Premierea etapelor naționale, extinsă și la clasamentele interjudețene și județene

Una dintre cele mai importante caracteristici ale etapelor naționale, și nota specifică a acestor concursuri, este participarea crescătorilor din foarte multe județe, ceea ce sporește competiția și le face atât de atractive. Dacă protocolul din timpul sezonului se încheie între două asociații, și foarte rar între trei sau mai multe grupări, etapele naționale sunt singurele momente în care sunt angrenate în competiție aproape toate județele unei provincii. În astfel de condiții, nu mai puțin de apreciat sunt și câștigătorii primelor trei locuri din clasamentul fiecărui județ sau, mai ales, cei care obțin unul dintre cele trei locuri ale podiumului în clasamentele interjudețene. Ei se vor regăsi printre premianții de la „Gala Naționalelor”, moment festiv creat special pentru a răsplăti eforturilor fiecărui câștigător.

Un exemplu foarte potrivit pentru a întări cele spuse este concursul Izium Național din acest an, organizat cu meticulozitate de asociația columbofilă „Ioan-Gelu Gătejescu” din județul Dolj. Dacă Madona Național a stabilit recordul sezonului la porumbeii angajați pentru un singur concurs, Izium Național a stabilit recordul pentru crescătorii participanți, adică nu mai puțin de 1.112 columbofili. Ei provin din 18 județe din Sudul României, ceea ce presupune stabilirea unui clasament pe fiecare județ în parte. Tot la Izium avem stabilite și trei clasamente interjudețene, organizate în funcție de vecinătatea județelor. De exemplu, asociațiile Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți intră în același clasament, în timp ce județele din Dobrogea formează un alt clasament, iar cele din jurul capitalei intră în componența altui clasament.

Florin Cioacă, locul 2 Crescători Izium Național 2019: „Gala Naționalelor este ceea ce lipsea etapelor naționale!”

Printre participanții de top din fiecare an la Izium Național, Florin Cioacă este crescătorul doljean cu cele mai bune rezultate. Anul acesta a fost din nou printre performerii etapei, obținând locul 2 în clasamentul general la Crescători și, implicit, la nivelul județului Dolj. Din punctul său de vedere, Gala Naționalelor vine ca o completare aproape obligatorie a etapelor naționale: „În România se organizează un campionat extrem de puternic, iar etapele național sunt foarte importante. Un astfel de concurs nu poate trece neobservat, iar cei care câștigă trebuie premiați pentru eforturile pe care le depun. Promovarea este foarte importantă, tocmai de aceea e bine că s-a luat această hotărâre. Sigur că sunt importanți crescătorii și porumbeii din clasamentele generale, dar la fel de importanți sunt și cei care câștigă pe județe, de exemplu. Organizarea acestei gale va crește motivația crescătorilor, iar de aici nu are de câștigat decât campionatul columbofil al țării noastre, care devine din ce în ce mai puternic”, ne-a declarat Florin Cioacă.

Radu Rogojan, locul 1 Crescători Berlin Național 2019: „Este o inițiativă corectă față de fiecare columbofil care a reușit să se claseze pe un loc important chiar și pe județ sau zonă!”

Radu Rogojan din Oradea, columbofil care concurează sub denumirea „Comb. Rogojan”, a avut una dintre cele mai bune prestații la etapa Berlin Național din acest an. Cu doar șapte porumbei angajați, Radu Rogojan a ocupat locurile 3 și 17 în clasamentul general, dar și locul 1 la crescători. Rezultatele sale sunt demne de apreciat pentru că, la rândul său, Berlin Național a fost o etapă care a reunit 19 județe, 640 de crescători și 4.135 de porumbei. Raportându-ne doar la județul Bihor, Radu Rogojan este câștigătorul locurilor 1 și 3 la porumbei și al locului 1 la crescători, astfel că la „Gala Naționalelor” va fi unul dintre cei mai premiați columbofili. „Sigur că de felicitat sunt, în primul rând, crescătorii care ocupă primele locuri în clasamentele generale ale fiecărui concurs național. Dar, nu mai puțin importanți și de apreciat sunt și cei care reușesc un loc de vârf și în clasamentele pe zone sau județene. Fiecare rezultat este rodul unor eforturi considerabile. Din acest motiv, cred că propunerea Federației de a înființa „Gala Naționalelor” este o inițiativă corectă față de fiecare columbofil care a reușit să se claseze pe un loc important chiar și pe județ sau zonă”, a precizat Radu Rogojan.

Ioan Sărac: „Pentru crescătorii care participă, Gala Naționalelor este un plus!”

Tot la etapa de Berlin de anul acesta, Ioan Sărac din Arad a reușit să se claseze pe locurile 1 și 3 la porumbei pe județul său, dar și pe locul 1 în clasamentul interjudețean întocmit între asociațiile Arad, Caraș Severin și Timiș. Pentru el, ca și pentru mulți alții, Gala Naționalelor va fi încă un motiv de celebrare a sportului cu porumbei: „Propunerea este foarte binevenită. Este vorba de etapele naționale, cele mai importante concursuri ale anului, iar această premiere aduce un plus. Sunt crescători care se pregătesc special pentru aceste etape și e normal să fie premiați”, ne-a transmis acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO