasând nu mai puțin de 26. Un mascul și o femelă, primii doi sosiți în crescătoria lui Mircea Crăciun au fost nominalizați și pentru echipă. Clasându-se pe locurile 26 și 46, cei doi porumbei au reușit un punctaj foarte bun, suficient pentru ca Mircea Crăciun să câștige locul 1 din 174 de crescători. „Porumbeii mei au concurat la această etapă pe pui mici, de 3-4 zile. Primul mascul care a sosit la mine, 0385118/2017, a concurat foarte bine și anul trecut, fiind locul 37 pe provincie la As Fond tineret. Și femela care a sosit a doua, 0385115/2017, a concurat foarte bine anul trecut, sezon în care a reușit să claseze patru etape de fond. Cei doi porumbei au fost și anul trecut porumbei pe care îi nominalizam pentru echipă, deoarece au fost printre cei mai constanți. La fel și acum, mi-am dat seama că va fi o etapă ceva mai grea și m-am bazat pe experiența lor de anul trecut”, a punctat Mircea Crăciun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO