Mihail Macovschi este unul dintre cei mai vechi columbofili ai Asociației Columbofile Brașov şi, totodată, unul dintre pionierii activităţii columbofile din România. Are o activitatea columbofilă neîntreruptă de 39 de ani și o contribuție enormă la ceea ce reprezintă azi Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România. Este la al patrulea mandat ca membru în Comisia Națională Sportivă, unul dintre cei mai experimentați arbitri columbofili și, în semn de recunoștință pentru activitatea sa, anul trecut, la Expoziția Național Columbofilă de la Brașov, a primit distincția de „Membru de Onoare” din partea conducerii Federației Naționale.

Mihail Macovschi a descoperit pasiunea pentru porumbei încă de la vârsta de șase ani (1959), atunci când, prin intermediul nașului său de botez, a avut primii porumbei de ornament. În școala generală, undeva prin anii 1974-1975, împreună cu alți doi colegi de școală, a descoperit porumbeii voiajori, vizitând crescătorii care activau în acea vreme în Brașov. În anul 1981 devine oficial membru al Asociației Centrale a Crescătorilor de Porumbei din Republica Socialistă România, participând din acel an și până azi, sezon după sezon, la concursurile cu porumbei.

Primii porumbei de concurs
În anii `80 columbofilia cunoscuse deja o oarecare răspândire în România, apăruseră primii porumbei din linii celebre din Vest, astfel că Mihail Macovschi a achiziționat destul de repede porumbei de concurs. A avut privilegiu să intre în contact cu mulți dintre columbofilii foarte vechi din România, de la care a adus porumbei, păsări cu care participă și azi, cu succes, la concursuri. „Atunci când am început eu să aduc porumbei de concurs erau câteva linii celebre. Erau porumbeii Aarden, Bricoux, Dordin, Stichelbaut. Porumbei foarte buni avea regretatul Constantin Vâlcu, un excelent columbicultor, de la care foarte mulți și-au achiziționat porumbei. Am avut porumbei de la Viorel Bronescu, Sandu Brenci, care era și președintele asociației, Gogu Boroș, Ludu Vasile, arbitrul Mihai Coșorschi, profesorul Vasiliu și mulți alții. Ca și arbitru, foarte mult am învățat de la Ioan Teodorescu sau nea Teo, așa cum îl știam noi”.

Emoțiile primului sezon columbofil
Imediat după înscrierea ca membru columbofil, Mihail Macovschi a participat la primul său sezon de concursuri, despre care își aduce aminte și acum. Etape precum Budapesta, Kesckemet, Tatabanya, Tata, Sopron rămân memorabile, concursuri de neuitat pentru columbofilul din Brașov. „Emoționant nu a fost doar primul concurs din 1981, ci tot sezonul. În vremea aceea, ruta noastră de zbor era Cluj-Oradea-Ungaria, iar undeva prin 1987-1988 am început să ieșim din țară pe la Nădlac. Participam la concursuri ca Budapesta, Kesckemet, Tatabanya, Tata, Sopron. La Sopron, de exemplu, eu aveam 728 de km. La Budapesta aveam, în funcție de locul de unde se lansau porumbei, între 530 și 560 de km. Erau concursuri foarte grele, porumbeii veneau mai greu, nu știam dacă au fost lansați, pentru că nu existau mijloacele de comunicare de azi, dar totuși soseau. Spre deosebire de azi, nu se pierdeau așa mulți porumbei. Veneau mai greu, dar veneau mereu”, își amintește Mihail Macovschi.

Două etape memorabile
Chiar dacă participă la concursurile cu porumbeii de aproape patru decenii și numără sute de concursuri la care și-a angajat porumbeii, Mihail Macovschi a fost protagonistul câtorva etape memorabile, pe care le poate descrie cu lux de amănunte, semn că s-au imprimat puternic în amintirea sa. „Am avut multe etape pe care nu le pot uita. Au fost și concursuri bune, și concursuri rele, dar am să încep cu o etapă foarte grea. În 1997, pe 30 iunie, am avut o etapă de Sopron. Eram trei județe în protocol, noi, Brașovul, Covasna și Harghita, ultimii în calitate de organizatori. A fost o vreme foarte urâtă, de înghețam în volieră așteptând. În prima zi au venit doar șapte porumbei în toate cele trei județe. A doua zi, primul meu porumbel a sosit la ora 07:02, dimineața, iar în acel moment a fost al 16-lea porumbel sosit pe tot concursul. O femelă roșie, Bricoux, primită cadou de la Sandu Brenci, președintele Asociației Brașov de atunci. Următorul porumbel a sosit abia după două ore. La concursul acela m-am lăsat de fumat. Am fumat atât de mult așteptând porumbeii încât nu mi-a mai trebuit apoi. Îmi aduc aminte că am angajat 16 porumbei, iar după patru-cinci zile, la desigilare, aveam șapte porumbei sosiți. O etapă bună de care îmi aduc aminte am avut în 2007. La un concurs de Brno, la 768 km, am luat locul 1 pe județul Brașov cu un porumbel de la Viorel Bronescu, un mascul cu seria 300308, pe care îl mai am și azi”.

„Ceas mecanic, clasamente făcute de mână, gozuri, slănină, miere de albină”
De la nivelul la care se concurează acum la nivel mondial și, nu mai prejos, la nivel național, columbofilia pare o adevărată ecuație. Hrană, suplimente, tratamente, gramaje, analize, metode și multe altele din aceeași categorie sunt considerate azi aspecte esențiale, însă cu totul altfel era acum câteva decenii, așa cum povestește Mihail Macovschi. „Lotul meu de zbor era preponderent de 20-25 de porumbei și aveam 4-5 perechi la matcă. Am avut încă de la început ceas mecanic. Atunci îmbarcam în centru orașului, pe stradă, iar clasamentele se făceau de mână. Abia în 2006 mi-am cumpărat ceas electronic. Îmi hrăneam porumbeii cu ce găseam. Asociațiile aveau contract cu C.A.P.-urile și primeam gozurile de cereale, adică spărturi de grâu, de orez, de orz. Eu am avut șansa de a obține și niște porumb, pentru că stăteam lângă fabrica de bere. Nu am știut ce este aceea mazăre şi porumbeii tot îşi creșteau bine puii. Primul sac de mâncare specială pentru porumbei l-am cumpărat în 2006, de la o expoziție de găini. De tratamente nici nu mai vorbesc. Pot spune că bolile au apărut după Revoluție. Până atunci nu s-a știut de boli la porumbei. Îmi aduc aminte că dădeam la pui câte două boabe de piper, o bucățică de slănină și puneam în apă oțet. Pentru recuperare am folosit ani de zile miere și lămâie, plus niște vitamine pe care le luam de la farmacia umană. Prima expoziție națională la care am participat cu porumbeii mei a fost în 1989. Revoluția ne-a prins la expoziție. Erau evenimente deosebit de frumoase. Se prezentau puțin porumbei și se premiau doar porumbeii prezenți în expoziție”.

Un columbofil pasionat, dar și foarte implicat

Activitatea columbofilă a lui Mihail Macovschi nu s-a mărginit doar la crescătoria sa. Chiar și acum, după atâția ani, el este unul dintre cei mai implicați crescători în desfășurarea activității asociația Brașov, dar și a Federației Naționale. O muncă colosală a depus și ca arbitru columbofil, evoluând pe rând, de la secretar de arbitru, până la arbitru internațional. „Sunt în Comisia Națională Sportivă de patru mandate, iar arbitru sunt din 1995, când președintele corpului de arbitri era domnul Gelu Gătejescu. Am făcut un curs cu dumnealui și am obținut acreditarea de arbitru. În 2014, la Brno, am dat primu test pentru acreditarea internaţională, împreună cu Daniel Pop, care acum este președintele Corpului Național de Arbitri, iar în 2015, la Budapesta, am dat un al doilea test. Un an mai târziu, la Cupa Europei de la București, am fost acreditați ca arbitri internaționali. Am avut ocazia să stau pe lângă oameni deosebiți. Gogu Boroș, Gelu Gătejescu, Nicu Bizdrigheanu, sunt doar câțiva dintre cei de la care am învățat cum se arbitrează un porumbel, cum se notează. Pot spune că arbitrarea porumbeilor din punct de vedere al calităților este o latură deosebit de frumoasă a columbofiliei”.
După atâția ani de columbofilie, Mihail Macovschi are din plin ce să povestească. O mulțime de diplome și de trofee județene și provinciale, trofee naționale, dar și foarte multe participări la Olimpiada Columbofilă și Cupa Europei, la clasa Standard, reprezintă o parte din palmaresul său columbofil. Femela 300355/2015 este stindardul crescătoriei sale, fiind triplă campioană națională la categoria Standard Femele și participantă la Balcaniada din 2008 (locul 3), Olimpiada Columbofilă din 2009, Balcaniada din 2010, la care a obținut premiul 3, și Cupa Europei din 2010. După o astfel de activitate, Mihail Machovschi poate să conchidă sentențios: „Azi, columbofilia a devenit o nebunie!”.