As Național Maturi, trei femele pe podiumul național

As Național este una dintre cele mai complexe categorii ale Campionatului Național. Norma categoriei presupune clasarea a zece concursuri, fiind necesară minim o etapă din fiecare categorie de distanță. Acest lucru înseamnă că porumbeii concurați pentru categoria As Național trebuie să fie capabili să claseze la fel de bine începând cu etapele de viteză și terminând cu etapele de maraton. Fiind atât de complexă, categoria As Național are și un ridicat grad de dificultate, fapt care reiese din numărul mic de porumbei care îndeplinesc această normă.

În sezonul 2020, 333 de porumbei maturi au realizat categoria As Național. Dintre aceștia, cel mai bun punctaj a fost realizat de o femelă, concurată de tandemul Nica Gabriel & Haiducu Robert, din județul Olt. De altfel, și următoarele două locuri ale podiumului național, care revin lui Liviu Vieru (Olt) și tandemului Costea & Tobeșec (Arad), sunt ocupate tot de femele.

Nica Gabriel & Haiducu Robert (Olt), campioni și la As Național

Pentru tandemul format din columbofilii Gabriel Nica și Haiducu Robert, întreg sezonul 2020 s-a rezumat la un singur porumbel. Acesta este femela 0543334/2018, triplă campioană națională, la categoriile General Maturi, Fond Maturi și As Național Maturi. Norma la categoria As Național a fost realizată cu 97,48 puncte de penalizare, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mici punctaje cu care s-a realizat această normă, cel puțin în ultimele patru sezoane. Printre cele zece clasări, femela tandemului are două locuri întâi pe lansare, din 3.564 porumbei, la un concurs de 672 km, respectiv din 1.843 porumbei, la un concurs de 369 km. „Campioana noastră este reprodusă dintr-un mascul de A.P. Overwater, iar mama ei este o femelă Houben și Philippe Frederick. A fost concurată la văduvie tot sezonul și nu pot să spun că a avut parte de o pregătire aparte, doar că, după a treia etapă, i-am oprit masculul acasă. Pentru alimentația lor am folosit mai multe amestecuri de concurs de la Bayers, iar suplimente am folosit de la Schroeder și Tollisan. Am făcut foarte multe antrenamente cu mașina personală în timpul sezonului, porumbeii fiind duși aproape zilnic la peste 30 de km aerieni. Masculi erau lansați primii, iar femelele după ei, cu o zi înainte de îmbarcare fiind ultima dată când aveau voie să se vadă”, a menționat Gabriel Nica.

Tot din Olt, Liviu Vieru este vicecampionul categoriei

Categoria As Național este un obiectiv în fiecare sezon și pentru Liviu Vieru, din Asociația Olt, iar după sezonul 2020, palmaresul acestuia la categoria As Național a sporit considerabil. Campion și vicecampion național la categoria As Național Palmares în 2015, Liviu Vieru a câștigat sezonul trecut încă două trofee naționale la această categorie: locul 2 Național As Național Maturi și locul 3 Național As Național Tineret. Trofeul de vicecampion național la As Național Maturi a fost adus de femela 9007754/2017, care a obținut un coeficient de 181,91 puncte de penalizare și care, în același timp, ocupă și locul 4 Național As Național Palmares. „Tatăl femelei este un mascul de la Gabriel Catrinescu, fiind un porumbel original Arie Dijkstra. Mama este o femelă De Raw-Sablon și Gaby Vandenabeele. Porumbeii concurează văduvi tot sezonul, iar cum a fost anul trecut, când am întârziat cu începerea competiției, au și reprodus înainte de sezon, dar nu este o regulă. Pentru hrănire folosesc amestecurile Gerry, Superstar și Energy de la Versele Laga. Pun accent pe hrănirea porumbeilor, pentru că hrana este principala sursă de recuperare. Pot să spun că folosesc foarte puține suplimente, printre care un electrolit produs de firma Pantex. Porumbeii au un program fix tot sezonul. La ora 05:30 sunt eliberați pentru antrenamentul de dimineață, iar la ora 19:00, sunt eliberați pentru antrenamentul de seară. O dată pe săptămână au fost duși la câte un antrenament de 70 de km. Ei concurează săptămână de săptămână, la toate etapele. De exemplu, această femelă a fost angajată în două săptămâni la două concursuri de fond și unul de maraton și le-a clasat pe toate trei. La fel concurează și tinerii”, a explicat Liviu Vieru.

Tandemul Costea & Tobeșec (AR) câștigă locul 3 Național

Cel de-al treilea trofeu național al categoriei a fost câștigat tot de un tandem, Costea & Tobeșec, din Asociația Columbofilă Arad. Tandemul a fost înființat în toamna anului 2019, iar sezonul 2020 a fost primul în care cei doi columbofili din Arad au concurat împreună la etapele cu porumbeii maturi. Locul 3 Național la As Național Maturi a fost câștigat cu femela 9001127/2017, care o fost penalizată cu un coeficient total de 223,75 de puncte. Una dintre cele mai bune etape ale femelei în sezonul trecut a fost concursul de maraton Grimma (875 km), la care a ocupat locul 15 din 3.789 porumbei. „Începând cu sezonul de pui din 2019 am făcut un tandem împreună cu Beniamin Tobeșec. Lotul de zbor este unul comun, iar matca o avem fiecare separat și, împreună, încercăm să avem rezultate foarte bune la categoriile cu etape de o zi și chiar la maraton. În sezonul trecut, porumbeii au concurat văduvi, fiind separați după ce au reprodus câte o serie de pui. Am folosit hrană de la firmele Beyers, Vanrobaeys și Versele Laga, din care am făcut un amestec și pe care l-am dat porumbeilor. Pentru recuperare administrăm un amestec de electrolit, glucoză și miere de albine. De asemenea, mai folosim Probac1000 și Gervit. Femela care a câștigat acest trofeu este o încrucișare între liniile Koopman, Janssen și Houben. În 2018 a câștigat un premiu Gold național, iar sezonul trecut, în afară de locul 3 Național la As Național Maturi, ocupă și locul 12 Național As Speed Maturi”, a detaliat Sergiu Costea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO