Etapele de zbor cu puii

Datorită metabolismului său, porumbelul voiajor este capabil, încă din primele luni de viață, să găsească drumul spre casă. Acest lucru a dus la organizarea în cadrul asociațiilor columbofile, pe lângă etapele de zbor cu porumbeii maturi, și a etapelor de zbor cu puii. Cursele cu puii debutează, de obicei, la sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august. în anul 2018 s-a creat un precedent în columbofilia românească, puii putând fi angajați și la etapele de zbor cu maturii, existând situații când aceștia au reușit să învingă porumbeii mai experimentați ca ei. Așa cum se cunoaște, porumbelul voiajor trece în anul nașterii prin prima sa năpârlire totală, o etapă foarte importantă în viitoarea sa carieră de zburător. Pe lângă năpârlire, și punem accent pe acest fapt deoarece pentru a năpârli fără probleme porumbelul are nevoie de o îngrijire adecvată, să nu fie afectat de boli sau stres, efortul pe care îl depun puii pentru a se întoarce acasă de la etape este un subiect care creează, de asemenea, discuții. O expresie des întâlnită în discuțiile columbofile spune că „puii sunt viitorul crescătoriei”, ceea ce ne face să le acordăm atenția de care au nevoie pentru a se dezvolta corect, selectându-i și pregătindu-i pentru când vor reprezenta lotul nostru de zburători.

Cu toate acestea, există mulți crescători în țara noastră care pun mare accent pe etapele de zbor cu puii, în special pentru a acumula experiența necesară sezoanelor viitoare. Tandemul „Stănescu&Dobre“ din capitală, locul 1 național General Pui în sezonul trecut, reproduce aproximativ 100 de pui în fiecare an și participă cu aceștia la toate etapele de zbor organizate. „Nu avem o anumită metodă pentru a zbura puii. Putem spune că aceștia zboară la natural, se pot chiar împerechea între ei, fără a scoate pui. Ceea ce contează, în primul rând, sunt antrenamentele, hrana și o îngrijire generală foarte atentă”, a explicat Cosmin Dobre (foto). De asemenea, crescătorul ne-a declarat că nu solicită foarte mult puii în anul nașterii pentru a nu îi compromite.

O abordare diferită în zborurile cu puii am întâlnit-o discutând cu Mircea Culda, crescător care activează sub numele „Fam. Culda”, în cadrul asociației columbofile din Sălaj și care anul trecut a obținut locul 1 național la categoria As Speed Pui. Așa cum ne-a spus chiar crescătorul, până de curând, a folosit o metodă pe care o putem denumi „mini-columbodrom”. Astfel, pentru sezonul trecut, au fost achiziționați câte 40 de pui de la crescătorii Strava Ionuț și Pîslă Daniel. Celor două loturi li s-au alăturat încă 40 de pui reproduși de Mircea Culda (foto). Tinerii zburători beneficiază de o îngrijire amănunțită, sunt concurați cât se poate de natural, fără a apela la metoda întunericului sau alte metode care modifică metabolismul porumbelului deoarece „poți distruge porumbeii și nu faci nicio performață”, explică crescătorul. Accentul este pus pe antrenamente și participarea la cât mai multe etape de concurs, în acumularea experienței fiind indicat să angajăm puii cât de des avem posibilitatea.

Crescătorul sucevean Ilie Nichiforel a reușit sezonul trecut să ocupe atât locul 1, cât și locul 3 național la categoria Fond Pui. Câștigarea locului 1 național i-a adus o bucurie aparte crescătorului moldovean, întrucât femela care a reușit această performanță a avut un punctaj record de numai 16,85 puncte. Precentul record era de aproximativ 19 puncte, performanță reușită de… chiar bunicul campioanei din 2018, campion național la Fond Pui în 2010! Ilie Nichiforel își concurează puii la natural, ei se pot împerechea și chiar depun ouă, așa cum s-a întâmplat și cu femela campioană. Este de părere că cei care zboară bine ca pui vor zbura la fel de bine ca maturi, angajarea puilor la etape de fond nu reprezintă un exces și nu îi compromite pentru sezoanele viitoare.

Un alt crescător care își angajează puii la etape de fond este Flavius Crainiceanu (foto) din Caraș. Acesta este campion național la Fond Pui în 2017 și este de părere că porumbeii își arată valoarea încă de când sunt pui. „Reproduc anual în jur 60-80 de pui, iar la prima etapă angajez undeva în jur de 50 de pui, deoarece mai pierd din ei din cauza răpitoarelor. Puii nu beneficiază de nicio metodă anume, doar tratamente, produse de recuperare și hrană bună”, explică crescătorul. Tinerii participă la toate etapele din planul de zbor, reușind norme la mai multe categorii. Flavius este de părere că puii care zboară bine în anul nașterii reușesc performanțe și ca maturi. „Vă pot da exemplu cei 4 pui care au reușit să facă normă la fond în 2017 și care au zburat la fel de bine la vârsta de un an, unii dintre ei reușind să facă normă chiar la As Fond”, a declarat crescătorul.

După cum putem observa, crescătorii au metode și idei diferite după care își concurează porumbeii în anul nașterii. Însă un lucru este constant şi anume atenția pe care crescătorii o acordă puilor, ca viitori zburători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO