Provincia Moldova a spus „Start“ sezonului 2023

Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui sunt județele care formează Provincia Moldova, cu siguranță una dintre cele mai puternice grupări columbofile din țară.

Ciprian Costel Ungureanu

Planul de zbor în județul Bacău a debutat în data de 29.04.2023, printr-o lansare din localitatea Vicovu de Sus, la care au fost prezenți 2.410 porumbei și 67 columbofili. La această primă cursă de viteză au excelat femela cu seria 0209212-2021 și masculul 0180783-2022, porumbei ce au obținut locul 1 și 2 pe lansare, ambii aparținând lui Ciprian Costel Ungureanu. „La începutul acestui sezon m-am ocupat zilnic de porumbei și aceștia se pare că m-au răsplătit. Metoda de joc pe care o practic la primele trei etape din sezon este naturalul. Porumbeii cu care concurez sunt pui din zburătorii mei cei mai buni, din anul 2021, pe lângă aceștia mai am câteva păsări cu origini Vandenabeele. Pentru următoarele etape din sezon voi proceda exact la fel și am așteptări la fel de mari. De porumbei mă ocup zi de zi, iar când sunt la serviciu se ocupă de hrana și antrenamentul lor soția și tatăl meu“, a precizat Ciprian. Pe locul 3 în clasamentul cursei a urcat masculul 0302886-2022 ce aparține lui Radu Romeo Bălan.
Prin cei 31 de porumbei clasați din lotul de 53 angajați, Constantin Popa a câștigat locul 1 al clasamentului Crescători, urmat fiind de către Admin Trofin și, pe locul 3, de Petruț Manolachi.

0582017-2022 Ionuț Benone Pintilei

În județul Botoșani, sezonul columbofil s-a deschis în data de 29.04.2023, prin etapa de viteză cu lansare din localitatea Poiana Stâmpei, concurs la care au fost prezenți 116 crescători și 4.616 porumbei. Câștigătorul locului 1 al acestui zbor la categoria Porumbei a fost Ionuț Benone Pintilei, grație femelei cu seria 0582017-2022. „Tatăl acestei femele provine de la Mihai Chișan, din porumbei de Menne și Ko van Dommelen, iar mama este o încrucișare de Aarden cu Jellema, adusă de la Niculiță Roman. Îmi doresc să pot reuși norme cu punctaje cât mai bune la categoriile Fond și Maraton și, de ce nu, să pot urca din nou pe locul 1“, a explicat Ionuț Benone Pintilei. Locul 2 al acestui concurs a fost ocupat de către Ionuț Poteros, cu masculul cu seria 0996300-2021, iar locul 3 a revenit femelei cu seria 0579010-2022, aparținând lui Dănuț Horodincă.

Ionuț Olariu

În clasamentul categoriei Crescători s-a impus Ionuț Olariu care, pentru această cursă, a angajat 39 porumbei, clasând 19 dintre aceștia. „Concurez porumbeii prin metoda văduviei, iar la origini au păsări de la Călin Habaci, Ghidan Moise și Cătălin Moroșanu. Sunt foarte mulțumit de prestația voiajorilor mei până în prezent. La această cursă am clasat peste 50% din efectiv. Aștept cu nerăbdare să văd cum mă vor răsplăti și la etapele viitoare și sper din toată inima să fiu tot printre cei de top județean“, a spus Ionuț Olariu. Podiumul categoriei este completat de către Marin Oniciuc și Alin Bordianu, ocupanții locurilor 2 și 3 județean.

Ioan Purusniuc

Locul 1 la categoria Porumbei în cursa de debut a campionatului din județul Iași, etapă organizată în data de 06.05.2023 din localitatea Ulma, a fost câștigat de către femela cu seria 0573409-2022, al cărui proprietar este Ioan Purusniuc. La acest concurs s-au îmbarcat 4.831 porumbei și au participat 105 crescători. „Sunt columbofil din anul 2015, dar m-am dedicat și ocupat mult mai serios de porumbei din anul 2020. Sezonul columbofil 2023 a început puțin mai greu, din cauza vremii nefavorabile, însă, pentru mine, etapa de debutul a fost una bună, datorită câștigării locului 1 pe lansare din cei peste 4.800 de porumbei îmbarcați și, în același timp, locul 2 al categoriei Crescător. Originea femelei câștigătoare este 50% Ioan Carmazan și 50% Mihai Spiridon. Ca poziție, la prima etapă a fost concurată pe ouă. Ca sistem de joc practic și naturalul și văduvia. Porumbeii pe care îi dețin în prezent sunt de la Radu Prigoreanu, Vlad Voicu, Constantin Lupu-Asavei, Mihai Țurcanu, Daniel Cobzaru, Mihai Spiridon și alții. Pe viitor îmi doresc să ocup cât mai multe locuri de frunte în special la cursele de lungă distanță de fond și maraton“, a declarat Ioan Purusniuc. Locul 2 și locul 3 al categoriei Porumbei a fost câștigat de către Sorin Stoica și Alin Atasiei prin masculul cu seria 0859096-2019, respectiv femela cu seria 0087412-2022.

Vasile Doroftei

La categoria Crescători, ocupantul locului 1 județean este Vasile Doroftei. Pentru acest zbor el a pregătit și îmbarcat un lot de 20 voiajori, clasând 9 dintre aceștia. „De profesie sunt medic veterinar. Concurez porumbeii din anul 2003 și, actualmente, activez în cadrul Clubului Columbofil Târgu Frumos. Porumbeii sunt concurați prin metoda văduvei, atât masculii, cât și femelele. Cursa de Ulma a fost o etapă bună pentru mine, cu sosiri de vârf, iar acest lucru îmi dă speranțe pentru acest sezon. Porumbeii pe care îi cultiv pentru etapele de 100-700 kilometri au la bază crescătoriile Korody + Janko, Rareș Bogățean și Marcel Cadariu“, a povestit Vasile Doroftei. În acest clasament el este urmat de către Ioan Purusniuc și Constantin Lupu-Asavei, care au urcat pe locurile 2 și 3 ale categoriei Crescători.

Frații Condurat

Județul Neamț a aliniat la startul acestui sezon, pentru zborul de Darabani, din 29.04.2023, un număr de 5.778 porumbei și 118 crescători. În această cursă „ostilitățile“ au fost conduse de către Frații Condurat, care au avut o prestație excelentă, câștigând locurile 1, 2 și 3 pe lansare prin masculii cu seriile 0449517 -2021, 1094350-2022 și 0516634-2020. „A fost un început greu de campionat din cauza vremii nefavorabile. Am reușit să facem doar două antrenamente: unul de 10 kilometri aerieni și unul de 30 înainte de prima etapă. Porumbeii au fost pregătiți prin metoda natural, dar îi vom trece la văduvie după etapa cu numărul trei sau patru. Masculul care s-a clasat pe locul 1 județean are ca tată un mascul de la Ioan Cărmăzan, cu origini Jan Aarden – Batenburg – Bruggeman, iar mama sa este o femelă din anul 2016 de la Nicu Bizdrigheanu“, a relatat Stelian Condurat.

Vlad Constantin Asavei

Pe locul 1 județean al categoriei Crescători s-a clasat Vlad Constantin Asavei, membru columbofil al Asociației Columbofile Neamț – Centrul Piatra Neamț, care a angajat un lot de 120, reușind să aducă în clasament 41 dintre aceștia. „Începutul sezonului columbofil 2023 a fost unul neașteptat de bun pentru mine, obținând locul 1 la categoria Crescători, chiar la prima cursă de viteză organizată. Porumbeii au fost concurați prin metoda văduviei, fără a beneficia de o pregătire specială pentru acest gen de etapă, întrucât, așa cum se poate observa în ultimii ani în zona Moldovei, etapele de fond și maraton prezintă un interes mai mare. Ambele femele care au contribuit la obținerea locului 1 Crescători sunt păsări mature din anul 2020 și 2021, având la bază linii de fond și maraton, atât de la mine din crescătorie, cât și de la prietenul Florin Petrache, acestea făcând parte și din echipa de porumbei cu care în sezonul 2022 am obținut locul 1 Crescător județean la ultima etapă de demifond Medyka. În continuare voi încerca să mențin porumbeii în formă bună pentru a putea participa și obține rezultate notabile la etapele de fond si maraton din acest an“, a conchis nemțeanul. Tandemul Batacă & Magirescu & Nicuță a ocupat locul 2 Crescători, iar Dorin Enea a urcat pe poziția a treia a podiumului categoriei.

Dumitru Tanu

După cum bine știm, cea mai mare grupare columbofilă a Provinciei Moldova se găsește în județul Suceava, astfel că, în acest sezon, crescătorii din acest județ participă la etapele de viteză prin trei planuri de zbor. Planul 1 de concurs al sezonului a debutat printr-o etapă de viteză organizată în data de 29.04.2023, cu lansare din localitatea Iași. La această cursă, Dumitru Tanu a fost imbatabil, reușind să își treacă în palmares câștigarea locurilor 1 și 2 pe concurs, precum și locul 1 la categoria Crescători, din 4.262 de porumbei angajați și 123 de columbofili. Prima sosită în voliera lui a fost femela cu seria 0976621-2022, ea fiind și pasăre de echipă, urmată fiind de către femela cu seria 0976693-2022, iar pe locul 3 pe lansare s-a instalat masculul 0968263-2022, care aparține tandemului Olari & Mihalas. „Am concurat prin metoda natural, iar prima pasăre sosită are la bază păsări de Janssen. Cu toate că vremea ne-a pus mari probleme și nu am putut antrena porumbeii suficient înainte de începerea campionatului, păsările mele au făcut o figură frumoasă surprinzând-mă chiar și pe mine. Sper să pot susține ritmul acesta cu clasări de vârf și la următoarele curse din campionat“, a relatat suceveanul Dumitru Tanu. Locul 2 al categoriei Crescători a fost câștigat de către același – tandem Olari & Mihalas, iar pe locul 3 a urcat Giani Pădure.

Beniamin Ureche

În planul de zbor cu numărul 2 al județului Suceava s-a remarcat Beniamin Ureche, prin tânărul său mascul cu seria 0010147-2022, care a devansat toată concurența din debutul campionatului la etapa de viteză Bivolari, organizată în data de 30.04.2023, zbor la care au participat 9.822 de porumbei și 211 columbofili. „Pentru mine, sezonul 2023 a început foarte bine, un pic peste așteptările mele. Mă bucur pentru rezultatul obținut, deși nu este unul la categoria mea preferată. Îmi place foarte mult maratonul. Sper să câștig și acolo, chiar dacă este greu. Metoda de zbor la prima etapă a fost la natural, masculul câștigător plecând de pe pui mare. Acest porumbel provine de la prietenii mei Mitică Ureche și tandemul Nicu Gurău și Costi Nichițoi“, a afirmat Beniamin. Pe locurile 2 și 3 au urcat două femelele, având seriile 1113418-2021 și 1074842-2021, care aparțin lui Adrian Gheorghiță și Petru Cruț.

Daniel Pătrăucean

Locul 1 în clasamentul Crescători i-a fost atribuit lui Daniel Pătrăucean, grație clasărilor de vârf ale păsărilor lui de echipă, el angajând 60 de cursieri și clasând 19 dintre ei. „Ca și columbofil sunt la început de drum, dar, ca oricare crescător, sper la rezultate cât mai bune. Porumbeii i-am concurat la prima etapă prin metoda natural. Cei care m-au ajutat la echipă provin din păsări cu origini Gaby Vandenabeele“, a afirmat Daniel. Pe poziția a doua a clasamentului îl regăsim pe Nicu Țăpirdău, iar pe locul 3 Crescători pe Nelu Bizgan.

Paul Dulgheru

În planul 3 de zbor al județului Suceava, la prima etapă de viteză, organizată în data de 06.05.2023, cu lansare din localitatea Vișeu de Sus, au fost angajați 1.512 porumbei de către cei 37 columbofili prezenți. Cel care a obținut locul 1 pe lansare a fost Paul Dulgheru, prin clasarea masculului cu seria 1055066-2021. „Acest mascul are în spate linii de Janssen și Carteus, iar performanța lui de a câștiga locul 1 m-a surprins într-un mod plăcut. Este primul meu loc de 1 pe lansare, iar pe viitor îmi doresc să repet această figură“, a transmis Paul Dulgheru. În clasamentul pe lansare el este urmat de către Neculai Buculei și Gheorghiță Vizitiu, ocupanții locurilor 2 și 3, aceștia fiind ajutați de către sosirile femelei cu seria 0600205-2021, respectiv masculului cu seria 0518076-2019.
În ceea ce privește clasamentul Crescătorilor, locul 1 i-a revenit lui Mihai Niță, care a angajat la acest zbor 57 de voiajori și a clasat 14, el fiind urmat de către Vasile Costea, în vreme ce poziția a 3-a a fost câștigată de către Gabriel Murgoci.

C R M Loft

Etapa de viteză Cumpărătura, organizată în data de 03.05.2023, a reprezentat cursa de debut a sezonului columbofil pentru județul Vaslui, zbor la care au fost prezenți 90 de columbofili ce au angajat 3.079 porumbei. Locul 1 pe lansare ia revenit echipei C R M Loft, prin clasarea excelentă a tinerei femele cu seria 0328818-2022. „Este primul an în care concurez. Chiar dacă nu era o etapă vizată de mine, mă bucur nespus de mult pentru rezultat. A fost o cursă cu vânt din față și viteze mici (1.086 metri/minut), dar mai mare a fost bucuria datorită faptului că porumbei au venit toți și au avut sosiri constante. Îmi propun să abordez etapele naționale de Maraton, care vor fi o provocare adevărată, având doar un lot de 26 de porumbei (toți tineri). Originile femelei 0328818-2022 sunt de la prietenul meu Gelu Popa. Vreau să mai precizez că ocupanții locurilor 1, 2 și 4 pe crescătoria mea sunt frați buni și, totodată, frați cu locul 15 finală și 23 AS columbodrom Autostrada Soarelui, zburând la acea cursă pe rută de munte“, a explicat crescătorul vasluianul. Locul 2 i-a fost atribuit lui Gheorghe Branici datorită clasării femelei cu seria 1122624-2021, iar pe locul 3 îl găsim pe George Farm, prin clasarea masculului cu seria 0558649-2020.
Tandemul Iacob & Gruia Loft au câștigat categoria Crescători, aceștia angajând la acest zbor un lot de 42 de cursieri și clasând 25. Alexandru Bugeag și Familia Daisa au ocupat locul 2, respectiv locul 3, în clasamentul județean al Crescătorilor acestei prime curse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO