Stelian Păniță, un maratonist cu metode inedite

Stelian  Păniță este membru al Asociației Columbofile Caraș Severin și singura categorie care îl interesează este maratonul, bineînțeles, cu derivatele lui. Ține un lot foarte mic de porumbei la lotul de zbor, de regulă sub 20, pe care îi concurează folosind metoda la natural. Pune accent foarte mare pe pregătirea porumbeilor pentru primul concurs de maraton, motiv pentru care, după primele etape de fond, aceștia nu mai sunt angajați și la etapele scurte. În rest, putem spune că Stelian Păniță este destul de dur și în privința selectării puilor, care trebuie să participe la minim un concurs de fond în anul nașterii, dar și atunci când discutăm despre reproducători. Aceștia din urmă au la dispoziție un timp limitat pentru a arăta de ce sunt capabili, în caz contrar fiind eliminați fără rezerve.

Folosind această „rețetă”, Stelian Păniță a reușit să fie multiplu campion județean, să dețină rezultate importante și la nivel provincial, dar și să își dezvolte propriile idei despre concurarea și selectarea porumbeilor. Acestea sunt motivele pentru care am realizat un interviu în compania sa, pe care vă invităm să îl urmăriți în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO