Pasha, din nou în top la zborurile cu puii

Cunoscut ca unul dintre specialiștii români ai zborurilor cu puii, Pasha își reconfirmă statutul și în 2019. Început doar de două etape, sezonul actual de concurare a puilor i-a adus lui Pasha încă un rezultat fabulos, în stilul deja caracteristic al columbofilului bucureștean. El a ocupat primele opt locuri pe lansare la etapa Focșani (153 km) și locul al doilea la crescători, cu 54 de porumbei clasați din 69 angajați. 

La prima vedere, modul în care trebuie concurați puii în anul nașterii este unul destul de diferit față de stilul de concurare al porumbeilor maturi. Sunt discuții interminabile pe marginea hrănirii puilor, al antrenamentelor și se caută încontinuu metode pentru a face ca puii de porumbel să aibă cât mai multă experiență până la debutul oficial al sezonului. În cazul atâtor variante, cu siguranță cea mai bună metodă este cea care dă rezultate, iar o astfel de metodă câștigătoare deține și Pasha, după cum se observă din rezultatele sale.

Primele opt locuri pe lansare din 6380 de pui

La a doua etapă a sezonului, Focșani (153 km), care a avut loc pe 14 august, Pasha a furnizat un nou rezultat spectaculos. Opt dintre porumbeii săi au sosit în același timp în crescătorie, fiind înregistrați în doar opt secunde și câștigând primele opt locuri din 6380 de pui. Au urmat și alte sosiri la fel de bune, la finalizarea clasamentului columbofilul bucureștean având 20 de porumbei în primii 50 pe lansare. „Porumbeii de matcă au fost împerecheați în acest an abia în luna martie, iar primii pui au fost separați de părinți și mutați în crescătoria din București abia în luna mai. Antrenamentele cu puii le încep de la distanța de 5 km, dar nu am un plan anume. Îi duc la antrenamente ori de câte ori îmi permite timpul. În toată această perioadă nu folosesc metoda întunericului, ci totul este cât mai natural cu putință. Hrană folosesc doar de la Verselle Laga, sortimentele Champions Plus și Depure. De altfel, pe această cale țin să mulțumesc celor de la Verselle Laga pentru că anul acesta au fost sponsorii mei, toată mâncarea porumbeilor fiind primită de la ei”, a precizat Pasha.

Pasha, alături de preşedintele FNCPR, Marius Tunduc

Astfel, cu primele opt locuri pe lansare la etapa Focșani, Pasha se dovedește din nou un concurent foarte puternic la etapele cu puii. Completată și cu locul al doilea în clasamentul crescătorilor, etapa amintită a fost una perfectă pentru crescătorul din București, oferindu-i, în același timp, suficientă încredere pentru etapele viitoare. După ce anul trecut a uimit pe toată lumea cu rezultatele realizate de puii săi, și în acest an semnele sunt foarte îmbucurătoare pentru Pasha, iar rezultatele de la această etapă îi arată că este pe drumul cel bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO