Start de sezon și pentru crescătorii din Provincia Muntenia

Provincia Muntenia este alcătuită din județele Prahova, București, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Argeș și Teleorman. Cele mai puternice grupări columbofile din punct de vedere al numărului de porumbei și crescători prezenți la prima etapă din acest sezon sunt Prahova, București și Argeș, fiecare dintre ele participând la etape prin 4 planuri separate de zbor.

În județul Prahova, în primul plan de zbor, debutul sezonului s-a desfășurat în data de 01.05.2023, printr-o etapă de viteză cu lansare din localitatea Zimnicea, cursă la care au participat 8.380 de porumbei și 304 columbofili. În cadrul acestui concurs s-au evidențiat porumbeii lui Laurentiu Vilșan, care au ocupat locurile 1 și 2 pe lansare, fiind vorba despre femelele cu seriile 1018032-2020 și 0750593-2022. Locul 3 pe lansare a fost ocupat de către masculul cu seria 0801022-2021, al cărui proprietar este Alexandru Valeriu, acest columbofil câștigând și locul 1 în clasamentul Crescători al acestei etape, unde a angajat 78 de porumbei clasând 32 dintre aceștia. Pe locul 2 în acest clasament îl găsim pe celebrul Cosmin Olteanu, iar pe locul 3 s-a situat tandemul Irimia + Tudor.
În planul 2 de concurs, prima etapă desfășurată a avut lansarea din localitatea Sighișoara, în data de 06.05.2023, cursă la care au fost prezenți 211 crescători, care au îmbarcat un număr de 4.719 porumbei. Clasamentul acestei etape a fost dominat în mod clar de către Toma Alexe, columbofil care a câștigat primele cinci poziții în clasamentul categoriei Porumbei, primii trei pe concurs sosind femelele cu seriile 0824258-2022, 0847423-2020 și 0761022-2016. Datorită acestor clasări de vârf, el a ocupat și locul 1 al categoriei Crescători, podiumul fiind completat de Cătălin Dumitru, care a urcat pe poziția secundă, în vreme ce locul 3 Crescători i-a revenit lui Costel Sanache.
Debutul sezonului din planul 3 de zbor din județul Prahova a avut loc în data de 30.04.2023, printr-o etapă de viteză cu lansarea din localitatea Giurgiu, cursă la care au participat 5.709 de porumbei și 185 de columbofili. Pe primele trei poziții în clasament s-au plasat femelele cu seriile 0777868-2022, 0852913-2021 și 0777845-2022, toate trei aparținând tandemului Matei N + Cojanu M.Alex. Locul 1 al categoriei Crescători a fost revendicat de către tandemul Corneanu + Bucătaru, care a clasat 18 porumbei din cei 46 angajați, urmați, pe locul 2, de Ion Albină, în timp ce poziția a treia i-a revenit lui Ciprian Chircă.

Ciprian Popa, tandemul Mușat + Popa

Etapa cu lansare din localitatea Rupea a deschis sezonul și pentru crescătorii care participă la planul 4 de zbor al județului Prahova. La cursa organizată în data de 06.05.2023 au fost prezenți la îmbarcare 2.980 porumbei și 84 columbofili. Aici, podiumul lansării a fost ocupat în întregime de către porumbeii lui Adrian Filip, mai precis de către femelele cu seriile 0431570-2022 și 1011114-2020, precum și masculul 0431552-2022.
Tandemul Mușat + Popa a urcat pe prima poziție a clasamentului acestei curse la categoria Crescători, care a clasat 39 de porumbei din cei 90 angajați. „Pentru noi, sezonul a început cu satisfacții. Într-adevăr, implicarea mea în pregătirea porumbeilor a fost una minuțioasă. Păsările pe care le deținem au origini de maraton și provin din linii precum Ko van Domelen, Delbar, Jan Theelen și Carteus. Metoda de pregătire a fost văduvia. În acest sezon sperăm să facem o figură cât mai frumoasă“, a spus Ciprian Popa. Pe locul 2 în clasamentul pe echipe îl regăsim pe Ion Popa, iar pe poziția a treia a urcat Eugen Duțu.

