Adrian și Gabriel, tată și fiu, sunt doi crescători din județul Botoșani care formează tandemul Familia Damian. Practică sportul columbofil din 2013, timp în care au avut multe reușite la nivel județean, provincial și național. Cele mai mari performanțe au fost atinse în ultimele două sezoane, atunci când Familia Damian a reușit să obțină două trofee valoroase, respectiv locul 2 național Fond Crescători și locul 3 național Palmares Fond Crescători. Spun că le plac porumbeii care clasează toate etapele, de la prima până la ultima, iar dacă ar fi să aleagă o categorie preferată aceasta ar fi maratonul. Practică metoda zborului la natural, însă doar pe poziția de cuib pe ouă, și preferă să lase selecția în sarcina coșului. În ceea ce privește hrana porumbeilor, recunosc că folosesc același timp de mâncare de aproape 10 ani și nu folosesc aproape deloc suplimente.
Despre cum au ajuns să se bazeze acum pe două crescătorii, dar și despre liniile de porumbei pe care le dețin puteți afla din interviul acordat echipei racingpigeons.ro!
Lasă un răspuns