După încheierea sezonului columbofil, crescătorii se pregătesc acum de celebrarea performanţelor obţinute, astfel că multe asociaţii au purtat deja discuţii despre organizarea expozițiilor, premierile și banchetele la nivel provincial. De fapt, cu excepţia unei singure provincii, toate celelalte au stabilit şi datele și locațiile acestor mult așteptate evenimente. Astfel, toți porumbeii reprezentativi din campionatul nostru, atât la nivel județean și provincial, vor fi în curând expuși pentru a fi promovați, premiați și admiraţi de către iubitorii acestui sport.
Primii crescători care vor celebra performanţele sezonului recent încheiat vor fi cei din Provincia de Vest. Mai exact, premierea și banchetul columbofil vor avea loc în data de 25 noiembrie, în celebra staţiune Băile Felix, în incinta Clubului Art, tot atunci fiind programat şi banchetul Filialei Bihor.
O săptămână mai târziu, în data de 2 decembrie, în incinta Sălilor Mercur din Alba Iulia, va avea loc primirea porumbeilor top 3 județean din cele nouă județe care alcătuiesc Provincia Transilvania, dar și arbitrare lor la categoria Standard. A doua zi, în data de 3 decembrie, este programată expoziția deschisă publicului, eveniment în cadrul căruia se vor găsi amenajate și standuri cu produse și hrană pentru porumbei. Începând cu orele 18:00, în aceași locaţie, va fi organizată premierea campionilor, dar și masa festivă. În zilele de 10 şi 11 decembrie, la Romexpo sunt programate expoziția, premierea porumbeilor cu rezultate de top 3 provincial, dar și banchetul columbofil al Provinciilor Oltenia și Muntenia. Tot aici va avea loc și premierea porumbeilor top 3 județean ai Municipiul București.
Crescătorii din Provinica Moldova vor sărbători performanţele din sezonul columbofil în data de 17 decembrie 2022, la Bacău, atunci când va avea loc expoziția porumbeilor voiajori și premierea performerilor. Gala se va desfășura la Pensiunea Davis din localitatea Moinești.
Pe de altă parte, reprezentanţii Provinciei de Sud-Est încă studiază ofertele locațiilor unde ar putea organiza mult așteptatul eveniment. O decizie în acest sens ar urma să fie luată totuşi în scurt timp astfel încât toți columbofilii din această zonă să aibă timp să se pregătească.
„Mă bucur să anunţ că, deşi devreme în an, majoritatea provinciilor au fixat deja Expoziţiile şi Bancehtele Provinciale. Din punctul meu de vedere, campionatele provinciale reprezintă, poate, cele mai corecte competiţii columbofile deoarece aici se întrec columbofilii din aceeaşi provincie, care, de regulă, zboară aceeaşi direcţie şi în aceleaşi condiţii de relief şi climă. Din acest motiv, conducerea Columba pune un mare accent pe organizarea unor campionate provinciale echitabile, transparente şi corecte, şi supraveghează îndeaproape organizarea acestor festivităţi de sfârşit de an“, a declarat Cosmin Dobre, membru în Comitetul Director al UNCR – Columba, responsabil cu organizarea Expoziţiilor Provinciale.
Lasă un răspuns