Jean Ghencea

În municipiul București, prima etapă din plan 1 de zbor din acest sezon, cursă cu lansare din localitatea Râmnicul Sărat din data de 30.04.2023, la care au participat 100 de crescători și 3.979 porumbei, a fost câștigată de către Jean Ghencea prin masculul cu seria 0013490-2019. „Am început cu dreptul în acest sezon și sper să mai am astfel de clasări pe viitor. Metoda de zbor pe care o practic este naturalul, neavând prea mult timp liber să pot încerca și alte metode. Menționez că în pregătirea lotului de zbor am un mare sprijin din parte soției. Păsările pe care le dețin provin de la prietenul meu Dumitru Constantin, din linii de Gaby Vandenabeele, Ad Schaerlaeckens și Kees Bosua“, ne-a explicat Jean Ghencea. Locul 2 pe lansare a fost ocupat de către Cristian Iordache, iar locul 3 de către Marian Marcu.

Constantin Radu

Liderul clasamentului Crescători al acestei etape a fost Constantin Radu, care a clasat 7 porumbei din cei 11 angajați. „Am avut parte de un debut reușit, unde metoda natural, pe care o practic, a dat roade, motivația lotului meu de zbor fiind maximă. Porumbeii mei sunt combinații ale liniilor de Janssen, Van Loon, Eijerkamp, Koopman și Leo Heremans. Sper ca în acest sezon să câștig categorii precum cele de viteză și fond, atât la Porumbei cât și la Crescători“, a declarat Constantin Radu din Capitală. Podiumul este completat de către Constantin Bîrzoianu și Petrică Brezoi, ocupanții locurilor 2 și 3 ai categoriei Crescători.
Mircea Podocea a avut cea mai rapidă pasăre din planul 2 de zbor al Capitalei, respectiv masculul cu seria 0573793-2021, unde, la prima etapă, au fost prezenți 97 de crescători care au îmbarcat 4.401 de porumbei pentru cursa de Focșani, organizată din data de 30.04.2023. Marius Chiriac și Constantin Musat au ocupat, prin sosirile excelente ale porumbeilor lor cu seriile 0703866-2020 și 0258711-2022, locurile 2, respectiv 3 pe lansare. În clasamentul categoriei Crescători s-a evidențiat Dan Rusu, care a îmbarcat un lot de 55 voiajori clasând 19 dintre aceștia. Pe locul secund a urcat Liviu Romanescu, iar pe poziția a treia îl găsim pe Alexandru Boboc.

Cristian Ghiță

Cristian Ghiță deschide sosirile cursei de debut a planului 3 prin femela cu seria 0185887-2020, care i-a adus locul 1 al concursului organizat din localitatea Focșani, în data de 30.04.2023, la care au participat 5.432 de porumbei și 106 crescători. „Sezonul columbofil a început foarte bine pentru mine, chiar neașteptat de bine, acesta fiind al doilea an în care concurez în cadrul Clubului Voluntari, unde este o concurență foarte mare. Vreau să particip la toate etapele din planul de zbor, să particip chiar și la cursele de fond și maraton, unde voi încerca să obțin clasări cât mai bune. Metoda de zbor la această primă cursă a fost naturalul, porumbeii plecând la îmbarcare pe pui de 2-3 zile. Femela care mi-a adus locul 1 pe lansare este o pasăre de Răzvan Bodor din Prahova“, a spus Cristian Ghiță. Alexandru Stuparu este ocupantul locurilor 2 și 3 pe concurs prin femelele cu seriile 0592812-2021 și 0713594-2020, iar prin aceste două sosiri de vârf el a ocupat și locul 1 al categoriei Crescători. Pentru acest zbor el a îmbarcat 20 de voiajori, reușind să claseze 13 dintre aceștia. Pe locul 2 a urcat tandemul Constantin M. & Kuzmik C., iar pe locul 3 îl găsim pe bine cunoscutul Alexandru Cazacu.
Planul 4 de zbor al Capitalei a fost deschis tot de o etapă de viteză cu lansare din localitatea Focșani, care a avut loc în data de 01.05.2023, zbor la care au luat parte 1.920 cursieri și 51 de columbofili. Constantin Coșoiu a avut cea mai rapidă pasăre, aceasta fiind femela cu seria 0715360-2020. Pe locurile 2 și 3 pe lansare au sosit alte două femele, cu seriile 0008513-2021 și 0581501-2021, care aparțin crescătorilor Iordache Mircea + Liviu și Gheorghe Butnariu. Tandemul Iordache Mircea + Liviu a reușit să își adjudece și locul 1 la categoria Crescători, clasând 15 păsări din cele 27 angajate. În clasament el este urmat de către Daniel Iordache, care s-a poziționat pe locul 2 Crescători, în vreme ce George Tufan a ocupat poziția a treia.

Iulian Lungu

Din Provincia Muntenia, județele Ilfov și Giurgiu și-au dat mâna și au organizat împreună, în data de 30.04.2023, cursa de debut a acestui nou sezon columbofil, din localitatea Ianca. Din ambele județe au venit la îmbarcare pentru această cursă 104 columbofili, care au adus 6.185 porumbei. Locul 1 al categoriei Porumbei a fost câștigat de către Iulian Lungu, din Ilfov, prin femela cu seria 2003274-2020. „Vă salut și vă mulțumesc că am onoarea de a mă afla în centrul atenției în acest început de sezon columbofil, care, pentru mine, a debutat într-un mod excelent, prin obținerea locului 1 pe lansare la prima etapă dintr-un numeric de 6.185 porumbei participanți și 104 columbofili. În acest sezon sper la clasări cât mai sus pe podiumul județean, egalând cel puțin performanța de anul trecut, respectiv locul 2 județean categoria Fond Maturi. Metoda de joc la începutul sezonului este naturalul, urmând apoi ca păsările să fie trecute la văduvie, jucând la concursuri ambele sexe. Femela care a ocupat locul 1 avea, în acel moment, pui de 15 zile. Ca origini, tatăl ei este original Nicușor Chitilă Stoian, iar mama ei este de la Edward Susenu, ambii colegi la clubul CSC Chitila Ilfov“, a precizat Iulian Lungu. Marian Dobre, din Ilfov, este ocupantul locul 2 pe lansare, iar Alexe Alexe, din Giurgiu, a urcat pe locul 3.
Tandemul Stroe Marian & David, din Ilfov, a câștigat locul 1 în clasamentul rubrici Crescători a celor două județe angrenate în acest proiect, clasând 32 de porumbei din cei 70 angajați. Pe locul 2 a urcat Ovidiu Anghel, iar locul 3 Crescători pe concurs este ocupat de către Team Oprea.

Lucian Ionuț Ion

În Dâmbovița, la etapa de început a sezonului, organizată în data de 30.04.2023 din localitatea Ianca, s-a remarcat Lucian Ionuț Ion, care a izbutit să ocupe primele șapte locuri pe lansare, cât și locul 1 în clasamentul Crescătorilor, clasând 43 de porumbei din cei 48 angajați. La această cursă au participat 209 crescători și 9.420 porumbei, locurile 1, 2 și 3 pe concurs fiind câștigate de către femelele cu seriile 0000649-2022, 0000673-2022 și 0000633-2022. „Păsările pe care le cultiv sunt păsări de Dirk Van den Bulck și Leo Heremans. La această etapă, porumbeii au fost jucați prin metoda natural, urmând să fie trecuți la văduvie după cea de-a 5-a cursă. Porumbița 0000633-2022, prima sosită la echipă este soră bună cu femela loc 5 național categoria As Speed Tineret 2021, iar cea de-a doua pasăre sosită la echipă este fiică directă din loc 5 național categoria As Speed Tineret 2021“, a explicat dâmbovițeanul. Pe locul 2 al categoriei Crescători regăsim puternicul tandem Manole Victoraș + Răzvan, pe când locul 3 a fost ocupat de către echipa Năstase Ilie + Viorel.

Florin Constantin

Primul concurs din planul 1 de zbor al județului Argeș s-a desfășurat în data de 30.04.2023, printr-o lansare din localitatea Buzău, la care au fost îmbarcați 5.686 de porumbei și 112 crescători participanți. Aici, columbofilul Florin Constantin a ocupat locurile 1 și 2 pe lansare, grație sosirilor excelente ale masculilor tineri cu seriile 0155455-2022 și 0155442-2022, păsări care au fost nominalizate și la echipă, iar pe locul 3 pe concurs s-a poziționat Dragoș Chirițescu cu masculul seria 0266613-2021.
Cum spuneam, locul 1 în clasamentul categoriei Crescători a fost câștigat de același Florin Constantin, care a clasat 32 de porumbei din cei 39 îmbarcați. „La acest concurs am câștigat locurile 1, 2, 10, 11, 17 și 20 pe lansare și, implicit, locul 1 al categoriei Crescători, prinzând echipa din primul și cel de-al doilea sosit. Ca și origini, tatăl primului sosit este de la prietenul meu Alin Bejan, fiind fiu din celebru „Klycyco”, porumbel multiplu campion, iar mama sa provine de la mentorul meu Silviu Glodeanu, dintr-un original Rudi Diels și o femelă de la frații Aerts. Păsările le-am pregătit pentru acest început de sezon prin metoda văduviei“, a relatat Florin Constantin. Pe locul 2 al rubrici Crescători a urcat Dragoș Chirițescu, iar pe locul 3 regăsim tandemul Sima Giorgian – Tatăl.

Florin Gușă

Planul 2 de zbor al județului Argeș a adus la linia de start 79 de crescători și 2.861 porumbei și a debutat cu o etapă cu lansare din localitatea Tișița, organizată în data de 30.04.2023. Aici, una dintre tinerele femele ale lui Florin Gușă, care are seria 0160124-2022, s-a dovedit a fi cea mai rapidă pasăre din concurs. Locul secund a fost ocupat de către femela cu seria 0054116-2021 ce aparține lui Lucian Popa, iar locul 3 a fost câștigat de către un mascul cu seria 0662402-2022, al cărui proprietar este Viorel Căprescu. Prin sosirile primilor doi porumbei, Florin Gușă a încheiat echipa pentru acest zbor, urcând pe locul 1 și în clasamentul Crescători pe concurs, clasând 20 din cei 40 de voiajori îmbarcați. „Prima etapă a fost un real succes pentru mine prin ocuparea locului 1 pe lansare, atât la Porumbei, cât și la Crescători. La primele trei etape voi juca lotul de zbor la natural, apoi îi voi trece la văduvie. Încerc să-i mențin sănătoși și în formă bună pentru a-mi putea oferi noi clasări de vârf. Femela care a câștigat locul 1 pe mașină este semisoră cu locul 1 din 17.600 de porumbei la etapa Miercurea Sibiului din anul 2022. Voiajorii mei au origini de fond-maraton, fiind infuzați cu păsări de demifond-fond de la Team Cozma + Ionuț“, a dezvăluit argeșeanul. Pe locul 2 și locul 3 pe concurs la categoria Crescători au urcat Sorin Bucureanu și Mircea Stoica.

Team Nicolas & Sorin Gheorghe

La cursa cu lansare din localitatea Albești, din data de 30.04.2023, din planul de zbor cu numărul 3 al județului Argeș, primele trei poziții în clasamentul general al etapei au fost ocupate de către tandemul Team Nicolas & Sorin Gheorghe, prin prestațiile foarte bune ale tinerelor femele cu seriile 0156339-2022, 0156352-2022 și 3018755-2022. „Tandemul este format din mine și fiul meu, Nicolas, care are 2 ani, o binecuvântare adusă familie mele. Este primul an când abordez categoriile de distanță scurtă. Acesta coincide și cu prima etapă de viteză din viața mea columbofilă la care angajez porumbei specializați pentru astfel de curse, eu jucând, în anii trecuți, doar pentru etape lungi. Pot spune că sunt mulțumit de debutul competițional, unde am reușit clasări de top, și îmi doresc să mențin aceeași linie ascendentă la toate etapele de viteza-demifond care urmează. Femela 156339-2022, cea care a reușit sa obțină locul 1 din 3.667 porumbei și 53 de crescători, este o combinație 50% Silviu Glodeanu și 50 % Emil Simion + Dumitran Stelian. Sora acesteia, femela 156352-2022, a reușit să obțină locul 2 la aceasta etapă. Locul 3 a fost câștigat de către femela cu seria 3018755-2022, care este 100% Jorg Hallman, pe linia celebrului „Romario”, via Constantin Marius. Metoda pe care o folosesc la lotul de viteză-demifond este văduvia totală, o altă provocare a mea, deoarece eu eram un jucător dedicat naturalului“, ne-a povestit Sorin Gheorghe.
Clasând 86 de porumbei din cei 119 angajați, Sorin Budișteanu a ocupat locul 1 Crescători, urmat, pe locurile 2 și 3, de către Wyo Barbu și același tandem Team Nicolas & Sorin Gheorghe.

George Tîlvic

George Tîlvic a condus ostilitățile în cursa de debut a planului de zbor numărul 4 din același județ, care a avut lansarea din localitatea Ruse în data de 29.04.2023. Masculul său cu seria 0237782-2019 a reușit să sosească primul pe lansare din cei 6.917 porumbei angajați de către cei 149 columbofili prezenți la start. „Practic sportul columbofil din anul 2012. Sezonul 2023 a început anevoios pentru mine din cauza timpului nefavorabil, cu schimbări bruște de temperatură. Totuși, calitatea porumbeilor a primat la acest zbor, cursierii mei reușind să facă o figură frumoasă. La origini, acești voiajori au, în mare parte, porumbei de Drapa și Jan van de Pasch“, a ținut să ne spună George Tîlvic. Tandemurile Șogor + Porumbescu și Catani + Radu sunt ocupanții locurilor 2 și 3 în clasamentul Porumbei pe lansare.
Locul 1 Crescători i-a revenit lui Constantin Cristi prin clasările foarte bune ale păsărilor lui de echipă, din cei 66 de porumbei el reușind să claseze 35. „Păsările care m-au ajutat și de această dată la echipă sunt doi porumbei maturi care, timp de trei sezoane, au avut clasări foarte bune în voliera mea pe trei rute diferite. La această cursă am avut din nou o prestație foarte bună, având în clasament mai multe sosiri de vârf“, a ținut să ne spună crescătorul argeșan.

Porumbel Constantin Roșu

Mergând în județul Teleorman observăm în clasament că prima etapă de concurs a noului sezon pentru această grupare s-a desfășurat în data de 29.04.2023, cu lansare din localitatea Gherghița. La startul cursei au participat 41 de crescători care au angajat 1.662 de voiajori. Locul 1 în clasamentul Porumbei a fost câștigat de către Familia Ghiță, prin prestația foarte bună a masculului lor cu seria 3098554-2018. Pe locul 2 în acest clasament ei au fost urmați de către Emilian Nedelea, iar locul 3 pe lansare i-a revenit lui Constantin Roșu, columbofil care a izbutit să își adjudece și locul 1 în clasamentul județean în clasamentul Crescătorilor la această etapă, clasând 28 de porumbei din cei 76 angajați. „Niciun lucru frumos nu se poate realiza fără pasiune, iar de multe ori în acest sport, pentru a putea câștiga, pasiunea trebuie să o transformi în artă. În concluzie, noi cei care suntem pasionați suntem un soi de artiști. Sezonul a debutat încurajator, am ocupat locul 3 în clasamentul Porumbei pe etapă și locul 1 la Crescători pe județ. Total neașteptat pentru mine, deoarece cultiv doar păsări de maraton și maraton extrem. Menționez că zbor porumbeii de aproximativ patru ani în Asociația Columbofilă Teleorman, o asociație cu un număr mic de membrii, dar foarte ambițioși, pe care îi salut cu această ocazie. De ce spun asta? Pentru că anul trecut județul nostru a obținut locul trei pe lansare la maratonul național Merylin. Metoda mea de pregătire a porumbeilor este aceeași an de an, respectiv naturalul. Proveniența lotului meu de matcă este 80% Nicu Șiclovan (Nowen Paesen, Kuijpers și Van der Wegen), restul de 20% Nicu Apostu- Onești, respectiv Ștefan Ionuț & Tatăl – Găiești. Așteptările mele în sezonul actual sunt mari. Îmi doresc să obțin rezultate foarte bune la zborurile de maraton – maraton extrem, unde am mai obținut rezultate frumoase și care reprezintă de fapt motivația mea reală“, a punctat Constantin Roșu. Clasamentul județean al categoriei Crescători a fost completat de către Adrian Florin Badea, care a obținut locul 2, și de Ancu Adrian Siică, care s-a poziționat pe locul 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO