Columbofilii din Olt au monopolizat prima treaptă a podiumului la fondul Berezanka

După o etapă foarte bună de fond organizată în prima zi a lunii iunie, asociația columbofilă a județului Dolj a organizat în ziua de 16 iunie 2019 al doilea concurs de fond din acest an. Concursul de la Berezanka (Ucraina) s-a desfășurat, de data aceasta, în protocol cu asociația columbofilă Olt, ocazie cu care s-a înregistrat o participare consistentă, cea mai numeroasă din ultimele sezoane. Plecând din centrele de colectare din cele două asociații, 15.395 de porumbei au luat startul la etapa de la Berezanka, concurs la care au avut de parcurs între 580 și 620 de km.

Concurența a fost destul de mare și în rândul crescătorilor, la această etapă participând 524 de columbofili din cele două județe. Cu o asemenea competiție, victoria se anunța una și mai importantă, însă locul 1 este întotdeauna unul singur. La finalizarea clasamentului primul loc pe lansare a fost câștigat de Cristi Lemnaru, în timp ce la crescători locul 1 a fost ocupat de Iulian Haiducu (Frații Haiducu), ambii câștigători fiind din județul Olt.

0087066/2016 confirmă bunele sale origini   

Etapa de la Berezanka a fost câștigată pentru Cristi Lemnaru de o femelă reprodusă în anul 2016, 0087066, care, pe lângă calitățile sale de bună zburătoare, este descendenta celui mai bun mascul din crescătoria columbofilului oltean. În acest sezon are nu mai puțin de șapte clasări din tot atâtea posibile, iar la zborul de la Berezanka a reușit unul dintre cele mai bune rezultate ale sale. Femela a încheiat cursa de 601 km după ce a zburat mai bine de șapte ore, sosind în crescătorie la ora 13:02. S-a descurcat foarte bine și în sezoanele trecute, reușind să încheie norme la categorii precum viteză, demifond, fond și general. „Am început pregătirea porumbeilor cu 3-4 zile înainte de îmbarcare și cred că am reușit să fac acest lucru destul de bine. Au fost duși inclusiv la două antrenamente cu mașina, unul de la 40 de km iar celălalt de la 60 de km. Hrană am folosit doar de la Verselle Laga, sortimentele pentru văduvi, plus câteva produse de la Rohnfried și Paloma. În ultimele trei zile până la îmbarcare porumbeii au fost hrăniți în proporție egală cu amestecurile Superstar și Energy Plus. Despre femela care a câștigat acest fond pot spune că a concurat destul de bine până acum, dar nu la cel mai înalt nivel. Originea ei este, însă, foarte bună, ea fiind soră cu cei mai buni porumbei ai mei. Bunicul ei din partea mamei este un porumbel achiziționat de la Cosmin Olteanu, mascul care în momentul de față este cel mai bun reproducător al meu. Mama ei este Dolce Vita, femelă pe care am vândut-o în China și care a fost locul 1 național As Speed palmares, 2 național As Speed în 2014, o femelă care a clasat 52 de etape din 54 de angajări. Tatăl ei este un porumbel Koopman de la Mihai Ispas de la Caracal”, a explicat Cristi Lemnaru.

Iulian Haiducu (Frații Haiducu), locul 1 la crescători cu două clasări foarte bune pe lansare

Un sezon 2019 foarte bun fac și Frații Haiducu din Hotărani, care au reșit clasări importante la fiecare etapă de până acum, inclusiv locurile 1 și 2 pe lansare la etapa de la Buzău, al doilea concurs al sezonului. Deși nu este neapărat categoria preferată de zbor a celor doi, ei au participat la etapa de fond Berezanka cu un lot de 51 de porumbei, din care au reușit să sosească suficient de bine pentru a clasa nu mai puțin de 22. Primul porumbel sosit în crescătoria celor doi frați a fost masculul 0627780/2016, unul dintre porumbeii în care își pun mari speranțe în actualul sezon. El s-a clasat pe locul 22 din 15.394 de porumbei iar faptul că a fost nominalizat pentru echipă a făcut ca punctajul obținut de el să îi ajute foarte mult pe cei doi crescători. A fost urmat la scurt timp de două femele tinere, de doar un an, care s-au poziționat pe locurile 26 și 35. Însă, doar 9006222/2018, femela de pe locul 35 a făcut parte și din echipă. Astfel, cu doi porumbei selectați pentru echipă între primii trei sosiți, Frații Haiducu au câștigat locul 1 la crescători, într-un clasament destul de competitiv. „Porumbeii noștri sunt văduvi încă de la prima etapă a sezonul și putem spune că ne ocupăm destul de mult de pregătirea lor. Îi ducem la multe antrenamente cu mașina, undeva la 2-3 antrenamente înainte de fiecare etapă, antrenamente de la care porumbeii sunt lansați individual. Porumbeii noștri sunt porumbei de categoria General, adică au rezultate foarte bune la etape între 100 și 600 de km, dar urmărim ca pe viitor să participăm cu succes și la maraton. Masculul care a sosit primul la acest fond este reprodus de noi din porumbei Janssen, porumbei cu care noi am început în urmă cu câțiva ani. Părinții săi au fost concurați de către noi, tatăl său având chiar locul 16 în expoziția provincială a UCP la categoria Fond. A concurat foarte bine până acum, în special la etapele de fond, la două etape din 2017 reușind să fie în primii 30 de porumbei din peste 10.000 care au participat. În acest sezon a încheiat deja norma la Demifond cu un punctaj destul de mic, pentru normă fiind luate în calcul și cele două etape de fond de până acum. Celălat porumbel de echipă, femela de 2018, este un produs 100% Frații Dario, nepoată a campionului național la General Pui și General Tineret palmares. În același timp, mama ei este soră de mama cu una dintre cele mai bune femele ale lor, dublă campioană națională și olimpică la categoria General. Este unul dintre cei mai buni porumbei ai noștri și sperăm la un rezultat foarte bun cu ea în acest sezon”, a precizat Iulian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO