Ultima lună de pregătiri, crucială pentru un sezon reuşit?

Peste aproximativ o lună de zile majoritatea columbofililor români vor începe antrenamentele individuale pentru pregătirea zburătorilor lor. Cum sezonul competițional va începe în acest an în primul weekend al lunii mai, asociațiile columbofile vor organiza antrenamentele cu mașina de transport spre finalul lunii aprilie, ceea ce înseamnă că ne aflăm pe ultima sută de metri în ceea ce privește pregătirea porumbeilor pentru sezonul competițional. Această pregătire este deosebit de importantă, dar diferă în funcție de categoria de zbor a fiecărui crescător și de timpul când acesta dorește ca porumbeii lui să intre în formă.

Printre iubitorii categoriilor de viteză, Ionuț Strava (foto) din Brașov este unul dintre cei mai reprezentativi crescători din România. Recunoscut pentru rezultatele sale la nivel național, dar și pentru referințe, Strava este tipul de crescător care pune un accent foarte puternic pe îngrijirea şi pregătirea porumbeilor săi. Pentru crescătorul brașovean, pregătirea porumbeilor pentru sezonul de concursuri începe mult mai devreme, mai exact din toamnă, când porumbeii întră în năpârlire: „Eu sunt de părere că nu se îngrașă porcul în ajun, ci că trebuie să îngrijim foarte bine porumbeii în perioada năpârlirii și pe tot parcursul iernii. Apoi, în ultima lună înaintea concursurilor, putem ajusta unele lucruri, dar nu cred că acestea fac neapărat diferența. Spre exemplu, eu administrez foarte multe ceaiuri în perioada aceasta de pregătiri, în special ceai de urzică și de păpădie. Apoi, cu două săptămâni înainte de prima etapă încep să administrez produse pe bază de iod. Și nu în ultimul rând, foarte multă libertate. În această perioadă porumbeii stau foarte mult afară, mai ales că pe toată perioada iernii au fost închiși. În momentul de față sunt puși la pereche și stau aproape toată ziua afară, își cară materiale pentru cuib. Nu îi forțez să zboare pe sus în perioada asta, dacă vor să zboare e foarte bine, dacă nu, nu. Cu două săptămâni înainte de prima etapă o să treacă la văduvie și atunci o să se schimbe puțin lucrurile. Antrenamentele o să înceapă progresiv, până undeva la 60 de km, iar apoi vor participa la antrenamentele cu asociația”, ne-a explicat acesta.

Plăviţu: „Medicamentaţia o ţin la distanţă cât mai mult!“

Un alt crescător foarte cunoscut în cadrul curselor de o zi, dar și un iubitor al categoriilor Crescătotul anului sau Porumbelul anului, este mehedințeanul Liviu Plăvițu (foto dreapta). Porumbeii săi participă la concursuri săptămânal, ca atare îngrijirea dinainte și din timpul sezonului competițional este foarte importantă. Pe scurt, iată cum îşi pregăteşte campionul mehedinţean porumbeii: „Undeva la începutul lunii februarie, porumbeii din lotul de zbor sunt împerecheați și vor reproduce câte un pui. Ceva mai târziu, cu 20 de zile înainte de prima etapă ei vor fi trecuți la văduvie, metodă după care vor zbura tot sezonul. În rest, cu aproximativ o lună înainte de începerea sezonului, intensific antrenamentele în jurul crescătoriei, iar în momentul în care observ că porumbeii zboară în stol undeva la 10-15 minute îmi dau seama că porumbeii sunt pregătiți pentru antrenamentele cu mașina. Antrenamentele pe care le fac cu mașina personală încep de la 5-7 km aerieni, distanță la care îi duc de mai multe ori, după care urmează alte antrenamente de la diferite distanțe. Încerc să îi duc la antrenamente pe direcția de zbor, atunci când îmi permite timpul și de două ori pe zi, iar aproape de începerea sezonului încerc să îi duc cu mașina o dată la două zile. În săptămâna premergătoare primei etape, porumbeii din lotul de zbor vor fi duși la un antrenament de la aproximativ 70-75 km aerieni, apoi la încă unul de la 30-35 km aerieni, acestea fiind ultimele antrenamente înainte de a participa la prima etapă. În restul timpului și în sezon, porumbeii se antrenează în jurul crescătoriei, aproximativ o oră dimineața și undeva la 40-45 de minute seara. În legătură cu partea de medicamentație, aș putea spune că aceasta lipsește sau este ținută la distanță cât de mult pot. Încerc să nu tratez porumbeii decât în caz de nevoie, iar dacă sunt cazuri izolate, separ acel porumbel și îl tratez, iar dacă este un caz grav, îl elimin. Aș mai adăuga faptul că hrănesc porumbeii cu o mâncare ușoară până înainte cu 10 zile de prima etapă, bazată pe 50-60 % hrană depurativă. Pe măsură ce ne apropiem de prima etapă adaug porumbeilor hrană de concurs, în procente progresive, până la 75 % hrană sport în ultimele zile. Aș mai adăuga baia săptămânală, mai ales după etapă, uleiul și drojdia de bere și câteva susținătoare de efort sau energizante”.

Nicola alege o variantă „soft“ de pregătire

Sorin Nicola (foto) din localitatea doljeană Segarcea este unul dintre cei mai puternici jucători de maraton din țara noastră, multiplu campion național și participant la olimpiada columbofilă. Cu siguranță, iubitorii de maraton sunt foarte curioși să afle cum sunt pregătiți porumbeii săi înainte de sezon, mai ales prin prisma faptului că reușește în fiecare an să aibă rezultate foarte frumoase la nivel național. Paradoxal, lotul de zburători al columbofilului doljean are parte de o îngrijire foarte sumară înainte de debutul sezonului competițional: „În perioada 7-10 martie porumbeii sunt lăsați să se împerecheze și vor reproduce câte unul sau doi pui. Deși îi zbor la natural, îi împerechez puțin mai devreme pentru ca puii pe care îi vor scoate să fie destul de mari atunci când încep antrenamentele. În rest, nu pot să spun că le fac ceva special, mai ales că nu mă interesează primele etape. Legat de partea de tratamente, ele sunt administrate în perioada de iarnă, în forma clasică, aș putea spune. Apoi, în sezon, porumbeii sunt tratați de tricomonoză, mai ales după ce primesc apă în mașina de transport, iar împotriva bolilor respiratorii îi tratez în perioada cât stau acasă între etape. Mai mult, aș putea spune că porumbeii sunt cei care contează”, ne-a explicat crescătorul. Astfel, din experienţa unor mari performeri ai columbofiliei româneşti, putem spune că pregătirea porumbeilor în pragul începerii unui nou sezon diferă, în primul rând, în funcţie de categoria de zbor aleasă. În plus, cum este şi firesc, fiecare columbofil cu ani în spate şi rezultate importante obţinute şi-a creat propria metodă de „preparare“ a porumbeilor, păstrând însă câteva principii de bază: cât mai puţine medicamente şi cât mai multă libertate păsărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO