Așa după cum știe orice crescător, As Fond este una dintre categoriile speciale, unde doar porumbeii capabili să îmbine constanța cu viteza și anduranța reușesc să se impună la etapele de peste 500 de kilometri. Și mai dificil este ca zburătorii să păstreze ștacheta sus vreme de mai mult de un sezon, astfel că nu este de mirare faptul că, în sezonul 2022, doar 29 de păsări au încheiat norma pentru categoria As Fond Palmares 2 ani.
Titlul de campion național al categoriei As Fond Palmares 2 ani a fost câștigat de bine-cunoscutul Vicențiu Scripcaru, din Galați, prin puternicul său mascul cu seria 0405518-2019. Acesta a încheiat norma și a urcat pe locul 1 național cu un total de 484,10 puncte și 6.556 kilometri clasați.
Locul secund a revenit unui alt mascul, cu seria 0952090-2019, care a încheiat norma la o diferență foarte mică față de primul clasat, respectiv 487,63 de puncte și 6.042 kilometri aerieni clasați. Vicecampionul categoriei aparține tandemului Paraschiv Justin + Toma Valentin, din localitatea Cireșanu, județul Prahova. „În sezonul 2022 masculul cu seria 952090-2019, pe numele lui «As „90», a reușit încă un sezon de excepție, clasând toate cele cinci concursuri de fond la care a fost angajat, pe ruta Polonia, repetând performanța din sezonul 2021, atunci când a clasat, de asemenea, toate cele 5 etape de fond jucate, însă pe ruta Ucraina. În urma rezultatelor obținute în cele două sezoane, în ciuda schimbării direcției de zbor, el a ajuns să ocupe locul 2 național categoria As Fond Palmares și locul 9 național categoria Fond Palmares, aducându-ne un trofeu foarte valoros la nivel național.
Este un mascul foarte bun la mână, ușor, de mărime medie, echilibrat, plin de vitalitate, musculatură elastică, penajul lui fiind bogat și foarte mătăsos, osatura bună și fermă, oasele furcii foarte bine încheiate și ochii foarte expresivi. Privindu-l atent în ochi, pur și simplu observi inteligența pe care o denotă această pasăre. El a fost reprodus în crescătoria noastră din porumbei de la bunul prieten Cosmin Olteanu. Tatăl lui este fiu din celebrul «”375», campion național la categoria demifond, iar mama lui este nepoată pe linie paternă din celebrii «Kenzo» și «Yva», păsări olimpice la categoria Fond, ai lui Herbots, iar pe linie maternă este nepoata lui «Florian», campion al Belgiei la categoria fond, aparținând lui Norbert Norman. «As „90» a fost zburat prin metoda văduviei, cu femela acasă. În rest, nu a primit nicio extra motivație. Era îmbarcat fără a vedea porumbița și doar la sosire găsea partenera acasă, în boxa lor“, ne-a povestit Valentin Toma.
Pe treapta a treia a podiumului național al categoriei As Fond Palmares 2 ani s-a poziționat Cristinel Chelaru, din localitatea Păunești, județul Vrancea, tot printr-un mascul, care are seria 0493780-2020. Acesta a reușit să încheie norma la palmares cu un total de 501,22 puncte de penalizare, clasând în cadrul acestor curse un număr de 6.268 de kilometri, atât el, cât și fratele său, fiind păsări de bază în lotul de zbor al lui Cristinel. „Porumbelul cu seria 493780-2020, «ASUL», așa cum l-am numit eu, este reprodus dintr-un mascul de la bunul meu prieten Florin Heres, din Bacău, căruia țin să-i mulțumesc pe această cale. Bunica lui din partea tatălui a ocupat tot locul 3 național As Fond Palmares în 2015, fiind concurată de Florin, iar mama lui este o femelă de origine olandeză, de Arie Dirjkstra.
Încă de tânăr, acest mascul s-a evidențiat în crescătoria mea, câștigând două titluri de campion județean, fiind cel mai bun mascul din lotul meu de zbor în anul 2021. Având mare încredere în el, l-am concurat și în sezonul 2022. Nu m-a dezamăgit nici de această dată, reușind să-mi ajungă acasă de trei ori în primul pluton pe concurs, dar a călcat trapa o dată pe locul 2, o dată pe locul 3 și o dată pe locul 9, având aceeași viteză medie cu primul sosit. Pentru mine, acest mascul este echivalentul unui porumbel cu trei locuri de 1 pe lansare. La una dintre etapele de fond, chiar fratele lui a călcat primul trapa și el al doilea. Ca metodă de zbor, menționez că a fost jucat la văduvie. Nu a fost întotdeauna motivat la plecare, fiindu-mi frică să motivez porumbeii la etapele de concurs considerate a fi grele, preferând să-i trimit calmi la acele curse. Chiar și așa, fără o motivație anume, și-a arătat adevărata clasă de bun zburător, ajungând acasă tot între primii porumbei. Este un mascul foarte calm și foarte bun la mână. Urmărindu-i temperamentul, am observat că atunci când eliberam porumbeii să se antreneze în jurul crescătoriei, el ieșea întotdeauna ultimul, pentru a nu se izbi la ieșire. În prezent, își merită locul în compartimentul de matcă, dar având doar șapte puncte de penalizare în trei etape, are și o mare șansă să îndeplinească sezonul următor norma olimpică, așa că vă fi concurat și în 2023. Am mari speranțe în el“, ne-a dezvăluit Cristinel Chelaru.
Lasă un răspuns