Debutul curselor de demifond în Provincia Moldova

În anumite grupări columbofile din țară au debutat cursele cu porumbeii voiajori de tip demifond. Este cazul și Provinciei Moldova, unde aproape toate județele au organizat până în prezent una sau mai multe etape de demifond.

Marius Viorel Airinei

În județul Suceava întâlnim un caz special datorită numărului foarte mare de porumbei îmbarcați pentru prima cursă de demifond, desfășurată în data de 13.05.2023, din localitatea poloneză Jaroslaw. La aceast zbor au fost prezenți 557 de columbofili care au îmbarcat nu mai puțin de 23.327 voiajori. Onoarea de a ocupa locul 1 pe întreaga lansare i-a revenit lui Marius Viorel Airinei, grație puternicei și experimentatei sale femele cu seria 1074106-2021. „Sezonul nu a început foarte bine pentru mine. După perioada de iarnă am lăsat porumbeii liberi să zboare abia pe data de 13 aprilie, iar în 29 am avut prima etapă. Se pare totuși că am reușit să remediez din mers deficitul. Metoda de joc prin care îmi pregătesc lotul de zbor este văduvia. Femela care a ocupat locul 1 pe concurs este reprodusă dintr-un mascul de la tandemul Ungurianu Ciprian și Cozmin și dintr-o femelă de la tandemul Nistor Cristi și Doru, fiind totodată și femela care, în anul 2022, ocupa locul 4 național la categoria As Viteză Tineret. Etapa de Jaroslaw a fost o cursă grea, cu vânt din fața, voliera mea fiind situată la o distanță de circa 23 kilometri mai departe decât a columbofililor din prima linie, dar și așa această pasăre a reușit să câștige locul 1“, a conchis Marius Viorel Airinei. Locul 2 pe lansare i-a revenit lui Gefry Bucevschi prin clasarea foarte bună a tinerei sale femele cu seria 1270467-2022, pe când locul 3 a fost ocupat de către femela lui Mihai Țugui și Lucian cu seria 2020324-2021.

Constantin și Ioan Ionesi

Tandemul Ionesi Ioan și Constantin ies și ei victorioși după această cursă, ocupând locul 1 al categoriei Crescători. Pentru acest zbor, cei doi au îmbarcat 50 de voiajori și au reușit să claseze 25 dintre aceștia. „Prima cursă de demifond Jaroslaw a decurs foarte bine, noi clasând patru porumbei în primi 50 pe lansare, din 23.327 de păsări participante. Primul porumbel sosit la echipă, masculul 930330-2021, a ocupat locul 5 pe lansare, el ca origine fiind semifrate cu „BRUTUS JUNIOR”, care în anul 2021, în sezonul cu puii, a câștigat două etape de demifond, clasând primul din 13.046 pui, respectiv 10.126 pui, la o distanță de 320 kilometri aerieni. Al doilea porumbel sosit la echipă, femela cu seria 0771359-2020, a ocupat locul 47 pe lansare, iar ca origini este o pasăre de Van Loon. În anul 2022, femela a ocupat locul 17 național General Maturi “, a precizat Constantin Ionesi, care a adăugat că, pentru această etapă, păsările au fost concurate prin metoda văduviei. Locul 2 în clasamentul Crescători pe lansare i-a revenit lui Petru Cruț, iar pe locul 3 a urcat tandemul Mihai și Lucian Țugui.

Dănuț Luchian – tandemul Frații Luchian

Debutul curselor de demifond în județul Botoșani a avut loc în data de 13.05.2023, printr-o lansare din localitatea Przemysl. La acest zbor au participat 7.662 porumbei și 177 columbofili. Frații Luchian au fost învingătorii acestei etape, prin tânăra femelă cu seria 6065235-2022, această femela fiind unul dintre porumbei nominalizați și la echipă. „Concurăm doar de doi ani cu porumbeii voiajori în cadrul Asociației Botoșani, iar acesta a fost primul sezon în care ne-am pregătit lotul de zbor prin metoda văduviei. Această cursă a fost una destul de grea, vântul bătând din față pe tot traseul. Totuși, am avut parte de sosiri foarte frumoase în crescătoria noastră. Femela câștigătoare este la bază 50% Bart Verbeek și 50% Leo Heremans, ea fiind reprodusă în crescătoria lui Samuel Bochis“, a precizat Dănuț Luchian. Locul 2 pe lansare i-a revenit lui Dănuț Dediu, ca urmare a clasării reușite de masculul cu seria 0773386-2021, iar pe locul 3 s-a poziționat femela 0908032-2022, care aparține lui Gheorghe Evoiu.

Tandemul Alexa Victor- Gabriel

În clasamentul categoriei Crescători, tandemul Alexa Victor-Gabriel a fost echipa care a câștigat locul 1 pe concurs, angajând la această cursă un lot de 100 de porumbei și clasând 17 dintre ei. „Am avut parte de încă o etapă reușită. Porumbeii de echipă s-au clasat pe locurile 10 și 11 pe lansare, aceștia provinind din porumbei de Hermes și Gerard Koopman. Lotul nostru de zbor a fost pregătit pentru această cursă prin metoda natural, care se pare a motivat destul de bine anumite păsări. Pe viitor avem aceleași așteptări de la porumbeii noștri și sperăm să mențină sosirile de vârf la fiecare etapă din planul de zbor“, a spun Gabriel Alexa. Locul 2 al categoriei Crescători i-a revenit aceluiași Dediu Daniel, iar pe locul 3 au urcat Frații Luchian.

Ioan Bulgagiu

În data de 13.05.2023, în județul Neamț s-a desfășurat prima etapă de demifond din acest sezon, cu lansare din localitatea Medyka. La această cursă au fost îmbarcați 9.709 de către cei 197 de columbofili prezenți. Ostilitățile acestui zbor au fost conduse de către Ioan Bulgagiu prin nenumăratele clasări de vârf ale păsărilor sale, el ocupând locul 1 și 2 pe lansare prin femelele cu seriile 1097221-2022 și 1182512-2021, locul 3 în clasamentul județean fiind câștigat de către masculul cu seria 1097412-2022, ce aparține tandemului Batacă & Măgirescu & Nicuță. Locul 1 al categoriei Crescători ia- revenit aceluiași Ioan Bulgagiu, care a clasat 126 de porumbei din cei 171 angajați. „Din punctul meu de vedere a fost o etapă reușită, cu vreme frumoasă, dar cu vânt din față, exact cum îmi plac mie cursele cu porumbeii și exact după cum am selectat păsările din crescătoria mea. Metoda de zbor folosită este văduvia, iar ca origini locul 1 pe lansare, femela 1097221-2022, este o combinație de Koopman x Pieter Veenstra x De Rauw Sablon. Primul sosit la echipă, porumbița cu seria 3012493 -2022, este Koopman x Pieter Veenstra x Gaby Vandenabeele, iar cel de-al doilea de la echipă, femela 1097127 -2022, este o pasăre 100% Dirk Van Den Bulck. Sper ca, în continuare, să am parte de aceleași reușite ca până în prezent, mai ales la concursurile de demifond-fond, având în vedere că acestea sunt și preferatele mele“, a declarat nemțeanul. Locul 2 în clasamentul Crescători pe lansare a fost ocupat Ciprian Tâmpău, iar pe locul 3 Crescători găsim Familia Toma.

Mihai Ariton

La Iași, Mihai Ariton a fost câștigătorul etapei de demifond cu lansare în data de 13.05.2023, din localitatea Medyka, zbor la care au luat startul 4.848 porumbei aparținând unui număr de 108 columbofili. Pasărea care i-a adus victoria lui Mihai Ariton a fost masculul yarling cu seria 0090564-2022. „Sunt crescător de porumbei de mai mult timp, dar m-am dedicat și ocupat mult mai serios de aceștia din 2022, anul în care m-am și înscris. Pentru acest concurs am pregătit și îmbarcat 38 de porumbei și am clasat 14 dintre aceștia. Etapa Medyka a fost câștigată de către masculul cu seria 0090564-2022, iar la momentul îmbarcării porumbelul avea pui de 15 zile. Ca sistem de joc practic naturalul. Porumbeii pe care îi dețin sunt de la Marius Gherasim și Marius Dobândă“, a ținut să explice Mihai Ariton. Pasărea lui Vasile Bucur, femela cu seria 1092356-2021, a fost ocupanta locului 2 pe lansare, iar locul 3 l-a câștigat Gheorghe Iacobescu, tot cu o femelă ce poartă seria 0089508-2022.
În clasamentul Crescători al acestei curse de demifond s-a impus Cornel Gheorghe Furtună, care a reușit să claseze 20 de porumbei din cei 38 angajați. Tandemul Curecheriu Vasile & Georgiana și Vasile Doroftei sunt ocupanții locului 2, respectiv locul 3 al categoriei Crescători.

Bogdan Ambăruș

Columbofilii din județul Bacău au trăit emoțiile primei curse de demifond din acest an tot în data de 13.05.2023, când a fost organizată cursa cu lansare din aceiași localitate – Medyka, etapă ce a aliniat la start 3.317 porumbei și 96 de crescători. Acest zbor a fost câștigat de către tânărul mascul cu seria 3016107-2022, aparținând lui Bogdan Ambăruș. „Această pasiune mi-a fost alimentată încă din copilărie de loialitatea și conexiunea puternică pe care o dezvoltă porumbeii față de locul în care s-au născut. Acest lucru a fost o sursă de fascinație pentru mine și a determinat debutul meu în acest sport organizat la nivel național. În sezonul 2023 am început cu un lot de 35 porumbei. Asociația Bacău prezintă pentru anul în curs un plan generos de zbor, fiind constituit din 21 de etape. Dintre acestea, etapele vizate de mine sunt cele din categoria Fond Tineret, care contează la Clubul Gold. În perioada de repaos din timpul iernii le-am monitorizat starea generală de sănătate, am încercat să le asigur o hrană adecvată și am început antrenamentele cu ei înainte cu două săptămâni de prima etapă de viteză, din data de 29.04.2023. Am înțeles că în acest sport sunt două resurse necesare și importante: timpul și banii. Pentru că am încercat să găsesc un echilibru între timpul dedicat acestei pasiuni, job și familie am înțeles că pot fi un iubitor de porumbei și nu un columbofil în adevăratul sens al cuvântului, diferența între cele două fiind nivelul de implicare, dedicare, cunoștințe și participare ultra-activă în această activitate. Pentru a îmbunătăți performanțele porumbeilor aplic de la începutul sezonului metoda văduviei, care presupune separarea porumbeilor pe sexe până la finalul competiției. Consider că această metodă devine o sursă puternică de motivație și ajută la menținerea unei discipline esențiale și o odihnă mai bună în crescătorie. La fel ca oricare crescător așteptarea mea este de a-mi îmbunătăți performanțele față de sezoanele anterioare și, așa cum am precizat, unica mea satisfacție notabilă este obținerea unui rezultat în clasamentul național organizat de Clubul Gold. Dețin 10 cupluri în compartimentul de reproducție, porumbei atent selecționați prin experiența și intuiția prietenului meu Florin Heres, fost membru al Asociației Bacovia Bacău, care, la plecarea lui din țară, mi-a oferit o parte din matca lui, punct din care am început să aprofundez tainele acestui sport. În fiecare an, prin selecție, elimin și reîmprospătez lotul de reproducție prin achiziționarea a unu-două exemplare din licitațiile organizate de site-ul Pipa.be, Epw sau Gps. Porumbeii deținuți în matcă provin de la crescători precum Roland Nihoul, Louis Vandervost sau Noel Peiren. Masculul cu seria 3016107–2022 provine dintr-un porumbel belgian drag mie, cu seria 9106336-2012, pasăre de Roland Nihoul, botezat «Le General»“, a povestit Bogdan Ambăruș. Gheorghe Hagima a câștigat locul 2 pe lansare grație sosirii excelente a femelei cu seria 0226371-2021, iar pe locul 3 s-a poziționat Admin Trofin, prin masculul seria 0211792-2021.
Tot Admin Trofin este ocupantul locului 1 în clasamentul Crescători al etapei, el reușind să claseze 11 porumbei din cei 24 angajați. Pe locurile 2 și 3 Crescători l-au urmat Ion Radu și Florin Bucătaru.

Sorin Munteanu

În schimb, județul Vaslui a optat pentru organizarea unei alte etape de viteză, astfel că, în data de 20.05.2023, crescătorii vasluieni au participat la cursa cu lansare din localitatea Siret, zbor la care au participat 126 crescători și 4.724 porumbei. Câștigătorul etapei a fost Sorin Munteanu prin femela cu seria 1132964-2021. „Din 2020 am început să practic această pasiune pe care am descoperit-o încă din copilărie, obținând în sezonul 2022 un loc 3 județean Fond Tineret cu femela 1137843 -2021, o femelă de la care am mari așteptări în sezonul actual la etapele de lungă distanță și a cărei performanță de anul trecut mi-a dat aripi. Am fost plăcut surprins de acest rezultat obținut la cursa de viteză din data de 20.05.2023, având în vedere faptul că, pentru mine, aceste etape de viteză sunt privite ca antrenamente și nu particip mereu la toate aceste zboruri. Dar, începând foarte târziu antrenamentele în acest sezon, din cauza vremii și a răpitoarelor, am ales să forțez porumbeii din lotul de zbor prin angajarea lor la două concursuri de viteză de 217 kilometri. Pot spune ca a fost un antrenament reușit împotriva la 4.700 porumbei, femela reușind să ocupe locul 1 cu o viteză uimitoare pentru mine de 1.705,10 metri/minut. Porumbița era pe ouă de 9 zile în momentul îmbarcării, urmând ca, după prima cursă de fond, lotul de zbor să fie trecut la văduvie“, a spus Sorin Munteanu. Ștefan-Marian Oprea s-a clasat pe locul 2 pe concurs cu yarlinga 0330002-2022, iar pe locul 3 s-a poziționat masculul cu seria 0594365-2020, care îi aparține lui Costel Donciu.

Ștefan Marian Oprea

Același Ștefan-Marian Oprea a ocupat și locul 1 Crescători pe concurs, el îmbarcând un lot format din 23 de porumbei, reușind să claseze 4 dintre aceștia. „La etapa de Siret 2, o cursă cu vânt puternic din spate, unde primii porumbei au atins viteze de aproximativ 1.700 metri/minut, am reușit să ocup locurile 2, 80, etc… din 4.724 porumbei participanți, clasări care m-au ajutat să ocup loc 1 Crescători pe concurs. Porumbeii care m-au ajutat la echipă sunt doi tineri de 2022 și anume femela 0330002-2022, originile acestea fiind Gelu Vochin, Rodolfo Parrera și Familia Triscaru, iar cel de-al doilea porumbel sosit la echipă, masculul cu seria 0565080-2022, are la bază păsări de Aarden și Stichelbaut, iar ca și proveniență, ambii părinți sunt din crescătoria Andrei Oprea. Ca și metodă de joc practic metoda natural, iar această etapă cursierii mei au zburat-o de pe ouă de 10-12 zile. În acest sezon sunt interesat de etapele de fond, având un lot de 25 de porumbei, toți tineri de 2022, dar nu voi neglija nici etapele de viteză unde vreau să particip și, de ce nu, să și câștig dacă se poate“, a punctat vasluianul. Podiumul clasamentului Crescători a fost completat de către Familia Trișcaru, care a urcat pe locul 2, în vreme ce treapta a treia a fost ocupată de către Sorin Munteanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO