Marius Ardelean și Lucian Bercea, câștigătorii primei etape de la Arad și Constanța

Clasamentele primei etape ale asociațiilor columbofile din județele Arad și Constanța se apropie de forma finală, iar câștigătorii primelor locuri de la cele două asociații sunt deja cunoscuți. Dar până să vorbim despre câştigători, trebuie să precizăm că, la prima etapă a anului, organizată din localitatea Dabas – Ungaria, columbofilii din județul Arad au angajat un număr considerabil de porumbei. Astfel, la cele trei centre de îmbarcare, Arad, Ineu și Lipova, organizate pentru etapa de la Dabas, cei 127 de crescători arădeni care au participat la această etapă au îmbarcat un număr de 7.125 de porumbei.
La Constanța, pentru prima etapă, „s-au aliniat“ la start 9.512 porumbei și 124 de crescători, porumbeii fiind lansați din localitatea Pechea, județul Galați.

La Arad, Marius Ardelean ocupă primele două locuri ale clasamentului
Pentru Marius Ardelean din Sintea Mare, Dabas a fost etapa perfectă. Columbofilul arădean a început cum nu se putea mai bine noul sezon, adjudecându-și primele două locuri ale clasamentului general al etapei. Doi masculi reproduși în anul 2017 au venit la o diferență de doar 11 secunde unul față de celălalt și i-au adus lui Marius Ardelean primul rezultat important al sezonului 2019. Câștigătorul etapei, porumbelul cu seria 3041438/2017 (foto dreapta), nu este la prima ispravă de acest fel. El a avut un sezon foarte reușit și anul trecut, când a reușit să claseze nu mai puțin de nouă etape. Din aceeași familie de porumbei face parte și cel de al doilea porumbel sosit în crescătoria lui Marius Ardelean, 3041533/2017, care a fost nominalizat și pentru echipă, fiind un mascul cu perspective la fel de promițătoare. „Cei doi masculi au origini foarte bune, fac parte din familia de porumbei cu care am avut cele mai importante rezultate. Primul dintre ei, masculul de pe locul 1, este o combinație de porumbei Gaby Vandenabeele și Hofken’s pe linia mamei, iar tatăl este un porumbel cu origini Koopman și Rainert Puttmann. Masculul este unul dintre cei mai buni zburători ai mei, anul trecut a avut nouă clasări, făcând norma la viteză, demifond și general. La fel, un frate bun cu el, pe care l-am pierdut la ultima etapă, a avut tot nouă clasări. Cel de al doilea porumbel provine din porumbei Vercammen și Verstraete, tatăl lui fiind reprodus din doi porumbei originali Vercammen importanți de Eugen Stoica, iar mama este reprodusă dintr-o combinație Vercammen-Verstarete. Sunt porumbei foarte buni, de care sunt foarte mulțumit, mai ales că eu concurez la natural și nu am foarte mult timp la dispoziție pentru a mă ocupa de ei”, a detaliat crescătorul.

Lucian Bercea (CT), câștigătorul etapei Pechea
La Constanța, concurența pentru prima etapă a sezonului a fost de 9.512 porumbei și 124 de crescători, cu mai bine de o mie de porumbei mai mult decât la prima etapă a sezonului 2018. Pe primul loc al clasamentului s-a poziționat Lucian Bercea, al cărui mascul, 0012942/2015, a reușit cea mai bună viteză a etapei, parcurgând cei 174 de km cu viteza de 1376 m/m. În clasamentul crescătorilor, Lucian Bercea a avut parte de o poziție la fel de rezonabilă, ocupând locul al 5-lea, cu 43 de porumbei clasați dintr-un total de 86 angajați. Fiind un porumbel cu multă experiență și deja obișnuit cu etapele de zbor, masculul lui Lucian Bercea este la fel de obișnuit și cu rezultatele importante, ca și cel de la etapa aceasta: „Este un porumbel foarte bun. În 2018 a avut un sezon deosebit. Putea participa chiar și la olimpiadă, dar la una dintre etape am avut mai puțin cu 4 km și nu s-a mai încadrat. La nivel național este locul 6 la Demifond maturi și locul 5 național la categoria H, maturi. Și în 2017 a avut sosiri foarte bune, la multe dintre etapele asociației noastre. Ca și ceilalți porumbei ai mei, în momentul de față este zburat la văduvie și va participa la toate etapele de Viteză și Demifond”, a explicat Lucian Bercea.

Așadar, putem observa că cei doi câștigători de la etapele menționate au mai multe lucruri în comun. Primul dintre acestea ar fi că porumbeii de pe primele locuri sunt porumbei cu experiență, deja căliți în competiții suficient de puternice. Apoi faptul că ambii câștigători sunt porumbei care au mai reușit și până acum sezoane foarte bune, fiind componenți de bază ai loturilor de zburători pentru cei doi crescători care îi dețin. Astfel, prin aceste rezultate foarte bune, dau și de această dată încă un semn că merită toată încrederea crescătorilor lor și că vor reuși încă un sezon excelent și în 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO