UCPR dispare și din Olt, iar în Argeș, 100 de columbofili au trecut la FNCPR

„Mișcări de trupe” dinspre Uniunea Columbofililor Profesioniști din România (UCPR) către Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România (FNCPR) au avut loc zilele acestea și în două dintre centrele importante ale primei grupări amintite mai sus. Acestea sunt județele Olt și Argeș, asociații în care grupuri importante de columbofili s-au înscris în FNCPR pentru sezonul 2021, părăsind UCPR-ul. Dacă în Argeș, gruparea „profesionistă” încă mai are suficienți columbofili, în județul Olt, efectivul de columbofili care activează încă în UCPR are mai puțin de 20 de membri.

Olt și Argeș sunt două dintre asociațiile Federației Naționale care, pentru sezonul 2021, și-au lărgit considerabil rândurile. În Argeș, peste 100 de columbofili care până acum au concurat la UCPR au trecut la FNCPR, iar la Olt discutăm, deocamdată, de aproximativ 110 de columbofili aflați în aceeași situație, dar sunt premise pentru trecerea întregului grup de columbofili de la UCPR.

Asociația Olt a dat startul „transferurilor” dinspre UCPR

Prima dintre Asociațiile Columbofile din Oltenia care au purtat tratative și au ajuns la un acord cu colegii de județ care concurau în UCPR a fost Asociația Olt. Aici activa până acum două luni o grupare UCPR de aproximativ 130 de columbofili, care, în urma discuțiilor cu reprezentanții Asociației Olt afiliată la Federația Națională, au decis aproape în totalitate să se alăture acestora, devenind membri FNCPR. Trebuie spus că aceasta a fost una dintre mutările decisive, care a motivat și „profesioniștii” din alte județe să urmeze același exemplu. „Putem spune că din Olt a plecat această mișcare de trupe. Noi am fost printre primii care am atras columbofilii din UCPR, trecere care a avut loc în urmă cu aproximativ două luni. Vorbim despre aproximativ 110 columbofili care au venit de acolo, UCPR-ul rămânând cu mai puțin de 20 de membri. Dar, cred că până va începe sezonul, și aceștia vor veni în asociația noastră. Intenții de unificare au fost din ambele părți. Atât reprezentanții Asociației Olt, cât și colegii din UCPR și-au dorit să se ajungă la o înțelegere. Ne-au spus că s-au săturat de organizarea defectuoasă și celelalte aspecte care țin de partea competițională. Pe de altă parte, consider că au contat și mediatizarea și promovarea pe care o face FNCPR membrilor săi, faptul că aici există transparență și că totul se face la vedere”, a explicat Remus Cernătoiu, președintele Asociației Columbofile Olt (foto dreapta). Plecările tot mai dese din UCPR către Federația Națională, petrecute în fiecare dintre anii trecuți, au reprezentat un alt motiv foarte important pentru care întreaga grupare UCPR Olt a decis să facă acest pas. „În trecut, noi eram un grup foarte mare de columbofili care activam în UCPR, dar, cu timpul, tot mai mulți au plecat la FCPR. Concurența a slăbit foarte mult, astfel că și noi ne-am decis să renunțăm și să venim în Federația Națională. Trebuie să recunoaștem că este o altă competiție aici, plus că și foștii colegi din UCPR din celelalte județe au trecut la FCPR. În acest fel, concurând toți în aceeași asociație, ne putem măsura corect forțele. Vom dispune de numeric suficient de mare de porumbei, dar și de resurse financiare pentru a organiza toate tipurile de etape. Ne bucurăm că ne-am înțeles foarte bine cu colegii de la FNCPR din județ, ne-am pus de acord, am achiziționat ceasuri și tot ceea ce era nevoie și, de acum înainte, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de competiție”, a declarat Adrian Crețu, unul dintre noii componenți ai clubului Caracal.

Clubul Gold, o atracție irezistibilă

Datorită columbofililor care și-au dorit să facă parte din Federația Națională începând cu sezonul acesta și să părăsească UCPR-ul, Asociația Columbofilă Argeș are cu trei centre mai mult decât în sezonul trecut și 100 de columbofili în plus. Practic, trei cluburi UCPR și-au depus aproape în totalitate cereri de înscriere în Federația Națională și semnalele sunt că „exodul” nu este încheiat. „Pentru că mai mulți columbofili din UCPR ne-au contactat și și-au exprimat dorința de a se înscrie la noi, am făcut demersurile necesare și am avut surpriza ca trei cluburi să vină la FNCPR în totalitate. Acestea sunt cluburile Câmpulung Muscel, cu 27 de columbofili, clubul Costești, cu 35 de membri, și clubul Șerboieni, care are 40 de membri. Încă nu am terminat de făcut înscrierile, dar probabil că Argeșul va avea mai mult de 400 de columbofili activi pentru noul sezon și undeva la peste 20.000 de porumbei la primul concurs. Este adevărat că în județul nostru UCPR-ul încă mai are un număr important de membri, dar nu este exclus ca în scurt timp, poate chiar de sezonul viitor, să mai asistăm la astfel de schimbări. Ar fi un lucru extraordinar ca toți columbofilii din Argeș să facă parte din aceeași asociație”, a declarat Daniel Drăghici, președintele Asociației Columbofile Argeș a FNCPR (foto stânga). Printre motivele invocate de nou-sosiții columbofili sunt, evident, competiția mai puternică și profesionalismul, dar și Clubul Gold, competiție inovatoare și cu premii financiare foarte consistente. „Deși am fost unul dintre cele mai bune cluburi la fond și maraton, cu multe distincții la nivel de uniune, împreună cu colegii am hotărât să venim la FNCPR pentru că este o altă concurență, este un număr mai mare de porumbei, plus că cei mai importanți columbofili din Argeș sunt la FNCPR. Am considerat că aici este competiția mai puternică. Un alt factor important a fost și Clubul Gold al FNCPR. Eu am cumpărat inele Gold chiar și ca membru  UCPR, dar era destul de greu să particip în două grupări. La UCPR nu aveam posibilitatea să participăm la o astfel de competiție. Clubul nostru a achiziționat 350 de inele Gold, iar asociația are 2.100 de inele achiziționate, ceea ce ne motivează și mai mult. Ne dorim să vedem exact unde ne situăm din punct de vedere competițional și în FNCPR. Noi le recomandăm și colegilor care au rămas la UCPR să facă acest pas, să reușim să unim județul. Din câte cunosc, chiar în acest an vor mai veni mulți colegi de la UCPR”, a precizat Ilie Stan, președintele clubului Șerboieni, proaspăt înscris în FNCPR.

Așadar, alte două asociații din Oltenia și-au sporit considerabil numărul de columbofili. Mai mult decât atât, în cazul Asociației Olt avem o iminentă unificare totală, fapte care nu sunt decât în folosul sportului columbofil românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO