Pasha, locul 1 Izium Palmares

Unul dintre cele mai titrate concursuri naționale ale campionatului nostru columbofil este maratonul Izium Național, continuatorul bine-cunoscutului Harkov Național, organizat de către Asociația Columbofilă Dolj. Fiecare ediție adună an de an columbofilii din județele din zona de sud a României, începând cu Mehedințiul și terminând cu Buzău și Ialomița, pe aceași dispunere geografică existând distanțe cuprinse între 1250 și 900 km. În afară de importanța sa pentru fiecare campionat județean, provincial și național, maratonul național Izium, ca de altfel toate etapele naționale organizate de Federația naţională a Crescătorilor de Porumbei din România, beneficiază de un clasament și o premiere separate în cadrul Expoziției naționale anuale și de un clasament al palmareselor.

În sezonul 2018, locul 1 palmares Izium pe clasamentul general al concursului a fost revedincat de Pasha, unul dintre cei mai titrați columbofili români ai prezentului. Rezultatul lui Pasha este cu atât mai spectaculos cu cât ținem cont de faptul că a angajat la ediția din 2017 a etapei Izium doar doi porumbei, unul dintre aceștia reușind să claseze și sezonul trecut aceeași etapă, realizând norma Izium palmares și nu oricum, ci pe locul întâi dintr-un numeric de 90 de porumbei care au reușit această performanță. Masculul 0000626, reprodus în anul 2015 de către Pasha dintr-un mascul original Van de Pasch și o femelă originală Ferry van Loo, a reușit să obțină un punctaj de 19.59 puncte din cele două etape ale sezoanelor 2017 și 2018. La ediția din 2017 a etapei naționale Izium, ediție la care Pasha a angajat o echipă de doar doi porumbei, masculul 0000626 s-a clasat pe locul 13 din 1430 de porumbei. El a avut de străbătut o distanță de 1040 km până a ajunge în crescătoria sa din capitală, sosind în cea de a doua zi a concursului la ora 10:56. În sezonul trecut, 0000626 a avut de înfruntat o concurență mult mai acerbă față de primul sezon în care a fost angajat la această cursă. Nu mai puțin de 4855 porumbei s-au aflat la linia de start a ediției Izium 2018, fiind eliberați în zorii zilei de 31 iulie. Masculul a reușit să revină în crescătorie la ora 06:10, în cea de a doua zi a concursului, clasându-se pe locul 51, cu un punctaj de penalizare de 10.50 puncte. A reușit astfel performanța de a ocupa locul I Izium palmares, la finalul a două sezoane foarte reușite.
Așadar, avem o dovadă foarte clară că în columbofilie și nu numai, nu cantitatea este cea care contează, ci calitatea. „Am participat la ediția din 2017 a Izium cu doi porumbei, un mascul și o femelă. Masculul a clasat, dar, din păcate, femela a venit accidentată. Cu masculul am reușit să câștig locul 1 Maraton FCI pe municipiul București în 2017, iar în sezonul 2018, locul 1 Izium palmares. Masculul a fost zburat la văduvie, special pentru a realiza palmaresul la această etapă. Pot spune că acesta a fost obiectivul sezonului!”, ne-a explicat Pasha în încheierea interviului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO