Miklos Szekely, câștigător detașat la categoria Crescători Viteză Palmares 3 Ani

În sezonul 2022, podiumul național al categoriei Crescători Viteză Palmares 3 Ani a fost ocupat de trei crescători tineri din județele Alba, Arad și Dâmbovița, care au dat dovadă de măiestrie în cursele cu porumbeii voiajori pe distanțe scurte.

Miklos Szekely

Titlul de campion al categoriei i-a revenit lui Miklos Szekely, din localitatea Blaj, județul Alba, grație unui punctaj de 220,14 puncte de penalizare, crescător care, în sezonul 2022, și-a îmbogățit vitrina cu nu mai puțin de opt trofee la nivel național. „În urma unei selecții riguroase în voliera mea am reușit să îmi formez un lot de porumbei capabili să genereze constant păsări valoroase. În ultimele trei sezoane, într-adevăr, am beneficiat de porumbei care au format o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă masculul cu seria 770021-2019, surorile de cuib «035» și «036» și femelele 420047-2020 și 420036-2020, pentru obținerea acestui trofeu național a mai luptat inclusiv masculul seria 583077-2017, porumbel 50% Matei Romulus și 50% Gerard Koopman, care în anul 2020 urca pe prima treaptă a podiumului național al categoriei Viteză Maturi. Acest porumbel este înrudit cu cele două campioane «035» și «036». Sezonul 2022 a fost unul bun pentru mine din punct de vedere al performanțelor obținute, acestea aducându-mi o bucure imensă“, a povestit Miklos Szekely.

Doru Gabriel Faur

Vicecampionul național al categoriei Crescători Viteză Palmares 3 Ani, Doru Gabriel Faur, vine din localitatea Sicula, județul Arad, care și-a asigurat „argintul“ cu un total de 426,88 puncte de penalizare. „Particip la cursele cu porumbeii voiajori din anul 2018, iar din anul 2020 și până în prezent m-am menținut pe podiumul județean al categoriei Crescători Viteză, reușind în acești trei ani să ocup 13 locuri de unu, 6 locuri doi și 4 locuri de trei la categoriile Viteză și Demifond. În anul 2020 am început sezonul cu un lot de 43 porumbei, iar păsările care au reușit să mă ajute la echipă au fost masculul 050117-2018, masculul 383960-2019 și femela seria 383959-2019. Chiar și în sezonul următor, 2021, doi dintre ăștia au reușit să se mențină în echipa mea, adică masculul 383960-2019 și femela seria 383959-2019. În anul 2022 reușesc să formeze o nouă echipă în frunte cu «veteranul» meu iubit, masculul cu seria 383957-2019, care pe lângă faptul că a contribuit din plin la echipă, a mai reușit să obțină la individual performanța de a urca pe locul 6 național categoria Viteză Palmares 2 Ani. Lângă el, la echipă, în sezonul 2022 au mai stat masculii cu seriile 172079-2021 și 172025-2021. Acești sunt frați buni, iar la finalul lui 2022 s-au clasat pe locul 3 național Viteză Tineret și locul 10 național Viteză Tineret. Porumbeii au fost concurați toți prin metoda văduviei. Cei care au reușit să se și impună, le-am oprit partenerii acasă. Ca și antrenamente i-am dus de trei ori pe săptămână la o distanță de 35 kilometri aerieni, înainte de sezon, iar în sezon mergeau la două antrenamente între etape, de la aceiași distanță“, a declarat Doru Gabriel Faur. El spune că, recent, a început să aducă porumbei din linii noi în volieră. „La bază, acești porumbei au linii de Janssen și Luis Van Loon, aceștia fiind rude între ei din partea tatălui. Voiajorii mei sunt păsări care dețin o aripă aerisită bine, brațe scurte, de talie medie spre mare, cu o musculatură puternică, bogată, care trece peste stern. Totuși, am observat că nu doar calitățile fizice fac diferența în concursuri, ci doar coșul selectează campionii de restul turmei. În crescătorie am început să îmi aduc linii noi de Dirk Van den Bulk, Van Dick, Gaby Vandenabeele și Gerard Koopman. Mă interesează în mod special voiajorii care joacă bine la mine în crescătorie, iar în fiecare an opresc pui din cei mai buni zburători. La matcă am început să îmi formez câteva cupluri de bază, care au și confirmat prin rezultatele bune obținute de descendenții lor“, a declarat Doru Gabriel Faur.

Victoraș Manole

Podiumul național al categoriei Crescători Viteză Palmares 3 Ani este întregit de către renumitul tandem Victoraș + Răzvan Manole, din localitatea Movila, județul Dâmbovița. Cei doi crescători au reușit să urce pe treapta a treia a clasamentului național cu un punctaj de 429,88 puncte, la o diferență de doar 3 puncte de penalizare față de poziția a doua a clasamentului național. „Masculul cu seria 723138-2019, triplu campion național la categoriile Viteză Tineret, Demifond Tineret și categoria G Tineret, acesta fiind și loc 2 mondial la categoria Demifond; masculul seria 457043-2019, care a realizat locul 3 național Demifond Palmares, ocupând și locul 2 în lotul olimpic; și femela 026060-2018, care a devenit campioană națională Demifond Tineret în anul 2019, sunt principalii pioni care au sprijinit echipa noastră în mod categoric în aceste ultime trei sezoane. Noi, fiind sportivi de performanță de mici copii și știind clar că performanța la nivel înalt se poate obține doar de către un fizic bine antrenat și predispus la un efort mare, dar și un psihic puternic, am căutat, am adus și am selectat în permanență doar păsări cu calități superioare. Chiar și cu asemenea porumbei la matcă, selecția descendenților lor o facem într-un mod foarte riguros, fără să facem nicio excepție. Puii care nu dețin de mici caracterul și fizicul campionilor noștri sunt înlăturați imediat din lotul de zbor. Aceste selecții le facem de când înțărcăm puii și până toamna târziu, după încheierea antrenamentelor și etapelor cu puii. În acest mod ne menținem lotul de zbor omogen, reușind să punem în valoare noi și noi porumbei talentați“, a relatat Victoraș Manole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO