Miracolul zborului pe timpul nopţii al porumbelului călător

de Dr. Mircea Bilius, medic primar veterinar
Preşedinte onorific Asociaţia Columbofilă Judeţeană Suceava

Mă întreb, în mod justificat, după o viaţă consacrată columbofiliei, cum este posibil ca un organism cu un creier de câteva centigrame să fie capabil de adevărate performanţe miraculoase.

Pe data de 31 iulie, în conformitate cu programul sportiv FNCPR, Asociaţia Columbofilă Judeţeană „Dr. Bilius Mircea“ din Suceava a îmbarcat 6.082 de porumbei pentru concursul de maraton extrem de la Tartu, Republica Estonia. La startul întrecerilor s-au înscris 597 membri columbofili din asociaţiile: Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Dolj, Vâlcea, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Bucureşti, Giurgiu, Neamţ, Olt, Constanţa. Pe data de 3 august, maşina a sosit în îndepărtata localitate estoniană Tartu, iar dimineaţa, la ora 05:30, a avut loc lansarea porumbeilor. În ziua respectivă, din cerul plumburiu se cerneau stropi mărunţi de ploaie, atmosfera era a unei adevărate zile de toamnă, improprie zborului porumbeilor. Nu credeam ca, pe o asemenea vreme întunecată şi la o aşa de mare distanţă, peste 1.200 km, mai îndepărtată decât distanţa aeriană de la Moscova-Rusia, să sosească vreun porumbel. Înserarea s-a aşternut peste orizonturi în jurul orelor 19:30-20:00. Surpriză….incredibil! Câţiva porumbei au fost capabili să zboare în condiţii naturale vitrege, prin ploaia putredă şi rece, şi să sosească la voliere pe întuneric, într-o noapte fără lună. Fericiţii posesori ai porumbeilor sosiţi, adevărate nestemate, sunt: Feştilă Ioan şi Cătălin – Tg. Neamţ cu porumbelul 9004730-17 (sosit la ora 23:55:26), Gagea Ionuţ şi Ionela, Scheia, cu 246047-16 (ora 21:23:59), Perijoc şi Polon, Suceava, cu 563338-18 (ora 21:26:42), Leonte Lucian şi Luminiţa, Fălticeni, cu 246.047-16 (ora 22:25:29), Pintilie Costică, Plopeni, 2070044-17 (ora 22:26:43), Gagea Cristian, Scheia, cu 600638-15 (ora 22:13:48), Dobinca Dinu, Suceava, cu 2066518-17 (ora 00:37:07), Parghie Costică şi Ionut, Rădăuţi, cu 46609-17, (ora 00:12:36). A doua zi, cerul înseninându-se, s-au reîntors la volierele crescătorilor peste 30% din porumbeii lansaţi la Tartu. O remarcă specială pentru domnul Gagea Cristian, al cărui porumbel 250044 a sosit la concursul Madona la ora 00:06 iar la concursul Bârzai la ora 02:21, deci târziu în toiul nopţii. Reuşitele acestor porumbei au la baza două conduite adaptative, una instinctivă, moştenită în evoluţia sa milenară, şi o conduită căreia îi este specifică învăţarea pe parcursul vieţii sale individuale, prin antrenamente, concursuri etc.
Orientarea porumbelului se bazează pe un cumul de particularităţi native cum sunt: fineţea analizatorului optic, analizatorul acustico-vestibular, simţul magnetic, intuiţia, orientarea după soare, integritatea formaţiei reticulate, o reţea de fibre nervoase infiltrate printre structurile cerebrale, talamus, hipotalamus, până la nivelul bulbului şi de aici la măduva dorsală.
Cheia de boltă este analiza relativă a proceselor psihice în contact cu marea diversitate a stimulilor externi. Porumbelul are o memorie prodigioasă, comparabilă cu memoria elefantului, revine uneori la volieră după ani şi ani de rătăciri. Sosirea porumbeilor pe întuneric îndrăznesc să cred că se datorează procesului ezoteric al intuiţiei, un proces de cunoaştere, de deducere nemijlocită a sensului de zbor, o performanţă venită din subconştient. Surprinde reuşita înaripaţilor, ştiut fiind faptul că ei nu au în peisajul retinian celule cu bastonaşe necesare zborului pe întuneric. Deci, pe timpul nopţii, el nu vede! Aceste făpturi miraculoase, zburând pe întuneric, au demonstrat extraordinare calităţi volitive, cu adevărat o rezistenţă psihică şi fizică de oţel. Performanţele porumbeilor sunt fundamentate şi de calitatea lor genetică, împletită cu o riguroasă tehnologie de volieră. Sportul columbofil reprezintă uvertura preocupărilor noastre vis-a-vis de acest adevărat talisman, fiinţa caldă şi sacră care freamătă meleagurile şi leagă marginirile mişcătoare ale lumii. Acesta este laitmotivul pentru care a fost, este şi va fi întotdeauna îndrăgit.
Sunt convins că dragostea şi iubirea mirificei făpturi, porumbelul călător, va rămâne vie în sufletul şi preocupările generaţiilor viitoare de columbofili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO