Etapa de viteză-demifond Palanca 3 câștigată de Popa+Marin și Ilie Nițu

Mai mulți crescători din județele Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, dar și din municipiul Bucureșt,i au participat în ziua de 16 iunie 2019 la a șaptea etapă a sezonului. Concursul Palanca 3 a reunit 251 de columbofili din județele amintite, ai căror 6.405 porumbei au fost lansați în zorii zilei, la ora 05:30 dimineața.

A treia reeditare a etapei cu lansare din localitatea Palanca (Republica Moldova) nu a fost un zbor tocmai simplu. Temperaturile ridicate au îngreunat condițiile de desfăşurare a concursului, dar asta nu i-a împiedicat pe cei mai pregătiți columbofili și pe porumbeii lor să câștige. Astfel, după încheierea concursului, pe primul loc al lansării s-a poziționat o femelă a tandemului Popa+Marin din Dârza (Dâmbovița), în timp ce la crescători locul întâi a fost câștigat de Ilie Nițu din București.

0382000/2017-locul 1 din 6.404 porumbei 

Tandemul Popa+Marin este deja de mult timp obișnuit cu performanțele. De multe ori pe podiumurile naționale și provinciale la diferite categorii, tandemul Popa+Marin a reușit la etapa Palanca 3 unul dintre cele mai bune rezultate ale sezonului actual de concursuri. Din cei 33 de porumbei ai tandemului care au participat la acest concurs, femela 0382000/2017 a reușit să fie cel mai bun porumbel al etapei, câștigând locul 1 pe lansare. Zburând foarte bine și în anii trecuţi, 0382000/2017 face și un sezon 2019 foarte bun, având până în momentul de față cinci clasări. La etapa de Palanca pe care a câștigat-o a avut de străbătut o distanță de 379 de km, pe care a parcurs-o în doar patru ore și câteva minute, cu o viteză medie de  1531.37 m/min. „Concurăm în fiecare an cu un lot de maxim 80 de porumbei, cu care abordăm toate categoriile de zbor. La începutul sezonului, primele șapte etape porumbeii noștri concurează la natural după care sunt trecuți la văduvie. Undeva după prima etapă de fond masculii rămân cu puii și încep să concureze la văduvie. Femela 0382000/2017 este o foarte bună zburătoare, având, cu acest rezultat, nu mai puțin de patru locuri pe lansare la diferite etape, dintre care unul a fost obținut ca pui. Mama ei este o femelă 100% Nicolaescu&Adi, originală Koopman, iar tatăl este un porumbel de le Nini Enăchescu, achiziționat de la Emil Simion&Stelian Dumitran. Este sora unui mascul cu patru trofee în cadrul FNCPR și locul 1 în lotul olimpic pentru Trencin în 2017. Pentru fiecare etapă porumbeii sunt pregătiți în detaliu. Fac câte două antrenamente zilnic, iar în măsura în care timpul îmi permite îi duc și la câteva antrenamente cu mașina. Folosesc, în mare parte, produse și hrană de la Bayers, diferite sortimente, pe care le combin în funcție de situație. Când porumbeii se întorc din cursă primesc amestecurile Gaby Vandenabeelle și Elite Build-Up, câte jumătate din rație din fiecare sortiment. Înainte de îmbarcare, porumbeii sunt hrăniți cu amestecurile Koopman și Sport Energy. De regulă, încep să pregătesc porumbeii pentru fiecare etapă undeva cu două zile înainte de îmbarcare”, a explicat Alexandru Popa. În cadrul aceluiași concurs, Popa+Marin au obținut și locul 3 la crescători, ceea ce a făcut ca Palanca 3 să fie un zbor deosebit de reușit.

Ilie Nițu se impune în clasamentul crescătorilor

Dacă primul loc la porumbei a mers la Dâmbovița, prima treaptă a podiumului crescătorilor a fost ocupată de un columbofil din București. Ilie Nițu a angajat la etapa de la Palanca 35 de porumbei, din care au reușit să claseze jumătate. Primii doi porumbei de echipă sosiți în crescătoria lui Ilie Nițu, doi masculi foarte constanți în sezonul actual, s-au clasat pe locurile 46 și 47 pe lansare. Ei au ajuns acasă în același timp, terminând cursa de 384 de km la ora 09:45. „Concurez cu porumbeii la toate etapele, dar timpul nu îmi permite mereu să mă ocup cum trebuie de ei. Este necesar un timp destul de mare pentru a pregăti și recupera porumbeii, iar asta se reflectă în rezultatele lor. Metoda pe care eu o folosesc este naturalul, în cadrul căreia consider că cea mai bună poziție de cuib este pe pui de 5-12 zile. Despre cei doi masculi pot spune că au fost foarte bine motivați și în formă. De altfel, acesta este și criteriul după care îi selectez pentru echipă”, a detaliat Ilie Nițu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO