Cosmin Cojanu (PH), etapă de poveste: locurile 1 și 3 din 12.318 porumbei

Asociația columbofilă Prahova, una dintre cele mai importante grupări columbofile din România, demonstrează și în actualul sezon de concurare a puilor că este un adevărat reper când vine vorba de numărul de porumbei angajați la concursuri. Chiar dacă s-au consumat deja șapte etape din planul de zbor, columbofilii prahoveni au angajat la etapa Maglen (Bulgaria, 301 Km.), desfășurată săptămâna trecută, un număr de 12.318 porumbei, asta după ce au început sezonul cu aproape șaptesprezece mii de pui. Astfel de cifre fac din campionatul de pui al județului Prahova unul dintre cele mai puternice din țară, iar columbofilii care se impun la diferitele etape se pot mândri cu adevărate performanțe.

În această situație se găsește Cosmin Cojanu, un tânăr crescător din Homorâciu (Prahova), care, deși a concurat foarte bine încă de la prima etapă a sezonului, a reușit la etapa Maglen cele mai bune rezultate de până acum. În cadrul unui concurs la care au participat 12.318 porumbei și 408 crescători, Cosmin a reușit să câștige locurile 1 și 3 pe lansare și să claseze 24 de pui din totalul de 50 angajați.

Cosmin Cojanu: „Trebuie să începem cu porumbei de calitate, de la crescători care au făcut deja performanță!”

Cosmin concurează doar pentru etapele de viteză-demifond, iar porumbeii pe care îi deține provin în marea majoritate de la cunoscutul tandem Emil Simion&Stelian Dumitran. Pe această filieră a achiziționat porumbei din linii precum Rudi Diels, Van Dyck, Van de Pasch, Drapa sau Josh Van der Veken, pe care îi concurează cu succes la nivel județean și provincial. La startul sezonului cu puii a avut un lot de 58 de porumbei, de la care încearcă să obțină maximul de fiecare dată. Cel mai bine i-a ieșit acest lucru în urmă cu aproape zece zile, când doi dintre porumbeii săi au sosit aproape în același timp în crescătorie, învingând o concurență extrem de puternică. Ambii porumbei au clasat toate etapele de până acum și sunt pe cale să devină doi componenți de bază ai lotului de zbor pentru anul viitor. „Cei doi pui provin din porumbei de la tandemul Simion Emil&Stelian Dumitran, din cele mai bune familii pentru categoria noastră și din cei mai buni reproducători ai lor. De altfel, aceasta ar fi și recomandarea mea pentru toți cei care se află la început de drum. Trebuie început cu porumbei de calitate, care să provină de la crescători care au făcut performanță. În felul acesta ne va fi destul de ușor să obținem rezultate bune”, a explicat Comin.
Planul său de concurare a puilor este unul relativ simplu și are la bază cele mai importante principii ale columbofiliei. Porumbeii de calitate nu au nevoie, în mod normal, de prea multe intervenții, așa cum se poate observa și în cazul lui Cosmin Cojanu: „După ce puii sunt înțărcați, trec printr-o serie de tratamente preventive împotriva celor mai întâlnite boli la porumbei, cure care durează de regulă 5 zile. Apoi sunt vaccinați împotriva Paramixovirozei, încheindu-se astfel seria de tratamente. Tot din acest moment al separării de părinți, puii stau la întuneric de la ora 10:00 până la 18:00, până când se termină sezonul. Înainte de sezon le fac în jur de 5-6 antrenamente, începând cu distanța de 5 km până la maxim 60 de km. Apoi merg la etapele cu asociația, iar între etape le mai fac încă 4 antrenamente de la distanța de 50 de km, inclusiv în ziua îmbarcării. Puii participă la toate etapele, iar după sezon sunt scoși în voliera de plasă ca să năpârlească și le fac un tratament de 21 de zile cu Parastop. După ultima etapă este o selecție destul de dură, inclusiv la mână, pentru că am un număr de doar 20 de locuri la lotul de zbor și trebuie să rămână doar porumbeii foarte buni”, a completat Cosmin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO